Pentru mine chiar e mai distractivă viața de adult decât copilăria

Pentru mine chiar e mai distractivă viața de adult decât copilăria

Categorie:Reflectez

Nu mi-e jenă să recunosc. A trecut ceva vreme de când n-am mai scris chestii mai personale pe aici. Așa că e momentul :))

Inspirația a pornit de la un comentariu la postarea mea despre „And Just Like That”. N-am urmărit Sex and the City (mi se păreau total antipatice protagonistele). Dar am zis să-i dau o șansă serialului care continuă povestea personajelor ajunse la 55 de ani. Anyway, mă plângeam eu că am bocit la primele 2 episoade deși sperasem să fie mai relaxante și distractive. Și cineva mi-a spus că ne așteptam ca a fi adulți să fie fun, deci e ca-n viață. Brusc, am realizat că pentru mine chiar e mai distractiv să fiu adult.

Bine, acum sunt muult mai multe responsabilități, energia prea puțină pentru câte aș vrea să fac, timpul prea scurt iar corpul, well, nu mai are așa multă putere de regenerare. Nu că aș fi fost fit vreodată, dar oricum :)) În plus, o parte dintre cei dragi nu mai sunt aici. Da, astea sunt lucruri care nu sunt distractive dar fac parte din ciclul vieții

Pe de altă parte, să fiu adult are mult mai multe beneficii:

  1. privesc totul cu infinit mai multă detașare
  2. îmi dau seama mult mai clar cine sunt și ce vreau
  3. mi-e mai simplu să spun ce cred, nu am o teamă așa mare de judecată
  4. când mă distrez cu oamenii alături de care mă simt bine, chiar îmi iese
  5. să mai crească puțin fii-mea și pot să ies în oraș fără să cer voie să întârzii :)) (adică o să poată să rămână singură acasă, nu trebuie să mă asigur că are cine să stea cu ea, va fi suficient să o anunț)
  6. simt aprecierile pentru munca mea, pentru ceea ce fac și spun
  7. pot să-mi aleg ce-mi place să fac (atât hobby-uri, cât și profesional)
  8. văd rezultatele clare ale eforturilor mele (spre deosebire de toți anii de școală în care nu am înțeles pentru ce mă chinui și de ce am nevoie de 70% dintre informațiile pe care oricum le-am uitat pe măsură ce am crescut)
  9. îmi înțeleg reacțiile și, uneori, chiar îmi reușește faza cu gestionarea emoțiilor (fără să le înăbuș în așa hal încât să iasă la iveală înzecit după). Ok, asta e cu bătaie lungă dar sunt pe drumul cel bun :))
  10. decid eu ce îmi place să citesc (n-am bibliografie impusă, ca la orele de română 😀 )
  11. efectiv mă observ evoluând de la o situație la alta. Asta, pe lângă că e distractiv, face tare bine la căpuț.
  12. nu mi-e rușine să recunosc atunci când mi-e greu, să iau o pauză sau să cer ajutor. E maare lucru.
  13. înțeleg că nu e o tragedie dacă nu-mi iese ceva (din prima, din a doua…)
  14. dacă mi-e frig, mă înfofolesc, ce dacă arăt ca un dulap ambulant? (asta e pentru mama, care a rămas blocată la cum, în adolescență, îmi scoteam căciula de pe cap atunci când ieșeam din casă, pentru că mi se părea că nu sunt cool)
  15. am chef să mă prostesc sau să mă joc, o fac, fără să mă iau prea tare în serios

Pentru voi cum e viața de adult în comparație cu anii copilăriei sau ai adolescenței?

Foto Bohemian Photo by Iuliana Olteanu

Abonează-te la blog

RĂSPUNDE

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: