Sesiune de lucru pentru dezvoltarea creativităţii şi a responsabilităţii copiilor

Sesiune de lucru pentru dezvoltarea creativităţii şi a responsabilităţii copiilor

Principala valoare pe care îmi doresc să i-o insuflu copilului meu este respectul faţă de tot ce ne încojoară (de la fiinţele umane până la insectuţa care traversează trotuarul de sub paşii noştri sau planta care se străduieşte să răzbată printre betoane). Din respect însă (care e un concept vast şi înţeles în mod diferit de fiecare dintre noi), se ramifică şi alte valori, una dintre ele, care mi se pare fundamentală, e responsabilitatea. În DEX e definită ca fiind obligaţia de a efectua un lucru, de a răspunde pentru el şi a-şi asuma consecinţele. Mi se pare uşor limitată viziunea. Eu cred că responsabilitatea e un fel de a fi, o caracteristică a unei persoane integre, cu coloană vertebrală. Din punctul meu de vedere, dacă respecţi şi te respecţi, eşti responsabil. Punct. Nu e o obligaţie (cuvânt pe care, de altfel, eu îl percep cu o conotaţie negativă), e ceva inerent, firea şi mintea ta pur şi simplu nu concep lucrurile în alt mod decât în direcţia asumării şi răspunderii pentru acel lucru făcut. De aici derivă a fi un om de cuvânt, a-ţi recunoaşte greşeala, a duce la capăt ceva ce ai promis că vei face, a avea bun simţ, a avea grijă de lucrurile tale dar şi de ale altcuiva dacă ţi le împrumută. Responsabilitatea se învaţă clipă de clipă, zi de zi, an de an. Nu te naşti cu ea, dar o respiri, o inspiri, o gândeşti prin propriul filtru, o imiţi văzând-o la alţii şi înţelegându-i rostul. Ţi-o educă cei din jur şi ţi-o auto educi. E greu, e ceva ce uneori chiar doare (psihic, poate chiar şi fizic) pentru că ajungând să o ai, suferi când alţii nu o au. Dar te îmbărbătezi, sperând că fiind tu schimbarea pe care vrei să o vezi la cei din jur, vei reuşi. Măcar un pic. M-a luat valul…. Mda, era vorba de mine 🙂

Dacă am fi doar responsabili însă, lumea ar fi destul de serioasă, zic eu. Făcând loc pentru creativitate, viaţa e mai colorată, mai intensă. Şi prinzi curaj să visezi, să construieşti şi să te bucuri. Cei de la Kindi o descriu ca fiind rapiditatea de adaptare la situaţii noi şi găsirea unor soluţii atipice pentru diversele provocări. Este, spun eu, acea abilitate care nu te lasă să disperi atunci când totul ţi se pare pierdut.

Atelierul celor de la Kindi, în colaborare cu Adriana Mitu (pe care deja am prezentat-o cu drag aici şi aici), m-a făcut să tresar în mod plăcut, pentru că se anunţă practic şi bine gândit.

dezvoltarea-creativitatii

Care sunt beneficiile participării la acest workshop, pentru părinte şi pentru copil?

  • Copilul îşi creează propria lume în care alege ce anume doreşte să introducă

  • El este responsabil pentru tot ceea ce include în lumea sa, la fel cum se întâmplă şi în viaţa de zi cu zi

  • Părintele află cum poate creşte un copil responsabil şi cum îi poate stimula creativitatea acestuia, precum şi talentele naturale

  • Vom discuta despre ce tipuri de responsabilităţi îi pot fi date copilului şi de ce este important ca responsabilitatea să fie dezvoltată înainte ca un copil să meargă la şcoală

Workshop pentru copii 4 – 7 ani (o oră şi jumătate), urmat de sesiune de feedback cu fiecare părinte însoţitor (1/2 oră) + BONUS: o poveste terapeutică + suport de curs pentru părinte. La Kindi, sâmbătă 16 aprilie, ora 10:00.

Dacă vă înscrieţi până pe 6 aprilie, taxa de participare este una tip early booking, de 70 de lei. Detalii aici: http://www.kindi.ro/noutati/.

Abonează-te la blog

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.