Recomandare „Cartea despre copii” – OSHO

Recomandare „Cartea despre copii” – OSHO

lotus

Din start admit, despre OSHO nu ştiam mare lucru, iar poza lui, văzută fugitiv, nu-mi exprima chestii prea realiste, deci nici multă încredere în spusele lui. Aşa-s eu, mai circumspectă 🙂 Aveam idee despre el că ar fi fost un fel de combinaţie între Buddha, Ghandi şi alţi maeştri spirituali, un mistic al zilelor noastre dar curiozitatea nu m-a împins atât de tare să citesc ceva spusele lui (am aflat ulterior şi că Osho a fost un orator, el nu a scris cărţi). Asta până acum vreo 2 săptămâni când ceva m-a împins să iau din blibliotecă o carte prăfuită (nu pentru că ar fi ediţie veche, ci fiindcă rareori şterg eu praful pe acolo :D), primită cadou la puţin timp după ce s-a născut Lidia. Se numeşte Cartea despre copii şi este o compilaţie din discursurile lui, răspunsuri la întrebări concrete ce au legătură cu copiii, relaţia cu părinţii, educaţia, meditaţia şi spiritualitatea la copii, etc.

Am început să o citesc pe sărite, ducându-mă direct la întrebările care se pliau cel mai bine pe gândurile mele. Şi mare mi-a fost mirarea când am observat cât de liber dar şi practic a putut gândi omul ăsta. Nu am intenţia să fac aici o recenzie a cărţii (nici nu mă pricep săa fac asta, probabil ar deveni extrem de plictisitoare postarea mea 🙂 ), ci voi menţiona câteva aspecte care pe mine m-au uns pe suflet.

Copiii ar trebui antrenaţi astfel încât să poată recunoaşte cu uşurinţă prostia. Evoluţia conştiinţei umane nu este altceva decât o lungă istorie a luptei împotriva venerării prostiei. 99% din credinţele oamenilor nu sunt altceva decât minciuni, convingerile lor sunt anti-umane, se împotrivesc vieţii.

Adevărata educaţie trebuie să predea numai lucruri autentice, nu superstiţii. De pildă, ar trebui să se predea cum se poate trăi în bucurie, cum te poţi afirma în viaţă, cum să respecţi viaţa, cum să iubeşti existenţa.

Pe subiectul educaţiei, el spune o grămadă de lucruri realiste şi am avut ceva AHA moments, dându-mi seama că ceea ce lipseşte din sistemul actual de învăţământ e atât de banal, dar vital. Cum povestea Osho chiar într-o mică povestioară din copilăria lui, profesorii de acum omit clipele acelea în care pur şi simplu stai şi contempli natura sau te bucuri de vremea de afară.

Ce mi s-a părut genial e că el îşi dădea seama cât de mult s-a schimbat lumea şi faptul că ceea ce se preda în şcoli acum 10 ani, să zicem (nu neapărat într-o perioadă anume), este acum învechit.

A sosit timpul ca educaţia să impulsioneze inteligenţa, pentru ca urmaşii noştri să poată tră prin toate noutăţile care vor apărea zi de zi. Vechea generaţie nu ar trebui să mai predea lucrurile pe care le-a învăţat ea la timpul respectiv. Schimbările sunt atât de rapide încât memoria nu le mai face faţă.

Viziunea lui despre educaţie porneşte de la premisa că viaţa nu trebuie considerată o luptă pentru supravieţuire, ci o sărbătoare!

Cuvântul educaţie vine de la „educare” care înseamnă a conduce de la întuneric la lumină.

Ce mi s-a întipărit profund în minte este faptul că Osho încuraja îndoiala, cercetarea. Din punctul lui de vedere, nu avea rost să botezi pe cineva la naştere, pentru că abia în jurul vârstei de 40 de ani omul îşi poate da seama ce religie i se potriveşte şi atunci îşi alege el singur.

Eu vă învăţ să fiţi voi înşivă, să vă transcendeţi teama, să nu cedaţi în faţa presiunilor sociale, să fiţi nonconformişti. Eu vă învăţ să nu vă agăţaţi de confort şi convenienţe, căci societatea se va grăbi să vi le ofere, dar la un anumit preţ. Iar preţul este foarte mare: aveţi parte de confort dar vă pierdeţi sufletul. Viaţa voastră devine uşoară dar lipsită de conştiinţă.

Mergând pe ideea că educaţia zilelor noastre mai degrabă creează copii la indigo decât să cultive inteligenţa şi să hrănească individualitatea aşa cum ar fi normal, Osho a împărţit educaţia în 5 dimensiuni: prima este cea informativă (incluzând învăţarea limbilor străine, cel puţin a uneia de circulaţie internaţională), a doua dimensiune include cercetarea unor subiecte ştiinţifice. La noi în ţară, deja de la a doua dimensiune, sistemul de învăţământ pierde teren…

A treia dimensiune cuprinde arta de a trăi şi include şi cultivarea simţului umorului – „dezvoltarea aptitudinilor copilului pentru iubire, râs, deschiderea faţă de viaţă şi de misterele sale, faţă de natură”.

A patra dimensiune ar trebui să fie cea a artelor şi a creativităţii. „Elevii ar trebui să aibă acces la toate activităţile creative posibile, pentru a putea alege, foarte puţine materii ar mai fi obligatorii”.

