„Mami, vreau un căţel”

„Mami, vreau un căţel”

„Mami, fii atentă, când o să fiu mare ca tine, tati o să-mi cumpere un căţel, negru, care să rămână mic, să îl plimb în lesă, să stea când îl mângâi şi să nu muşte.”

Asta îmi aud urechile de 3-4 ori pe zi, de vreo 2 săptămâni încoace. Şi de fiecare dată mă amuză privirea ei serioasă şi importantă şi buzele ei mici şi cărnoase prin care răzbat cu o fermitate adorabilă cuvintele de mai sus. Momentan avem o pisică. Şi încă una cu personalitate, care a suferit de gelozie când a apărut Lidia. Îi cădea blana, nu prea mânca, era ameţită. Mă rog, şi eu eram cam la fel, nu de gelozie 😀 Ne-am revenit amândouă dar ea e foarte ataşată de noi, e înnebunită după mângâieri (când vrea ea, bineînţeles) şi să stea lipită de unul dintre noi (da, inclusiv pe căldurile astea), nu cred că ar suporta să mai apară un animăluţ prin zonă. În plus, m-aş simţi aiurea să scot caţelul la plimbare iar Kitty (prima noastră fiinţă de care am avut grijă împreună, ca un cuplu) să rămână în casă, singură.

300520121253i Din arhiva personală 🙂

Deocamdată, am ajuns la un compromis şi nu vrem să mărim „grădina zoologică” din cele 2 camere (având în vedere că Lidia se preface mereu că e câine, pisică, dinozaur, cal, şarpe, broască şi… le-am şi pierdut şirul). Deşi tare aş mai înghesui şi un câine, trebuie să mă ţin pe poziţii, pentru că efectiv nu mă văd trezindu-mă la 6 să plimb animalul. De când mă ştiu, mi-am dorit enorm o creatură, de preferat cu blană şi care să dea din coadă. Până să mă mut cu chirie am avut doar peruşi după care am suferit pentru că au murit în toate felurile posibile (ori au zburat, ori au făcut tumori la cap, la fund, incredibil ce boli pot să aibă nişte păsărele aşa mici). Mâţa are 6 ani deci până la bătrâneţile ei mai este aşa că va trebui să găsim o soluţie dacă insistenţele din partea copilului continuă. De dat nu o dăm, clar. Dacă am trecut eu peste primele luni de viaţă ale copilului, când eram gata să intru în depresie pentru că felina e geloasă şi îmi muşcă fata (felina care, de altfel, era mai speriată decât mine de fiinţa care plângea des şi dădea din mânuţe şi picioruşe). Şi acum muşcă, din când în când, dacă nu-i dăm atenţie sau când se crede ea animal de pradă. Dar o învăţ pe Lidia să aibă grijă, să citească limbajul pisicii (pupile dilatate, coadă care se mişcă nervos vs ochi semi-închişi, corp relaxat, când vrea să fie mângâiată). Se înţeleg bine, fiecare cu personalitate ei, puternice şi încăpăţânate amândouă 🙂 Sunt cam ca două surori care se bat şi apoi se împacă, în felul lor. Şi mă fascinează atracţia Lidiei pentru animale de orice fel, mă bucură enorm. Ştiu că grija pe care o va avea pentru animăluţele de casă (şi nu numai de casă), o va responsabiliza, îi va spori empatia şi echilibrul personal, dar şi aprecierea pentru natură.

„Mami, când o să fiu mare? Ce înseamnă un an? Peste câte zile? Un an e duminică?” Am încheiat citatul… 🙂

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fără comentarii.

  • avatar image

    vavaly

    august 9, 2015 Reply
    pisica avem si noi , catel isi doreste si copilul meu de aproape 7 ani. in jurul nostru multi vecini au catei, in special din cei mici si pufosi. sunt asa adorabili de mai ca iti vine sa cedezi rugamintilor. dar, la fel ca tine, nu ma vad iesind si plimband catelul cu noaptea in cap. mi e ciuda ca mama nu vrea un catel desi sta la curte iar Dante e foarte suparat. cred ca e varsta cand pur si simplu isi doresc asta. eu alte griji imi fac in privinta pisicii si a lui bebe ce e pe drum. cum va fi cand va fi mic? nu e periculos sa las pisica in preajma lui? a noastra e destul de blanda, dar musca si ea si zgarie cand i se nazare, mai ales pe soţ. nu e nici foarte lipicioasa, e destul de independenta, dar de dormit doarme pe langa noi, macar langa pat si tot sa fie cu noi in camera.
    • avatar image

      mamicaactiva

      august 9, 2015 Reply
      Legat de pisică lângă bebeluș, e complicat, știu. În primele săptămâni, noi am pus plasa de țânțari aferentă pătuțului. Era iarnă deci nu era prea cald, dar tot mi se părea că n-are aer așa că am scos-o dar tot stăteam cu ochii în 4. Evident că de câteva ori a intrat în pătuț să vadă ce e acolo, să-și lase urma pe acolo :) Apoi copilul a dormit cu noi în pat așa că mi-a fost mai ușor să supraveghez. Cred că soluția e să fii cu ochii mereu pe ea, în primele luni dar nici să o îndepărtezi complet, ca să nu devină geloasă.
  • avatar image

    Silving

    august 9, 2015 Reply
    Noi nu cedam :D. Am zis fara animale, si asa ramane,desi imi plac.Ei vor,dar ei vor multe, trebuie sa mai fie si niste limite,ca si asa tot tu ramai cu grija animalului pana la urma.
  • avatar image

    Mama Aluniţă

    august 10, 2015 Reply
    Cand s-a nascut fiica-mea, aveam un bichon si o pisica in casa. Acum avem: un Jack Russell in apartament, un labrador la curte, un numar variabil de maidanezi la firma (in jur de zece), gaini, rate, porci, o cucuvea etc. etc. Si totusi, ea isi doreste cu ardoare un chihuahua. Cam asta e cu dorintele copiilor. Nu trebuie culpabilizat :-)
error: Conținutul este protejat!