O veveriţă pictată pe tricou şi povestea creatoarei ei

O veveriţă pictată pe tricou şi povestea creatoarei ei

Categorie:Am testat, Interviuri

Mi-era dor să scriu despre mame ce au mintea mereu activă, sufletul deschis, care îşi respectă propriile pasiuni şi se automotivează pentru a găsi în ele avântul de a face schimbări majore chiar şi după vârsta de 35 de ani. Marta e o persoană care nu iese în evidenţă, ea însăşi se descrie fără fast, ca „o femeie obişnuită”. Pe pagina ei de Facebook nu o să găseşti selfie-uri sau poze în prim-plan.

Dar în ea se ascunde un adevărat univers de pasiuni. Exprimate timid, cu multă sensibilitate, păstrând încă reticenţa anilor în care nu a fost înţeleasă.

„Profesional îmi doream să devin regizor-scenograf însă, din cauza prejudecăţilor vremii, în 1989 când am terminat liceul, tata a zis că el nu a crescut curve şi să-mi bag minţile în cap să dau la Medicină. Nu aveam dorinţa de a reuşi de aceea am picat cu medii onorabile, trei ani la rând. Între timp, pentru că voiam independenţă financiară dar şi un statut social, am terminat Şcoala Postliceală Sanitară. Trebuia să mă folosesc de cunoştinţele dobândite iar chimia şi biologia erau singurele pe care aveam voie să le învăţ. Am fost un copil docil din punctul meu de vedere, rebel dacă ar fi să-i întrebi pe ai mei. Sunt o fiinţă nu activă ci foarte activă, mereu vreau să învăţ câte ceva aşa că, după 3 ani într-un cabinet medical, am decis să fac o facultate. Singura materie pe care am putut să o reproduc din memorie a fost chimia. Aşa am ajuns la Politehnică. Am intrat cu bursă, pe locul 35, fără vreo pregătire specială. Am dat proba de limba engleză şi am fost admisă la Departamentul de Ştiinţe Inginereşti cu predare în limba engleză. Au fost 5 ani grei şi frumoşi. Multă muncă, ostilitate din partea unor colegi şi profesori care nu mă vedeau cu ochi buni. Mi s-a spus chiar că trebuia să las locul unuia de 18 ani, de ce am venit la 26 de ani la facultate. Am trecut peste şi am terminat facultatea. Am lucrat un singur an ca inginer după care, din motive de sănătate, am ales să mă reorientez către munca de birou. Am fost pe rând contabil, recruiter, agent de asigurări de viaţă, coordonator logistică şi, de 3 ani, business developer într-un centru de limbi străine pe care îmi doresc să-l dezvolt.”

13765807_1086038181477031_1539556771805569844_o

În tot acest tumult alt vieţii profesionale am intâlnit un om care m-a acceptat şi cu care am făcut doi copii frumoşi şi buni. Venirea lor pe lume m-a făcut să-mi doresc mai mult: mai mult timp pentru ei dar şi mai mulţi bani. Sunt două unităţi de măsură care se anulează reciproc pentru că fiecare are o valoare mult mai mare decât ne imaginăm. Victor şi Claudia au venit pe lume, cu ajutorul medicilor şi noroc de la Dumnezeu, la 35 respectiv 39 de ani ai mei. Profesional fusesem foarte activă, aveam două joburi o dată (un full time şi un part time) şi singurul aspect al vieţii în care aveam neîmpliniri era cel de mamă. Mi-am dorit să am copii şi am reuşit. În 2013, când Victor a început clasa 0 iar Claudia grădiniţa, mi-am dat seama că banii sunt foarte utili în achitarea creditului şi a facturilor dar nu ţin loc de mamă în ochii copiilor. Am început să mă gândesc ce pot face de acasă astfel încât să le pot fi cât mai mult timp aproape.

Am cunoscut-o în iunie, când am dat un anunţ pe grupul Work at Home Moms Romania, câutând pe cineva care poate să picteze pe un tricou o veveriţă, cât mai realistă, pentru serbarea Lidiei. Marta mi-a spus că ea va picta un model şi dacă nu-mi place, nu se supără, nu sunt obligată să cumpăr. Ea nu face promisiuni deşarte, doar pune suflet. A ieşit veveriţa simpatică de mai jos 🙂 Chiar dacă preţul a fost chiar mai mic decât mă aşteptam, tricoul e de bună calitate (mi-a transmis, în prealabil, 3 variante din care să aleg) iar vopseaua nu iese la spălare.

