Școala în pandemie – ghid pentru părinți

școala în pandemie ghid pentru părinți

Școala în pandemie – ghid pentru părinți

În mai puțin de o lună reîncepe școala. Ne aflăm într-un context marcat de frică, incertitudine și imprevizibil. Lumea e speriată de „dușmanul invizibil” dar taberele se împart între a continua studiile față în față (în noua normalitate) sau a le urma online. Decizia asupra modului în care încep cursurile este, în mare parte, a conducerii țării (Guvern, Ministerul Educației, cel al Sănătății etc). În ce măsură au părinții un cuvânt de spus? Despre asta aș vrea să vorbim acum, în condițiile învățării față în față.

Cum ne pregătim pentru școala în pandemie – ghid pentru părinți

1. Discutăm cu copiii noștri despre igienă

Spălat pe mâini cât mai frecvent, cu apă și suficient săpun. Facem asta (adulți și copii) de fiecare ieșire dată când ne întoarcem în casă/interior, după utilizarea toaletei, înainte și după masă etc. Să ne obișnuim cu toții să tușim sau să strănutăm în interiorul cotului sau în șervețel, pe care îl aruncăm ulterior. Să ne atingem cât mai rar fața dacă nu suntem proaspăt spălați pe mâini. Sunt obiceiuri normale dar, care, până în pandemie, nu prea erau respectate de toată lumea.

E important să punem accent pe igienă ca o normalitate și nu să îi terorizăm pe copii cu scenarii sinistre, crescându-le astfel anxietatea.

2. Purtarea măștilor face parte din așa-zisa noua normalitate

E un status quo pentru care eu personal nu văd sensul să îl supunem la dezbateri. Purtăm mască pentru că s-a demonstrat științific faptul că transmiterea bolilor de acest gen este mult redusă dacă ne acoperim corespunzător nasul și gura. Simplu! Cu fermitate și convingere. Dacă noi adulții purtăm măști fără să comentăm atât, se vor conforma și copiii mult mai ușor. Clar, e mai incomod decât atunci când avem fața descoperită dar nu avem, momentan, ce face.

Etapa prin care trecem e inedită și neconfortabilă pentru toată lumea. Nici noi nu suntem fericiți, empatizăm cu cei mici, suntem toți în aceeași oală. Dar trebuie să ne protejăm unii pe alții, e responsabilitatea tuturor, de la mic la mare.

3. Distanțarea

Copiii sunt obișnuiți să se îmbrățișeze, să stea unii aproape de alții, să facă jocuri care presupun mult contact al mânuțelor, să își ofere unii altora din ce au la pachețel. Din păcate, în perioada asta, aceste practici trebuie diminuate pe cât posibil.

Stă în puterea noastră să îi pregătim mental pentru ceea ce cadrele didactice oricum le vor spune și le vor tot repeta: cât mai puțin contact între copii sau cu obiectele personale alte altcuiva.

Sursa foto Janko Ferlic – Pexels

4. Găsirea unor soluții pentru cazurile în care copiii vor prezenta simptome și trebuie să stea acasă

E bine să ne pregătim din timp cu variante care să îi implice pe bunici cât mai puțin posibil. Recomand discuția de pe acum cu șuperiorii de la serviciu despre ce posibilități avem în cazul în care suntem nevoiți să îi ținem pe copii acasă și nu avem cum să-i lăsăm singuri. Se va întâmpla, probabil, des pentru că vine și sezonul răcelilor.

E esențial să ne evaluăm copiii în ceea ce privește simptomele asociate îmbolnăvirii cu COVID-19 (febră, nas înfundat, tuse, moleșeală, dureri de cap etc) și să îi NU îi ducem la școală dacă se manifestă.

Sursa site-ul Ministerului Sănătății

5. Dacă suntem implicați în conducerea comitetelor de părinți, vorbim de acum cu directorii școlilor despre măsurile pe care au în plan să le implementeze

Normele impuse de minister pentru reducerea cazurilor de răspândire a virusului

E bine să știm din timp și să transmitem tuturor părinților pentru a se putea pregăti. Ne punem în temă cu normele pe care unitățile de învățământ sunt obligate să le respecte și verificăm dacă se întâmplă acest lucru.

Mai jos, am extras mențiuni din normele disponibile pe site-ul Ministerului Sănătății. Vă încurajez să consultați tot documentul.

