Profesori cu har – discuţii despre şcoala zilelor noastre (II)

Profesori cu har – discuţii despre şcoala zilelor noastre (II)

Categorie:Interviuri

photo(1)

În prag de An Nou dar şi în plin vuiet de scandal cu şpagă şi nesimţire iscat de oameni care nu merită să aibă loc în faţa unor copii, eu îmi continuu căutarea de profesori care şi-au lăsat o amprentă frumoasă şi cinstită de-a lungul anilor de predare. E o căutare mai mult personală, puţin egoistă, care mă ajută să nu o iau razna când mă gândesc la sistemul educaţional formal în care intră fetiţa mea în curând. Şi să mă conving de faptul că nu e totul pierdut, mai avem o speranţă, mai sunt persoane alături de care putem lupta să scoatem la lumină sensul de a învăţa în şcolile României din zilele noastre.

În postarea de azi, am intervievat o doamnă învăţătoare, proaspăt pensionată, care a acumulat nu mai puţin de 40 de ani de activitate neîntreruptă la catedră. Doamna Maria Mocanu locuieşte în oraşul Dolhasca, judeţul Suceava. De la bun început mărturiseşte că:

(…) acum simt foarte mult lipsa copiilor. Între mine şi aceştia a existat mereu o legătură care mă încarcă cu energie pozitivă. Am iubit dintotdeauna copiii şi mi-am asumat de la începutul carierei mele misiunea avută, aş putea spune, apostolică.

Îmi pot imagina legătura strânsă dintre dânsa şi elevii săi, judecând numai după privirea calmă şi înţeleaptă. Şi iată că metodele dascălilor peste care au trecut mai multe regimuri politice, nu sunt neapărat învechite, unii dintre ei reuşind să capteze frumos atenţia micilor noştri titirezi. Printre lecţiile creative pe care le-a ţinut de-a lungul vremii:

Voi aminti doar de una dintre ele, susţinută în cadrul comisiei metodice a învăţătorilor, cu ultima promoţie de elevi. În cadrul obiectului opţional, tema a fost „Natura – Prietena mea”. Lecţia a debutat cu prezentarea unui referat cu tema biblică, prezentat de un elev din clasa mea, fiu de preot, care a vorbit despre Creaţie. Copilul primise ajutorul tatălui său în realizarea referatului. Apoi, le-am recitat elevilor o poezie, creaţie proprie, intitulată „Poluare”. S-au purtat apoi discuţii cu elevii pe marginea celor prezentate. Dialogul a fost unul de amploare, stârnind interes şi participare din partea lor. Au înţeles ce înseamnă natura, care este menirea ei şi că aceasta are multe legi pe care omul trebuie să le cunoască şi să le respecte pentru ca viaţa pe pământ să se perpetueze. Lecţia s-a încheiat cu o scenetă, regizată anterior cu elevii, intitulată „S.O.S. Natura!”.

Copiii sunt speranţa noastră pentru viitor, pentru o lume mai bună, şi este vital că ei să înţeleagă de mici să respecte, să protejeze şi să trăiască în armonie cu mediul.

Am întrebat-o pe doamna Mocanu ce i-ar cere lui Moş Crăciun să schimbe în bine în învăţământul românesc. Mi-a răspuns cu demnitate şi realism:

Aş vrea ca Moşul să îi sfătuiască pe cei care nu îndrăgesc copiii, nu simt chemarea către această meserie de mare responsabilitate şi nu au suficientă răbdare, să părăsească sistemul.

L-aş mai ruga să fie mai darnic cu cei care modelează personalităţile oamenilor de mâine, pentru că poartă pe umeri o mare responsabilitate. Prin umilinţă, nimeni nu poate fi încurajat să persevereze, iar remuneraţia unui dascăl în zilele noastre este umilitoare. De asemenea, i-aş cere Moşului condiţii prielnice de lucru în şcoli. Lucruri simple, dar esenţiale: căldură şi igienă. Grupuri sanitare civilizate în şcolile de la ţară. Pe posturile TV naţionale mi-aş dori să văd emisiuni educative pentru tineret, care să le cultive un comportament civilizat şi neagresiv. Din păcate, modelele prezentate astăzi în presă şi TV ca fiind demne de urmat, nu au nici o legătură cu educaţia.

În ceea ce priveşte părinţii, ei trebuie să fie ei înşişi modele demne de urmat pentru odraslele lor. Ei trebuie să urmărească, să îndrume şi să încurajeze copilul în funcţie de necesităţile acestuia, deoarece instruirea din şcoală trebuie imperios sprijinită de familie.

Cel mai de preţ dar pe care îl poate face un dascăl elevilor săi este să le cultive capacităţile intelectuale, spirituale şi mai ales, bunul simţ.

În încheiere, dânsa speră ca, pe viitor, învăţământului românesc, cel ce pregăteşte omul pentru viaţă, pentru societate, să i se acorde atenţia cuvenită atât spiritual cât şi material. Să se înţeleagă care este menirea procesului de învăţământ: modelarea personalităţii şi a unei atitudini fundamentale faţă de societate, natură, lumea în care trăim.

Chiar dacă părerea mea e puţin mai „libertină” şi eu aş îndrăzni sa adaug ceva la ultima frază, punând accent pe modalitatea în care şcoala ar trebui să modeleze gândirea critică, curajul de a cerceta şi unicitatea fiecărui copil, în mare parte împărtăşesc gândurile doamnei Mocanu şi îi mulţumesc pentru implicarea dânsei în „campania” mea.

 

Cu ocazia articolului de azi, vă (şi îmi) doresc un 2014 în care acţiunile noastre să fie mai consolidate şi să aibă un răsunet mai puternic pentru a zgudui pe cine trebuie, pentru ca învăţământul nostru să cunoască îmbunătăţiri vizibile.

La mulţi ani!

Abonează-te la blog

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fără comentarii.

  • Sunt la leapsa despre carti | blogul mamei începătoare

    ianuarie 15, 2014 Reply
    […] Având în vedere că am răspuns târziu acestei lepşe nici nu ştiu cui să o dau mai departe. Fac nominalizări, dar, doamnelor, dacă deja aţi răspuns, mea culpa… Ina, Mara,  Ama,  Joe,  Laura,  Mihaela,  Alina,  Ramona,  Adela, Loredana,  Cristina,  Oana. […]