Toamna vrajbei românilor

Toamna vrajbei românilor

Categorie:Reflectez

Înainte de orice altceva, referendumul ne-a asmuțit unii contra celorlalți. Ne-a făcut să scoatem ghearele, să ne arătăm colții. Deși toți avem în minte o Românie mai dreaptă pentru copiii noștri, acum ne comportăm strâmb. Judecăm prieteni, colegi, oameni alături de care mai ieri beam o cafea zâmbind sincer. Aruncăm cu argumente din ambele tabere precum obuzele în război.

Am uitat că eram uniți.

Ne dăm unfriend, report și block. Și nu doar virtual. Ne acuzăm unii pe alții de chestii dubioase, exagerăm și ne ducem cu mințile prea departe. Sunt relații de amiciție care probabil nu se vor mai reface niciodată. Sunt oameni pe care nu am fi crezut că îi vom auzi spunând niște lucruri. Sunt gânduri despre care nu concepeam că ar fi putut locui în anumite minți.

Înainte de toate, ne dezbină iremediabil.

După atâta vreme, venise momentul în care mulți, foarte mulți găsiserăm un numitor comun. În toată țara și peste hotare. Eram o gașcă imensă, pusă pe treabă. Ne făcusem planuri mari.

Opriți-vă o clipă.

Uitați-vă în ochii celui care are o perspectivă diferită.

Priviți în sufletele voastre.

Ce se întâmplă? De ce s-a ajuns aici? Chiar merită vrajba asta?

Indiferent de care parte a baricadei, suntem toți români. Și avem același scop. Să ținem minte asta.

 

 

Sursă foto antet

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comentarii (2)

  • avatar image

    Nicoleta Ababei

    octombrie 9, 2018 Reply
    De asta te consider eu un om cu suflet mare! Imi place mult mesajul tau si rezonez 100 % cu el!
    • avatar image

      Mămica Activă

      octombrie 9, 2018 Reply
      Mulțumesc! :)
error: Conținutul este protejat!