Puterea vulnerabilității

Puterea vulnerabilității

Categorie:Reflectez

”Suntem obișnuiți să ne amorțim vulnerabilitatea.” Facem asta pentru a controla percepția asupra greutăților vieții. Există un cercetător, academician cu doctorat, care a studiat modul în care oamenii își gestionează vulnerabilitățile. A ajuns la concluzia că:

Nu putem amorți emoțiile negative fără să le afectăm pe cele pozitive

Brene Brown a început să studieze relațiile interumane. A vrut să înțeleagă de ce suntem construiți neurobiologic pentru a forma legături. A dat peste conceptul de rușine și l-a identificat ca fiind teama de a rupe o relație. 

De ce și cum amorțim?

”Eu am dreptate, tu nu. Taci!”

”Nu sunt suficient de bun”

Transformăm orice lucru incert în certitudine, ca să nu ne simțim vulnerabili

„Astea-s emoţiile rele: vulnerabilitatea, durerea, ruşinea, teama şi dezamăgirea. Nu mai vreau să le simt. O să beau nişte beri şi-o să mănânc brioşe cu banane şi nuci. Nu mai vreau să le simt.”

Cu cât ne temem mai mult, cu atât devenim mai vulnerabili și deci iar ne e frică. Și ne afundăm în dependențe. Vina e descrisă în cercetarea academică precum un mod de a scăpa de durere și disconfort.

A dedicat apoi peste 6 ani cercetării modului în care apare și ne afectează rușinea. Și a ajuns la oamenii cu stimă de sine. A înregistrat multe interviuri cu persoane care se autoapreciază.

Acești oameni aveau curajul de a fi imperfecți

”Aveau compasiunea necesară pentru a fi blânzi cu ei în primul rând, apoi şi cu ceilalţi. Pentru că nu putem simţi compasiune pentru alţii dacă nu ne tratăm pe noi înşine cu blândeţe. Și, în sfârşit, aveau o legătură. Şi – acum vine partea dificilă – ca rezultat al autenticităţii, erau dispuşi să renunţe la cine credeau că trebuie să fie pentru a fi cine erau cu adevărat, ceea ce e obligatoriu pentru crearea legăturii.” Puterea lor venea din faptul că își acceptau vulnerabilitatea.

”Cel mai periculos e că ne perfecţionăm copiii. Iată cum îi vedem pe copii: sunt complet pregătiţi de luptă când vin pe lume. Când ţinem în braţe bebeluşul ne minunăm: „Cât de perfect e!” Și credem că trebuie să-l păstrăm perfect: să fie în echipa de tenis până într-a 5-a şi admis la Yale până într-a 7-a.”

Nu asta avem de făcut, ci trebuie doar să-i spunem:

”Ești imperfect și ești pregătit pentru luptă, dar meriți iubire și apartenență.”

E important să le permitem celor din jur să ne vadă cu tot cu vulnerabilitățile noastre. Să iubim din suflet, chiar dacă n-avem nicio garanţie.

Sunt vulnerabil, înseamnă că sunt viu.

”La urmă şi poate cel mai important, e să fim convinşi că suntem suficienţi. Când acţionăm cu acest crez – „Sunt destul” – încetăm să ţipăm şi începem să ascultăm. Suntem mai buni şi mai blânzi cu cei din jur şi cu noi înşine.”

***

Dacă nu aș fi intitulat un articol ”Curajul de a fi vulnerabil”, poate nu aș fi aflat de Brene Brown. Și astăzi nu mi-ar fi atras atenția, când mi-a apărut TED talk-ul ei, deci nu aș fi putut să extrag ce am scris azi. Eu nu cred în coincidențe, toate au un sens.

Puteți vedea toată înregistrarea aici:

 

Foto antet Pexels

RĂSPUNDE