Este important ca omul să-şi aleagă o artă creatoare căci până nu va învăţa să creeze, el nu va putea deveni cu adevărat o parte a existenţei, care înseamnă o creaţie continuă.

Fiind creativ, omul devine divin, creativitatea este unica rugăciune.

Ei, iar la ultima dimensiune chiar m-a dat gata. „A cincea dimensiune ar trebui să fie arta de a muri. La acest nivel vor fi predate toate tipurile de meditaţie dar şi artele marţiale, astfel încât elevul să ştie că nu există moarte pentru ca el să fie conştient că în interiorul lui există o viaţă etern. Acest aspect este absolut esenţial, căci toată lumea trebuie să moară.”

Îmi place atât de mult faptul că Osho susţinea cu tărie ideea de unicitate a fiecăruia în parte şi faptul că educaţia actuală suprimă individualitatea. Iar învăţăturile despre cum să te relaxezi, să iubeşti viaţa şi să ai  încredere autentică în tine însuţi sunt nepreţuite în zilele noastre atât de tumultuoase şi pline de stres, ranchiună şi competiţie inutilă.

Când ai încredere în tine însuţi, ai simultan încredere şi în univers. Iar acest univers este atât de frumos, este plin de flori – cum să nu ai încredere în el?

Voi ce părere aveţi?

Abonează-te la blog

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fără comentarii.

  • avatar image

    Cristina

    aprilie 21, 2014 Reply
    Eu am alta definitie a educatiei decit aceasta persoana. Dar asta arata frumusetea diversitatii. Problema apare cind unii cred ca stiu mai bine si isi impun opiniile asupra altora.
    • avatar image

      mamicaactiva

      aprilie 21, 2014 Reply
      Sigur, diversitatea e esentiala. Nu stiu daca despre Osho spuneai ca isi impune opiniile, mie ideologiile lui imi par destul de relaxate si permisive cu destule pareri. Bineinteles, pot exista si opinii contradictorii. De aceea am si ridicat subiectul la fileu pentru ca mi-ar placea sa dezbatem.
      • avatar image

        Cristina

        aprilie 21, 2014 Reply
        Nu, nu ma refeream la el ca isi impune opiniile, ci la cei din guvern care isi impun opiniile asupra copiilor noștri. Eu nu sint de acord nici cu viziunea lui asupra educației, nici cu a guvernului. Problema este ca copiii noștri sint obligați sa accepte viziunea guvernului. Parintii nu isi pot educa copiii conform opiniei proprii asupra educației.
  • avatar image

    mamicaactiva

    aprilie 21, 2014 Reply
    Da, ai dreptate. Acum, nah, o structura cat de cat trebuie sa existe, adica nu vad cum ar putea fi chiar totul lasat la latitudinea parintilor dar ce se intampla acum in Romania, la nivel guvernamental, e un haos periculos. Legat de viziunea lui Osho, e normal sa ti se para un pic ciudata si contradictorie cu ce gandesti pentru ca ce am citat eu e scos din context. Normal, nu sunt nici eu 100% de acord cu ideile lui dar m-am regasit in multe. Cristina, mi-ar placea sa-mi spui parerea ta, cum vezi tu educatia?
    • avatar image

      Cristina

      aprilie 21, 2014 Reply
      Parerea mea este ca guvernul nu trebuie sa exista si sa spuna abssolut nimic despre educatie, adica nu trebuie sa exista o structura care sa vina din partea cuiva care este din afara. Educatia copiilor este rolul parintilor si ei sint cei care trebuie sa directioneze educatia copiilor lor. DIn aceasta cauza nu exista un singur mod de a o face, precum nici un singur standard. Fiecare familie isi educa copiii cum considera ei necesar. Parintii stiu mai bine care sint visurile, dorintele, aptitutinile copiilor lor mult mai mult decit le cunoaste un ministru al invatamintului, la fiecare 2 milioane de copii in parte. Nu toti copiii sint la fel, nu toti copiii au aceasi visuri, aceleasi abiltati. De aceea familia este singura in stare sa personalizeze educatia copiilor lor in functie de acest lucru. Definitia unui parinte a educatiei este diferita de a altui parinte. De aceea trebuie lasat la latitudinea fiecaruia sa isi urmeze visurile, scopurile. De exemplu, pentru unii parinti, diploma inseamna totul si copiii lor iau lectii private, mediatatii, etc pentru ca sa zicem, sa intre la Harvard. Alti parinti nu sint interesati chiar in asa masura de diplome si note, cit copiii lor sa aiba o cultura generala, sa fie persoane cu caracter frumos, etc. Fiecare familie este diferita, fiecare copil este diferit. Statul nu da voie ca acest lucru sa prezent, de aceea uniformizeaza invatamintul. Multi gindesc ca sistemul e de vina, ca daca se baga unele materii si se scot altele va fi mai bine. Unii spun ca parintii trebuie sa discute cu profesorii ca sa fie la zi cu cerintele scolii. Fiecare vine cu ideea cum sa schimbe sistemul in bine. Ei nu isi dau seama ca atita timp cit guvernul are un cuvint in educatie...nu va exista educatie....