Prinţesa care nu avea nevoie să fie salvată de cavaleri

A fost odată ca niciodată o prinţesă timidă şi sensibilă. Obişnuia să folosească tiparele mentale create de alţii ca pe zidurile unui castel. Atunci când dragonii fioroşi dădeau târcoale şi loveau cu cozile de fier în poartă, ea se închidea disperată în inima palatului, încuind toate uşile şi plângea fără ca nimeni să ştie.

Aştepta cavalerii neînfricaţi, magicienii regali şi zânele înaripate să vină să o ajute ca prin farmec. Toţi să nimicească răul iar ea să rămână cu ale sale gene lungi, senină şi delicată ca o floare, fără să se păteze de la sângele prădătorilor de comori.

sursa Deviantart

Timpul a trecut şi bravii oşteni nu s-au arătat, iar cerul de deasupra castelului a fost deseori înnegurat. I-a luat multă vreme să înţeleagă că, de fapt, de ea depinde să găsească fericirea printre toate câte se întâmplă în viaţă.

A aflat că poate înfrunta dragonii de una singură, devenindu-le chiar prietenă şi că sprijinul, de cele mai multe ori, apare sub forme la care nu se aşteaptă.

A realizat că o femeie conştientă de sine se simte bine în pielea ei, atât cu machiaj cât şi fără, a început să înveţe ce piese vestimentare o pun în valoare. O femeie puternică ştie că nu e perfectă dar e frumoasă atunci când atitudinea ei transmite asta. O prinţesă are multe imperfecţiuni însă prin diverse trucuri „magice”, le poate estompa, scoţând în faţă ceea ce o defineşte.

Povestea e a mea.

Mi-am demonstrat până acum că prinţii pe cai albi sunt în basmele altora, balaurii nu au răbdare să caut eu salvatori, ei atacă. Importantă e reacţia mea în faţa pericolului şi a problemelor.

În povestea vieţii mele e despre a afla cum să mă regăsesc, să mă recompun şi să mă menţin eu însămi. Cineva mi-a spus de curând, comentând la un alt articol, că sunt penibilă pentru că dau impresia că cer voie celor din jur să am încredere în mine şi să fiu împlinită. Influenţele exterioare au fost mereu o obsesie pentru mine, îmi asum şi nu le ignor. Ce am de făcut mai departe e să-mi consolidez structura interioară pentru a mă baza pe mine însămi, în primul rând.

foto Adrian Sulyok

Pe măsură ce lucrez la mecanismele minţii, învăţ să am încredere şi în reflexia din oglindă. Pentru că simt că mai am multe de învăţat despre cum să mă pun în valoare, am început să fiu atentă ce produse îmi cumpăr pentru piele, ten şi să iau lecţii de evidenţiere a frumuseţii exterioare 🙂

Am constatat că sunt tone de informaţii care îmi lipsesc, mai ales în discuţia cu Maria Sulyok, make-up artist, pe care am întâlnit-o pentru un mini-curs de automachiaj. Mi-a plăcut, încă de când am observat-o pe Facebook, atitudinea ei degajată dar şi cu stil în acelaşi timp. În studioul de machiaj şi photo shooting, pe care l-a amenajat împreună cu soţul ei fotograf profesionist în frumoasa lor casă, am descoperit o femeie interesantă, autentică. Acel gen de om pe care eu îl admir, care nu s-a sfiit să facă o schimbare pe plan profesional şi să-şi urmeze o pasiune.

Am aflat că şi ea e mamă şi îşi pune cam aceleaşi întrebări la fel ca mine despre ce se va întâmpla cu fiul ei în lumea asta, doar că ea e puţin mai relaxată decât mine 🙂 Pe parcursul celor peste 3 ore cât a ţinut atelierul de automachiaj, le ascultam pe Maria şi pe Oana, prietena mea, vorbind despre mărci de cosmetice, care mai de care mai sofisticate. Şi mă întrebam unde am fost eu până acum, de am ratat toată partea asta 😀

foto Adrian Sulyok

Cel mai important aspect pe care l-am reţinut la atelierul de automachiaj: trebuie să găsesc produse cât mai adecvate tenului meu, mai ales pentru a-l repara şi a-l îngriji.

Oricât de eficiente sunt unele produse de machiaj, porii mei cei generos de mari trebuie ajutaţi să se închidă şi abia apoi să mă aştept ca toate cele să se aşeze flawless pe faţă.

Am înţeles importanţa:

• unui primer înainte de fondul de ten (recunosc, până acum mi se părea o fiţă dar pentru tipul meu de ten e necesar :)) ),
• a concealer-ului aplicat în direcţia corectă pe sub ochi,
• am experimentat contouring-ul pe maxilar şi marginile nasului,
• blending-ul de fard de pleoape şi de blush, mişcările şi tipurile de pensule (nu aveam idee pentru ce sunt toate formele alea!).

Până acum mi se păreau noţiuni abstracte şi credeam că doar mega-specialiştii, cu mii de ore de practică în spate, sunt în stare să jongleze cu aşa ceva. Dar aflarea nuanţelor adecvate şi a unor mărci care nu sunt chiar colosal de scumpe, potrivite pentru tenul meu, nu-mi mai dau acum impresia de rocket science. Într-adevăr, a fost doar o lecţie introductivă, paşii unui machiaj profesional sunt mulţi şi eu sunt abia la stadiul de învăţăcel (nici măcar să stau la poză nu-mi iese ca lumea 🙂 ). Cert e că bazele au fost puse, acum urmează să găsesc tehnicile de machiaj care să mi se potrivească, inclusiv ca timp (cât mai scurt, dacă se poate). Wish me luck! 🙂

foto Adrian Sulyok

Autor

Oana Constantinescu

See author's posts