Obiectiv: până la majorat, engleză la nivel avansat

Obiectiv: până la majorat, engleză la nivel avansat

Categorie:Am testat

Altă rimă n-am avut, dar să vedeţi de ce 🙂 În timpul şcolii, când era cineva curios ce materie îmi place mai mult, în afară de engleză nu-mi mai prea venea nimic în minte. Am mai fost şi la română la olimpiadă, dar mereu am detestat învăţarea pe de rost a comentariilor şi reţinutul versurilor. După mine, mai util ar fi fost să ne lase cu textele/poeziile pe bancă, dându-ne frâu liber la inspiraţie şi interpretări. Din păcate, modul de predare presupunea că memoria ad literam trebuia să fie abilitatea bază, iar creativitatea nu era mai deloc stimulată.
La lecţiile de limbă străină, lucrurile nu erau aşa stricte deci engleza reprezenta, pentru mine, un prilej de relaxare a creierului. Nu m-am simţit niciodată presată de dificultatea timpurilor verbelor sau faptul că epitetele se pun înaintea predicatului. Pronunţia nu mi-a creat probleme, mi s-a părut mereu că îi conferă vorbitorului un aer nobil, princiar.

Mândria mea proprie şi personală e că la 17 ani am obţinut diploma Cambridge, Certificate in Advanced English. A fost un examen greu, obositor dar frumos, cu 5 module. La proba orală nu am avut probleme, nici la scris liber. Cea de ascultat şi ales dintre variantele tip grilă mi-a cam dat bătăi de cap.

 sursa foto

Cu cât copiii învaţă mai din timp o a doua limbă, cu atât le va fi mai firesc să o înţeleagă şi să o vorbească. Din ce în ce mai mult se conştientizează importanţa predării unei limbi străine de la o vârstă cât mai fragedă. Studii recente arată că un bebeluş are capacitatea de a învăţa oricare din limbile lumii. Lingvista Patricia Kuhl a ajuns la această concluzie luând măsurători electrofiziologice ale creierului uman (Kuhl, 2008) – sursa studiul „Impactul Muzicii şi Mişcării în Învăţarea Englezei la Copiii Foarte Mici”

Acum, ce să zic, bebeluş nu eram când am făcut cunoştinţă prima oară cu limba engleză dar aveam vreo 4 anişori. Fii-mea, la vârsta respectivă, număra până la 10 în engleză, datorită cântecelelor de pe Youtube. Nimic surprinzător, ştiu, însă la grădiniţă mi se pare că a stagnat. După ce am urmărit involuţia respectivă, am realizat că are nevoie de un mod de predare mixt, o metodă practică, integrată, cu muzică, dans, ascultare activă şi înţelegerea unor concepte într-un mod mult mai interactiv decât până acum. 

Cercetarea Total Physical Response a introdus ideea: copiii învaţă cu succes o limbă străină dacă înţelegerea se dezvoltă înaintea vorbirii. Ca şi în cazul imaginilor la clasă, precum a fişelor ce ilustrează cuvinte (cow, duck) mişcarea este integrată pentru a se internaliza sensul cuvintelor precum stand, sit (a sta în picioare/jos), etc. În procesul dobândirii fluenţei prin TPR, „[copiii] internalizează totul simultan, fără analiză, în acelaşi fel în care dobândesc limba maternă” (Asher, 2007) – sursa studiul „Impactul Muzicii şi Mişcării în Învăţarea Englezei la Copiii Foarte Mici”

sursa foto

Când am primit de la Luminiţa invitaţia de a participa la o lecţie deschisă English Kids Academy, m-am bucurat pentru că era ceea ce căutam pentru Lidia şi o voi înscrie de la toamnă: o abordare mai complexă decât în învăţământul de stat. EKA este singurul centru de limbi străine care organizează evaluare a inteligenţelor multiple folosind un instrument revoluţionar, unic în România, având la bază cercetările de ultimă generaţie ale doctorului Louis Norbeck (psihoterapeut, specialist în psihologie educaţională, metodologia pedagogică şi dinamica grupului), axate pe mult aclamata Teorie a inteligenţelor multiple, dezvoltată de doctorul în ştiinţele cogniţiei la Harvard, dr. Howard Gardner. (sursa)

Edwin E. Gordon, în cartea A Music Learning Theory for Newborn and Young Children, susţine că în foarte scurt timp copiii mici „descifrează enigma” limbii… şi încep să imite cuvintele reale. Folosind aceste cuvinte pentru a comunica, învaţă repede să-şi creeze propriile expresii şi propoziţii. Mai târziu învaţă să citească şi să scrie cuvinte şi propoziţii pe care le-au auzit şi le-au spus. Întregul proces al dezvoltării secvenţiale a celor patru lexicuri – ascultare, vorbire, citire şi scriere – sursa studiul „Impactul Muzicii şi Mişcării în Învăţarea Englezei la Copiii Foarte Mici”

Obiectivul celor de la English Kids Academy este ca cei care urmează cursurile lor să aibă, la 17-18 ani, nivelul C2 de engleză (corespunzător unui Cambridge Advanced Certificate).

Principiile pe care le folosesc în metoda de predare:
1. Teoria inteligenţelor multiple
2. Cultura generală (de exemplu, obiectivul lecţiei este învăţarea timpului trecut în limba engleză dar ei discută la clasă despre mumii şi misterele Egiptului antic, încorporând în lecţie elemente de gramatică)
3. Provocarea cognitivă (de exemplu, copiii au ca task să potrivească culorile cu sezonul)

Cursurile English Kids Academy înseamnă mai mult decat limba engleză, reprezintă şi valori despre viaţă. Programul Grow Together îi îndeamnă pe copii să facă echipă atât cu ei înşişi cât şi cu cei din jur.

Începând de anul acesta, cursurile EKA se extind câtre noi intervale de vârstă: sunt disponibile de la 6 luni până la 18 ani. Segmentului de vârstă 6 luni – 4 ani i se aplică învăţarea prin muzică, mişcare, interacţiune cu mediul.

Creierul are o funcţie extraordinară, de a realiza statistici a ceea ce a auzit (foarte activă până la 1 an şi dispare, treptat, până la vârsta de 4 ani). Persoanei care nu a fost expusă la o limbă străină până la 4 ani, ii va fi foarte greu sa pronunţe acea limba la nivel apropiat de cel nativ. (Alina Gânj, Director de Studii la English Kids Academy)

Între 14 şi 18 ani, adolescenţii pot urma programul Future Leaders, bazat pe dezvoltarea abilităţilor de prezentare, dezbatere, argumentare, în limba engleză.

La ce foloseşte cunoaşterea limbii engleze la un nivel avansat? Vă spun ceva: majoritatea candidaţilor au trecut MEDIU la engleză în CV. Ştiţi ce mi se răspunde când îi întreb care e, de fapt, nivelul lor? Pai, de fapt, nu e aşa, să vedeţi, nu am exersat, am trecut pentru că aşa mi s-a spus că dă bine…

sursa foto

Mai degrabă le oferim copiilor noştri şansa de a introduce PE BUNE în CV nişte informaţii de calitate referitoare la o limbă de circulaţie internaţională, decât să se mintă pe ei înşişi şi să rateze ocazii importante, indiferent dacă ele sunt la noi în ţară sau peste hotare. 

RĂSPUNDE

Comentarii (1)