Pentru Lavinia PR-ul are o culoare: alb
Ori de câte ori adresez unei mame solicitarea de a-i lua interviu pentru blogul meu, nu ştiu la ce să mă aştept. Şi de fiecare dată sunt plăcut surprinsă şi fascinată de modul în care printr-o scurtă suită de întrebări reuşesc să pătrund în lumea văzută prin ochii lor. Nu mă plictisesc niciodată să citesc răspunsurile primite şi nici sa compun articolele pe care le citiţi şi voi. Pentru ca fiecare persoană e unică. Ştiam asta dar de când am blogul, am înţeles-o şi mai bine.
De data asta, povestea antrenantă a Laviniei, scrisă într-un pas alert de business woman 🙂 Lavinia e om de PR până în măduva oaselor. Am văzut-o cu coada ochiului pe la evenimentele mămicilor bloggeriţe dar nu am avut ocazia să interacţionăm direct până acum. Curiozitatea mea m-a făcut să vreau să văd ce se ascunde în spatele brand-ului ei, White PR.
Olimpică la matematică în şcoala generală şi intrând prima la liceu, cu 10 la matematică (cand notele erau „pe bune”, cum zice ea :))), a ales apoi drumul Relaţiilor Internaţionale la ASE. Iniţial vroia să intre în diplomaţie dar i-a trecut repede şi a urmat Masterul de Comunicare şi Relaţii Publice de la SNSPA. A avut câteva job-uri de scurtă durată in timpul facultăţii în vânzare directă, secretariat
Vindeam haine pe comandă femeilor de afaceri şi asta m-a ajutat să văd unde vreau să ajung
Primul job „adevărat” a constat în vânzarea şi dezvoltarea unei aplicaţii de email marketing şi a newsletterelor electronice. „Aici am învăţat cele mai importante lecţii despre cum se conduce un business şi pentru că lucram cu oameni de comunicare din companii am început să cochetez cu acest domeniu şi să îmi expersez talentul la scris. Tot acum mi-am dezvoltat o afinitate pentru tot ceea ce înseamnă “comunicarea pe internet” şi o pasiune pentru campanile online.” După câteva job-uri în marketing, şansa i-a surâs sub forma unui post de PR & Events Officer pe perioadă determinată de un an, la Aviva. Perioadă în care a muncit şi a învăţat cât în 10 ani, prinzând şi o perioadă înfloritoare pentru piaţa asigurăriloe. Rezultatele s-au văzut şi la sfârşitul anului a fost promovată PR & Events Coordinator.
Întotdeauna am crezut în noroc şi în destinul fiecărei persoane şi cred că acela a fost momentul meu.
Aici vine o parte pe care aş da-o oricui ca exemplu de tenacitate şi sârguinţâ în urmărirea propriilor idealuri. „Am lucrat acolo până în mai 2010, însă studiind industria asigurărilor de viaţă şi a pensiilor private foarte mult în 2007 şi în prima parte a anului 2008, mi-am dat seama că aici voi ajunge foarte repede în punctul în care nu voi aveam unde să mai cresc şi va trebui să caut alte oportunităţi. Pentru că am păstrat tot timpul legătura cu mediul online şi am fost conectată la ceea ce se întâmpla acolo, pe la mijlocul anului 2008 am început să dezvolt, după orele de program mici campanii în zona online – mai mult partea de strategie şi mai puţin partea de implementare. Aproape de finalul anului mi-am înfiinţat şi propria companie şi lucram după ora 18.00. La început proiectele erau destul de mici şi nu necesitau mai mult de 2-3 ore /zi de lucru, din 2009 am început să preiau şi parte a de executie şi să lucrez cu tot mai mulţi colaboratori (mi-am dezvoltat o reţea de colaboratori foarte buni), am început să merg la întâlniri cu clienţi (după ora 18.00 sau în pauza de prânz), să lucrez 4-5 ore/zi după un program de 9 ore în multinaţională, ceea ce era extrem de solicitant.”
Am avut întotdeauna sprijinul soţului meu, care m-a înţeles şi m-a ajutat foarte mult (uneori se implica în proiectele mele pe partea de cercetare şi mă ajuta cu informaţii) şi dacă nu era alături de mine nu cred că aş fi avut vreodată curajul să plec din multinaţional şi să pornesc pe cont propriu.
Lavinia recunoaşte că, la început, nu a avut un plan bine de business pus la punct, era mai mult with the flow. „În cazul meu lucrurile au venit cumva de la sine – am pornit un business din pasiune pentru mediul online şi nu am urmat niciunul dintre paşii consacraţi: am pornit compania cu fonduri zero (doar banii de înfiinţare a fimei pe care i-am plătit din salariu), fără nici un plan de business, fără să ştiu unde vreau să ajung şi mai ales fără să îmi propun vreodată să plec din multinaţională să îmi fac propria afacere. Întotdeauna m-am considerat un şef cu care se lucrează îngrozitor şi chiar şi acum, după atâţia ani tot aşa am rămas. Sunt un foarte bun specialist şi că toţi specialiştii am probleme la delegarea responsabilităţilor. Fac în continuare eforturi semnificative de îmbunătăţire – învăţ atât cât îmi permite timpul, însă progresele nu sunt pe măsura dorinţelor mele.”
