Rezoluții. Mama Time Out

Rezoluții. Mama Time Out

Categorie:Acționez, Feminitate

Am acceptat leapșa Florinei Badea dintr-un motiv simplu: gândindu-mă la cele scrise de ea, am realizat că deja sunt în propriu-mi proiect Mama Time Out. Într-un proces de conștientizare a sinelui, a femeii din mine.

Momentul critic

Un punct de cotitură a fost la sfârșitul verii, când oboseala fizică și-a dat mâna cu anxietatea, complotând să-mi atragă atenția. O durere puternică de ceafă (cervicală) și o amețeală, combinate cu faptul că îmi auzeam pulsul în ureche, m-au speriat cam tare. Așa că am vizitat un doctor. Din fericire, analizele de sânge nu au indicat ceva serios. Hemoglobina mea mereu mică și depozitele de fier sub nivelul mării m-au convins să iau niște suplimente de fier și magneziu. Acum mi-am mai revenit.

Checklist Mama Time Out

Time out-ul la care se referă Florina, așa cum îl percep, e de fapt o întoarcere către interiorul meu, fără să neglijez exteriorul. M-am uitat la ce am făcut pentru mine de la începutul anului și ce pot să rezolv, realist, în următoarea perioadă. Mi-am trasat un fel de hartă mentală, fără însă a pune presiunea unei destinații finale. Mi-am propus să enjoy the ride, în loc să mă grăbesc spre a ajunge într-un punct anume.

Feminitate

Am participat la un atelier de automachiaj, mi-am schimbat coafura și merg la un salon pentru vopsit măcar o dată la 2 luni. Am ales o culoare foarte apropiată de nuanța mea naturală, dar cu un pic de roșcat care să-mi dea bună dispoziție când mă uit în oglindă 🙂

Legat de vestimentație, mi-am promis că nu voi mai cădea pradă ofertelor de haine ieftine și de o calitate îndoielnică. Dar nici nu am o comoară ascunsă pe undeva, ca să pot să-mi cumpăr haine de la mall. Așa că o să ajung mai des pe la yard sale-uri și o să mă pun pe vânat piese de colecție. O colecție pentru sufletul meu, în care să mă simt eu confortabil și care să-mi facă bine la creieraș 🙂 Un slow fashion rafinat sau modă fără grabă, cum bine îi zice Nico, Mama pe Toc.

Aici includ și târguri cu discount la haine create de designeri români. Primul de acest fel a fost summer sale-ul din colecțiile anterioare semnate Ana Novic. Acolo mi-am achiziționat 2 obiecte vestimentare de care nu mă voi despărți niciodată. Unul dintre ele este șalul de mai jos, de care sunt foarte mândră 🙂 Iar faptul că am cunoscut-o pe Ana, o mămică activă și talentată…priceless

Autocontrol

Aici am mai spus și cu alte ocazii: nervii nu-mi fac bine. Mai ales dacă nu sunt eliberați. Am de lucrat la asta deci rezoluția mea sună așa:

Mai puțin control față de ce se întâmplă în jurul meu, mai multă autoapreciere

Așteptările față de ceea ce nu ține de mine trebuie să scadă, musai. Cele mai mari frustrări le am din faptul că mă consum pentru ce nu pot controla. Conștientizarea stării, în timp ce se întâmplă, mă ajută să mă autoreglez. Astfel, am timp mai mult să observ reușitele mele și să fiu împlinită cu mine însămi.

Conectare cu pasiunile mele

Una dintre cele mai mari bucurii pentru mine e să fiu printre oameni. Mi-am dat seama că a scrie despre ei, a lucra pentru ei, a organiza evenimente și a participa la diverse întâlniri, mă îmbogățesc psihic. Chiar dacă schimbul de energii poate fi uneori epuizant, la final ecuația îmi dă cu plus. Pe partea asta, o să povestesc în curând mai multe 🙂

Sănătate

3 aspecte am de rezolvat destul de urgent: dantura, problemele coloanei vertebrale și musculatura atrofiată. Cea din urmă legându-se și de tonusul scăzut. Evident, în calcul iau și aspectul fizic, de care niciodată nu m-am ocupat atât cât mi-aș fi dorit. E timpul.

Cât despre ten, am mai făcut îmbunătățiri în ultima vreme: demachiere zilnică, produse cosmetice naturale și de calitate, machiaj discret cât de des se poate.

Respect pentru valorile mele și ale celorlalți

Am ascultat un audio mindblowing a lui John Demartini despre valori și cum influențează ele comunicarea dintre oameni. Mi-a plăcut rezumatul pe care l-a făcut Ana Nicolescu după conferința Inimă de Leu. Iar concluzia este grăitoare: observă ce au cei pe care îi apreciezi și ce îți lipsește ție ca să fii ca ei. Vei realiza că nimic nu îți lipsește. Doar că nu te-ai onorat suficient.

Mama Time Out nu ignoră conectarea cu copilul, doar că o onorează pe mamă, ca ființă individuală. Independentă de rolul matern, de cel de soție sau oricare altul în relație cu familia. E despre femeia în plenitudinea ei, pentru că dacă mama e bine, și copiii sunt bine.

 

Fotografiile sunt din arhiva personală. Cea din parc este surprinsă fix în ultima zi de august, de lentila aparatului lui Răzvan Sassu. Aș intitula-o „am închis vara în suflet și am plecat cu gânduri calde înspre o nouă toamnă„.

RĂSPUNDE

Comentarii (1)