O carte care mă calmează: „Puterea părinţilor. Succesul copilului tău depinde de tine” + Concurs

În mod neîntâmplător am menţionat din titlu faptul că e o carte care mă calmează fiindcă, în ultima vreme, am plecat de câteva ori nervoasă spre serviciu. Din diverse motive pe care nu le detaliez acum. S-a nimerit să am la mine, pentru lectura „subterană”, adică din metrou, cartea Adrianei Mitu, „Puterea părinţilor. Succesul copilului tău depinde de tine” şi, după câteva pagini citite, mă linişteam şi ridicam ochii spre lume mult mai senină. Cartea reuneşte mai multe teorii de parenting care mie îmi sunt destul de cunoscute aşa că „am ţopăit” cu mare avânt prin frazele Adrianei. O abordare caldă şi paşnică te învăluie de la prima pagină până la ultima, puţin chiar prea familiară mi s-a părut mie la început, cred că am o chestie pe creier cu adresarea „draga mea” de la persoanele care nu mă cunosc, dar m-am aşezat mai bine pe scaunul din metrou şi m-am imaginat pe un fotoliu comod, sorbind un ceai aromat alături de o prietenă bună.

Cartea este un proiect al unui om care, lucrând cu copii diverşi (inclusiv din centre de plasament) dar şi cu adulţi, îndeosebi cu părinţi (formare în Aware Parenting şi life coaching), a lucrat cu el însuşi. O mare parte din text este trecut prin filtrul personal, pornind de la propriile trăiri şi experienţe de când era mică şi explicând, folosind şi exemple concrete, sentimentele părinţilor şi ale copiilor prin prisma teoriilor practicate. Totodată, oferă şi câteva idei de jocuri pentru a-i sprijini pe copii să îşi dezvolte abilităţi precum: rezolvarea problemelor, decizie, încrederea în sine etc.

Ceea ce a declanşat începerea acestui proiect, pe care recunosc că-l aveam în minte de foarte mulţi ani, este faptul că m-am uitat în jurul meu şi am observat cât de puţini oameni întregi emoţional sunt şi cât de mulţi suferă. Iar suferinţa aceasta se manifestă diferit de la persoană la persoană, în funcţie de familia din care provine. Sunt exact acele tipare parentale mental-emoţionale despre care vorbesc în cartea. Şi cu toţii provenim dintr-o familie cu bune şi cu mai puţin bune. Întrebarea este ce anume vrem să păstrăm din această moştenire şi ce nu vrem să oferim generaţiilor viitoare ? Pentru că fără a conştientiza nu avem cum să oprim acest proces.  Şi mi-am dat seama că mulţi oameni nu reuşesc să se simtă fericiţi şi împliniţi, sunt în continuă căutare a ceva ce le va aduce bucurie. Adriana Mitu

Practic, ce face Adriana e să traducă, pe înţelesul părinţilor, diverse comportamente ale copiilor. Cele care îi pun în dificultate, de obicei. De exemplu, am citit cu maxim interes sugestii despre cum să ne învăţăm copiii despre educaţia mâniei: „(…) Data viitoare când te enervezi pentru un anumit lucru, verbalizează-ţi sentimentele în prezenţa copilului, în acelaşi timp modelând o reacţie calmă. (…) Când copilul se enervează la rândul său îi poţi spune: Înţeleg că te-ai enervat, când te linişteşti, putem vorbi. Ai văzut ce fac eu când sunt mânioasă şi cum mă liniştesc” (pag. 144). Şi adaugă faptul că putem chiar să le spunem copiilor ce ne place nouă să facem de obicei ca să ne calmăm.

Cartea abordează 5 mari piloni: modelul fiecăruia dintre noi (de unde venim şi ce tipare ne fac să acţionăm într-un anume fel), valorile omului de succes, rădăcinile personalităţii unui astfel de om, comportamente de exprimare ale copiilor, relaţia cu partenerul de viaţă. Iar capitolul 6 oferă exemple de jocuri pentru dezvoltarea emoţională a copiilor. Ce îmi place este că a extras de la Aletha Solter (aware parenting), Jacques Salome, Marshall B. Rosenberg (comunicarea nonviolentă), Larry Cohen (playful parenting) şi alţii, un conţinut care se împleteşte şi îl prezintă ca pe un întreg cu sens.

Aşa cum pentru proiectul său Adriana a intervievat mulţi specialişti care au fiecare opinii foarte interesante, o parte prezentate la sfârşitul cărţii ca mici interviuri, i-am adresat şi eu câteva întrebări. Mi-a povestit că are o nepoţică de 11 ani de la care învaţă multe şi chiar se regăseşte uneori pe ea însăşi, copilul. Şi dacă tot veni vorba de cum era Adriana în copilărie, o întâmplare de atunci care a marcat-o, unul dintre exemplele ei personale preferate din carte, este:

Până la vârsta de 8 ani am locuit cu bunica şi părinţii mei. După această vârstă bunica s-a mutat în casa ei, iar eu am rămas în casa părinţilor. Şi brusc m-am trezit copilul cu cheia de gât, care se ducea singur la şcoală, se întorcea de la şcoală tot singur, mânca singur, facea temele, se juca singur. Desigur, o etapă normală în dezvoltarea mea, însă acest lucru nu înseamnă că a fost şi o etapă uşoară. Într-una din zile când am ajuns acasă s-a întâmplat ca cineva să apese pe clanţa uşii, încercând să intre în casă. Nu ştiu cine şi de ce, însă cert este că m-am speriat foarte tare şi am sunat-o pe mama la serviciu. Seara, când ambii părinţi au ajuns acasă, au început să discute despre ce mi se întâmplase mai devreme, în decursul zile. Moment în care eu am simţit că primesc foarte multă atenţie. Ei bine, ghici ce am făcut a doua zi ? I-am minţit pe ai mei părinţi că cineva m-a urmărit de la şcoală acasă. Şi a treia zi la fel şi a patra. Apoi m-am oprit pentru că lucrurile degeneraseră foarte tare şi părinţii mei, normal, erau foarte speriaţi şi voiau să anunţe poliţia. Nu au aflat că i-am minţit atunci, au aflat după mulţi ani, însă aş fi fost curioasă cum ar fi privit ei situaţia. Ceea ce cred că surprinde foarte bine întâmplarea mea este că în spatele oricărui comportament se află un motiv. Întrebarea este care ar putea fi acel motiv ? Atât de rar ne adresăm întrebarea aceasta care ne-ar putea scuti de multe conflicte şi etichete pe care le punem celorlalţi, atunci când ne dăm cu presupusul şi credem că ştim cu certitudine de ce au procedat într-un anume fel. De aceea am ales ca în mai toate conferinţele pe care le susţin să vorbesc despre cei trei factori care duc la apariţia unui comportament nedorit, sau aşa cum îl numesc eu – comportament de exprimare sau de adaptare.

Adriana oferă cadou un exemplar al acestei cărţi, aşa că m-am gândit la un mic concurs cu tragere la sorţi. Mecanismul este:

1. Lasaţi un comentariu la această postare, prin care îmi povestiţi, pe scurt, care este cea mai specială „super-putere” de părinte, pe care o aveţi în relaţia cu copiii voştri (cum se manifestă super-puterea voastră pentru a-i sprijini pe cei mici în dezvoltare)
2. Daţi Like paginii de Facebook dedicată cărţii

Pe data de 13.09 voi extrage câştigătorul. Mult succes!

Edit 13.09 ora 16:13 – Câştigătoarea, prin tragere la sorţi, este Anca Iuliana Lazăr! Felicitări!

Autor

Oana Constantinescu

See author's posts