In primăvara anului 2010, după o excursie în Kenya care mi-a schimbat pur şi simplu viaţă şi viziunea asupra mea şi a ceea ce vreau să fac cu mine, am decis că e momentul să iau o hotărâre şi să mă îndrept într-o direcţie clară.
În Kenya am învăţat să spun “mulţumesc’ şi să o spun din suflet, am învăţat să preţuiesc lucrurile pe care le am şi să ştiu ce îmi doresc. Am învăţat că oamenii de lângă tine sunt singura avere pe care o poţi face în viaţă, am învăţat să mă uit mai atent în jurul meu, să respect ceea ce am şi să fiu sinceră cu mine. Am învăţat că valorile materiale nu durează o veşnicie şi că fericirea este o atitudine şi nu neapărat o stare de spirit.
„Mi-am construit business-ul că o relaţie personală cu clienţii – motiv pentru care lucrez şi acum cu clienţii din 2008 cu care am pornit la drum – şi am mizat întotdeauna pe oameni şi valori, înainte să mizez pe profituri şi bani. Am ales întotdeauna să lucrez cu oameni cu experienţă în defavoarea juniorilor (deşi costurile au fost infinit mai mari), însă timpul pe care îl aveam la dispoziţie nu îmi dadea posibilitatea să pot să învăţ pe cineva ceva sau să îl pot aştepta să crească şi am continuat şi după ce am plecat pe cont propriu tot pe autuurile astea. Cred că asta a fost reţeta succesului meu de până acum. Preţuiesc oamenii şi apoi banii, cred cu tărie că un client mulţumit aduce şi alţii şi consider că o idee briliantă fără o execuţie pe măsură este doar o idee şi nimic altceva.”
„Naşterea fetiţei mele a fost iarăşi un moment de răscruce pentru mine – şi când am ieşit din maternitate am ieşit cu fetiţa şi cu “afacerea mea” – White PR. A fost un moment extrem de dificil – să lucrez cu un copil de 1 zi, însă au fost moment unice pe care le-am trăit la maxim. Faptul că am lucrat din prima zi după naştere m-a ţinut departe de depresie..:) aşa îmi place să cred.”
În maternintate am sunat avocatul şi contabila şi am cerut să îmi spună toate detaliile despre ce trebuie să fac să înregistrez acest brand şi să pornesc mai departe singură la drum.
Frumuseţea din braţele Laviniei e Ilinca şi va împlini 2 ani peste câteva zile. „Nu cred în ceea ce toată lumea numeşte “quality time” şi sunt de părere că uneori şi cantitatea contează. Lucrez de acasă cel puţin 2 săptămâni pe luna, timp în care gătesc, spăl, calc, ies în parc de 2 ori pe zi şi lucrez doar după orele de program (când vine soţul meu acasă) şi noaptea. Celelalte două săptămâni Ilinca stă cu bunicii. Avem o relaţie specială (aşa cum au toate mamele cu fetiţele lor), facem lucruri împreună, povestim şi ne bucurăm cât putem de fiecare clipă.”
Am întrebat-o şi pe ea ce ar sugera altor mame pentru a se regăsi în ceea ce fac. Nici eu nu puteam răspunde mai bine :))
Cred că cel mai important este că la final de zi să te gândeşti ce te face fericit şi să faci alegeri corecte pentru ţine şi pentru cei din jur. Este important să ştii care sunt priorităţile tale în viaţă, să respecţi oamenii cu care lucrezi şi să înţelegi că tu eşti cel care alege.
„Şi mai trebuie să înţelegem că nimic nu durează o veşnicie şi că e important să te trezeşti la 40 de ani să ştii că ai făcut în viaţă ceea ce ai dorit, atunci când ai dorit.
Am mers întotdeauna pe ideea că orice faci se va întoarce împotriva /favoarea ta mai devreme sau mai târziu şi cred cu tărie acest lucru. De aceea business-ul meu este unul extrem de transparent şi relaţiile pe care le am sunt foarte corecte. Şi ăsta este sfatul pe care îl dau celor care vor să îşi pornească propria afacere. Şi să ţină cont de faptul că dacă într-o multinaţională munceşti doar 8-9 ore/zi şi poţi să îţi suni şeful într-o zi că nu ai chef să te duci la muncă, când ai propriul business lucrezi 24h/zi şi nu poţi să suni pe nimeni când nu ai chef de nimic.”
Autor
RĂSPUNDE