13719722_1078583415555841_1698862764524372258_o

„Povestea lucrurilor create de mine începe cam aşa: „a fost o dată ca niciodată un târg de Paşte în şcoala nr.117. Copiii din şcoală, împreună cu părinţii, au fost invitaţi să creeze obiecte decorative de Paşte şi să le vândă în cadrul unui târg organizat de Asociaţia de părinţi. O parte din încasări urmau să fie donate pentru a achiziţiona diverse materiale de studiu pentru copiii din categoria celor defavorizaţi social. Aşa a început aventura: ouă de lemn, acrilic, grund, lac de fixare nontoxic (că doar lucrez cu copiii), şerveţele, eclayşi, tot scormonind prin Profiart, a apărut şi dorinţa de a cumpăra vopsea pentru textil, gel de transfer, pensule şi bureţi, blank-uri de lemn. După câteva zile de muncă şi distracţiedeopotrivă s-au deschis nişte sertăraşe închise de mult cu lacăt, sertarele creativităţii, ale libertăţii de exprimare, ale omului care visa să devină regizor-scenograf şi care, dincauza unor prejudecăţi ale anilor ’80, a ajuns inginer chimist. Mulţumesc fiului meu pentru că mi-a oferit ocazia să lucrez alături de el. Mulţumesc fiicei mele care mă însoţeşte zilnic în acest periplu al culorilor pe hârtie, lemn sau pânză. Luna aceasta aniversez primul an de când am ales să creez produse handmade prin pictură sau decupaj. Practic am început să decorez orice, am ajuns până la a recondiţiona două scaune vechi de lemn şi la pictarea jucăriilor din lemn ale fetiţei mele. Fiecare zi e provocare. Nu am comenzi multe şi nu reuşesc să trăiesc din asta, încă 🙂 dar am speranţa că stilul meu, whimsical, îşi va găsi adepţi şi voi putea crea produse pentru o anumită categorie de clienţi. Primesc cereri puţine, în special de la prieteni care au primit cadou câte un produs creat de mine şi s-au convins de calitatea lucrărilor. Lucrez curat, cu grijă, cu produse profesioniste şi nu fac rabat de la nimic. Este greu însă atunci când fac preţul unui produs. Dacă calculez preţul materiei prime şi un preţ minim de 10 ron/orade lucru rezultă un cost fără niciun profit însă cu mult peste preţul unui produs fabricat în China sau, în cazul tricourilor pictate, mult peste un tricou imprimat la presă. Să vinzi un produs handmade la preţul real este aproape imposibil. Că să nu rămân cu produse în stoc de multe ori cobor preţul dar acest lucru naşte suspiciuni. Oamenii sunt greu de mulţumitcând vine vorba de bani, dacă pui preţul real e prea scump, dacă reduci preţul e ceva în neregulă cu produsul tău.”

Am întrebat-o ce i-ar cere Universului, dacă ar avea posibilitatea să facă asta, în legătură cu pasiunea ei de a picta diverse obiecte. Mi-a răspuns:

„Aş cere în primul rând timp şi inspiraţie. Timpul e cel care mă presează să fac lucrurile pe repede înainte. Să fac repede de mâncare, să fug să iau copiii, să mă apuc repede de un tricou, pentru că am comandă şi nu vreau să par neserioasă, să ajung repede la magazin, la birou, la piaţă…totul se face prea repede iar inspiraţia nu poate să-şi arate faţă atuncicând eşti pe fugă sau, dacă mă simt inspirată să fac ceva nu e locul sau momentul. Şi aş mai cere un lucru oamenilor, nu Universului, „nu tăiaţi aripile copiilor, lăsaţi-i să meargăpe drumul pe care vor pentru a nu deveni nişte adulţi frustraţi, mereu în căutarea sinelui”.

Cu ce ar vrea Marta să rămână clienţii după ce îi cumpără creaţiile:

M-aş bucura dacă oamenii ar simţi măcar jumătate din emoţia cu care am făcut acel lucru. Dacă ar simţi dragostea cu care îmbrăţişez fiecare desen picatat pe tricou sau fiecare cutiuţădecorată, mângâiată cu pensula şi cu privirea. În fiecare produs creat pun o bucăţică de suflet, o îmbrăţişare şi un surâs. Îmi doresc ca lucrurile create de mine să fie purtate cuzâmbetul pe buze aşa cu am şi scris pe etichetele de produs care le însoţesc.

Când aveţi nevoie de un obiect pictat original şi cu o sensibilitate aparte, aruncaţi o privire la Marta’s Handmade, cred că o să fiţi plăcut surprinşi 🙂

RĂSPUNDE

Comentarii (1)

  • avatar image

    Illustrat

    septembrie 24, 2017 Reply
    Illustratii vesele pentru decorarea camerei copilului tau: https://m.facebook.com/IllustratRomania/