  • organizarea de trasee prestabilite pentru circulația elevilor în școală și în curte
  • montarea de dispensere/flacoane cu soluții dezinfectante la intrarea în școală și pe coridoare, la intrarea în fiecare clasă
  • afișarea de materiale informative privind măsurile de igienă și protecție
  • distanțarea fizică în clasă (minim 1 metru între elevi sau montarea de separatoare transparente)
  • respectarea principiului „1 clasă de elevi = 1 sală de clasă” (adică să nu schimbe spațiul în care învață)
  • este interzis schimbul de obiecte personale
  • aerisirea claselor prin deschiderea ferestrelor înainte de sosirea elevilor, timp de minim 30 de minute, apoi min. 10 minute în timpul recreațiilor și după ore
  • purtarea măștilor pe tot timpul cât se află în școală. Conducerea școlii trebuie să dispună amplasarea de coșuri de gunoi cu capac pentru aruncarea măștilor de unică folosință care au fost utilizate
  • elevii trebuie să se spele pe mâini înainte și după ce merg la toaletă
  • personalul școlii trebuie să verifice mereu dacă există suficiente materiale igienico-sanitare, soluții dezinfectante în recipiente. Să monitorizeze realizarea curățeniei zilnice și a dezinfectării periodice a suprafețelor atinse în mod frecvent

E important să ne informăm înainte de prima zi de școală, să comunicăm între noi și cu cei din școală, despre modul de organizare, circulația în cadrul școlii, unde ne lăsăm copiii și unde îi așteptăm.

  • este recomandată intrarea pe mai multe uși de acces, pentru a se reduce fluxul de elevi, iar școala va pune indicatoare vizibile și ușor de înțeles (panouri, săgeți etc)
  • părinții / aparținătorii nu vor avea acces în curtea unității de învățământ și nu vor însoți copiii în clădirea acesteia, cu excepția cazurilor speciale, pentru care există aprobarea conducerii școlii.
  • se pot desfășura doar jocurile sportive care permit distanțarea fizică, exclusiv în aer liber
  • orele de educație fizică efectuate în sala de sport trebuie limitate la activități sportive care nu presupun efort mediu/intens cu asigurarea obligatorie a distanței fizice de minimum 1,5 m, caz în care nu se va purta mască
  • în cadrul atelierelor, profesorii vor limita utilizarea materialelor didactice folosite de mai mulți elevi consecutiv și activitățile practice care presupun asta și vor avea grijă să fie dezinfectate corespunzător

Școala trebuie să elaboreze un plan de curățenie și dezinfecție și să îl aplice conform indicațiilor

Sursa foto

Cadrele didactice au obligația să anunțe cadrul medical școlar sau responsabilul desemnat de conducerea unității în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs simptomatologie de tip respirator

  • La nivelul fiecărei unități de învățământ se vor monitoriza absențele elevilor și ale personalului. Autoritățile sanitare locale vor fi anunțate în cazul înregistrării unei creșteri mari a numărului de absențe ale elevilor și/sau ale personalului, cauzate de boli respiratorii
  • cadrele medicale sau, în absența lor, personalul desemnat, vor instrui personalul pentru a observa starea de sănătate a elevilor și pentru a aplica normele
  • în prima zi de școală și cel puțin odată pe săptămână elevii vor fi instruiți de către cadrele didactice în vederea respectării măsurilor de protecție și prevenție a infecției cu SARS_CoV2

În prima zi de școală, preșcolarii, elevii și personalul didactic / didactic auxiliar sau nedidactic vor prezenta o declarație pe proprie răspundere, conform Anexei 3

6. Să ne informăm despre criteriile de suspendare a cursurilor dacă sunt cazuri confirmate de infectare cu COVID-19 și să ne asigurăm că suntem în contact cu școala

La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire COVID-19 într-o clasă din unitatea de învățământ, se suspendă cursurile școlare ale clasei respective, pentru o perioadă de 14 zile.

La apariția a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19 în clase diferite ale aceleiași unități de învățământ, se suspendă cursurile școlare ale unității de învățământ, pe o perioada de 14 zile de la data ultimului caz

Redeschiderea cursurilor școlare pentru clasa / unitatea de învățământ unde au fost suspendate temporar cursurile se decide de către DSP județean, respectiv a municipiului București cu avizul prealabil al CJSU/CMBSU.

Sursa pentru toate prevederile enumerate: Draft Anexă – Ministerul Sănătății

7. Empatie și corectitudine

În documentele respective e prezentat și protocolul de izolare în cazul în care un elev este considerat bolnav. Speranța mea e ca astfel de situații să fie tratate cu empatie și cu respect reciproc, atât din partea colegilor cât și a cadrelor didactice și a celorlalți părinți. Câtă vreme nu a fost ceva intenționat sau cu bună știință din partea adulților, și chiar și așa. Știm cu toții cât de repede pot degenera lucrurile, hai să ne comportăm corect unii față de alții, mai ales că sunt și copii la mijloc. În plus, nu se știe niciodată când se întoarce roata.

8. Sprijinirea cadrelor didactice ale copiilor noștri este și responsabilitatea noastră

E bine să comunicăm cu învățătorii/profesorii, să fim deschiși, răbdători, să punem în aplicare ceea ce ne roagă. Nici lor nu le e deloc ușor, mai ales că în multe școli, nefiind spațiu suficient, se va opta pentru împărțirea claselor în câte două schimburi. Deci o mare parte din munca lor se va dubla.

Foto antet de August de Richelieu sursă Pexels

Dacă ți se pare interesant ce scriu, abonează-te la articolele mele:

Abonează-te la blog

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.