Un eveniment unde merită să mergeți cu copiii

Un eveniment unde merită să mergeți cu copiii

Categorie:Evenimente

Ploaie, aglomerație infernală în trafic, obosite după o zi de vineri plină. Am descins din Uber ca o cucoană ce sunt, cu mica prințesă la braț, mi-am netezit poalele rochiei și am intrat (aproape) hotărâtă în hotelul Caro. Priveliștea ținutelor medievale, combinată cu vederea standului de înghețată, m-au relaxat complet. Ne-am găsit loc în sală și am purces în căutarea de gustări delicioase. Am ochit și câteva persoane cunoscute, am interacționat un pic și am așteptat spectacolul. Așa a început Balul Britanic.

Ce este, de fapt, Balul Britanic?

E un mix cultural de nou și vechi. Un melanj de fast de la curțile regale britanice cu elemente de distracție care sunt la modă acum. La ediția din 2017, am asistat la: momente muzicale inedite, premierea meritelor unor copii studioși, parada ținutelor în ton cu tema balului. Apoi am făcut fotografii cu poza reginei Marii Britanii, face painting, am cumpărat ceva drăguț, donând astfel bani pentru cauza unor copii cu probleme. Și, evident, am mâncat înghețată 🙂 Cum s-a văzut balul, prin ochii organizatorilor:

Nu pot să spun că Lidia a înțeles tot ce se petrecea acolo dar nici nu aveam așteptarea asta. Important e că am expus-o la un eveniment care iese din tiparele unuia obișnuit, unul axat pe cultură, educație și prestanță.

(Cel puțin) 5 motive să mergeți cu copiii la Balul Britanic 2018

1.Aveți un pretext, altul decât o nuntă(!), să purtați haine de gală și să vă simțiți prinți/prințese. E un eveniment cu fast, dar kid friendly (chiar dedicat copiilor) și accesibil oricui dorește să participe. În plus, mâncărică bună, dulciuri de soi, știți cum e 🙂

Foto Tinmar

2. Dacă nu sunteți clienți (încă) ai unei intituții unde se predă limba engleză, e un pas înainte să vă doriți asta pentru copiii voștri. O limbă străină nu se învață doar de pe YouTube sau din vorbă în vorbă, e nevoie de mult exercițiu și de o înțelegere profundă a utilizării ei în diferite contexte cât mai apropiate de viața reală. Metoda de predare e importantă și îmi dau seama de asta pentru că frecventăm cursurile EKA din toamna anului trecut. E drept, bugetul pe care îl alocăm e mare dar nu regret investiția pentru că rezultatele sunt vizibile.

3. Copiii vor vedea cum alții, de vârsta lor, au reușit și sunt apreciați, la scenă deschisă, pentru meritele obținute.

4. Momente culturale scurte, plăcute și neplicticoase. Anul trecut a fost și muzică clasică, dar și Andra Gogan, preferata copiilor de vreo 9-12 ani (din ce am observat, că un grup cam de vârstele respective era în delir).

5. Ocazia de a dona pentru un scop caritabil, primind în schimb experiența petrecerii unei seri de vară într-o companie de calitate.

Pentru mine, motivul nr. 6 e chiar limba engleză, pe care o iubesc de mică, așa cum spuneam anul trecut. Tot în articolul din 2017, o să vedeți o descriere „mai” oficială a Balului Britanic.

Detalii despre ce se va întâmpla la Balul Britanic 2018, găsiți aici, pe site-ul English Kids Academy.

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Conținutul este protejat!