Laura, Brazilia şi parenting-ul relaxat

Laura, Brazilia şi parenting-ul relaxat

Categorie:Interviuri

Laura Campean

Online-ul încă este, pentru mine, o magie. Păi cum altfel să citeşti un articol, să îţi placă şi, în secunda următoare, să găseşti autoarea pe “cartea feţelor”, să o contactezi şi, în 2 zile, să şi primeşti răspunsul la întrebările de interviu. Şi continuu cu conceptul de magie pentru că, aşa cum îi scriam acum şi Laurei, articolul despre ea a apărut în viaţa mea într-o perioadă de căutare, poate cea mai intensă din ce am trăit până acum. Mă simt de parcă sunt pe cale să construiesc un puzzle dar îmi lipsesc nişte piese şi, într-un mod cu totul enervant, se încăpăţânează să nu apară. Dar poate o piesă este tocmai răbdarea… 😉 Enough about me. Să vedem cine este Laura.
Un om de comunicare, marketing. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti şi a început să lucreze în PR din timpul studenţiei, acumulând vreo 12 ani de carieră în media (Atomic TVK Lumea, Radio 21 şi Europa FM). După care a rămas însărcinată. Şi viaţa i s-a schimbat deoarece a ales să plece, împreună cu soţul ei, în Brazilia într-o comunitate ecologică şi spirituală din Bahia. „S-au făcut deja 4 ani de atunci, iar experienţa braziliană mi-a fost binecuvântare şi dar. Aici am învăţat să citesc aura şi să îmi urmez abilităţile intuitive, aşa că acum “profesia” îmi este pasiune şi modalitate de a servi – fac citirea aurei (care este de fapt o tehnică de intrare profundă în câmpul energetic al persoanei „citite”, câmp în care văd amintiri, programe mentale, emoţii, vieţi trecute, situaţii din viaţa prezentă care sunt gata pentru a fi conştientizate şi vindecate etc), asist vindecarea prin eliberare emoţională şi dau cursuri de citirea aurei şi din asta şi trăim practic acum.”, ne dezvăluie Laura. Pentru ea, asta înseamnă să „curgă, pur şi simplu, cu viaţa, să se relaxeze, să se bucure, să fie cu ceea ce este”. Zilele ei înseamnă acum „qi-kung, meditaţie, rugăciune, multă joacă cu copilul, îmbrăţişări, desenat, pictat, bălăceală în lac, mult soare, mâncare sănătoasă, mers în picioarele goale prin iarbă, poveşti, împărtăşiri, foc de tabără, întâlnit oameni şi stat de vorbă cu ei din adâncul inimii, înseamnă binecuvântare, înseamnă simplitate şi firesc şi lipsă de efort”. Ea declară că simte că face ceea ce a venit să facă acolo/ aici – să servească, să se bucure şi să iubească. Şi eu fac ochii mari pe măsură ce citesc. Oare cum o fi? Am tot citit prin filme, am văzut documentare cu oameni care au plecat, s-au dus acolo de unde simţeau că vine „chemarea”. Nu, nu îmi doresc să plec. Eu ştiu că locul îmi e în România, dar apreciez enorm ideea de a face ceea ce simţi relaxat, fără constrângeri. Şi cred că asta o poţi face oriunde, numai să crezi din tot sufletul că aceea îţi e menirea. Spre asta tind şi aştept (mai mult sau mai puţin răbdătoare…prietenii ştiu de ce tot insist pe ideea de răbdare :D) să reuşesc. Aştept activ, that is 🙂
Să revenim la Laura şi al său copil: „Copilul meu este, ca fiecare copil din lumea asta, o minune şi o binecuvântare. O combinaţie minunată de iubire, zâmbete, joacă, energie şi giumbuşlucuri cu încăpăţânare, crize de plâns şi de furie. Şi, ca orice alt copil din lumea asta, este un model de sinceritate, de integritate, de iertare, de sensibilitate şi deschidere. Un maestru viu, cu care ne e dat să trăim şi să ne vedem şi să ne amintim despre Cine suntem de fapt, în fiecare zi. Relaţia noastră cu el, a mea şi a tatălui lui, este în primul rând una de parteneriat, de prietenie, de iubire necondiţionată şi de respect. Am înţeles de la început că treaba noastră de părinţi este să îl iubim, să îl respectăm şi să îl acceptăm în totalitate exact aşa cum este el. Treaba noastră este doar să îi oferim un cadru – fizic şi emoţional – echilibrat, în care el să poată să se descopere pe el însuşi, fără să îi băgăm noi în cap propriile noastre aşteptări, proiecţii şi programe. Sigur, facem şi greşeli. De unele ne dăm seama şi căutăm să le corectăm pe loc, de altele nu ne dăm seama, că oameni suntem. Căutăm însă să îi fim alături orice ar fi, să îi respectăm alegerile şi da-urile şi nu-urile, să i le înţelegem şi să îl încurajăm să fie cât mai în contact cu ceea ce simte el şi este important şi face sens pentru el în fiecare moment. Am simţit amândoi că “metoda” de părinţit care ni se potriveşte este attachment parenting, pe care însă nu l-am luat şi implementat cu cartea de instrucţiuni în faţă, ci căutând mereu să simţim ce ni se potriveşte şi ce ne aduce bucurie şi, mai ales, urmând semnalele şi “instrucţiunile” care vin de la Sasha. Am alăptat până la 3 ani şi 2 luni, copilul doarme încă în pat cu noi şi asta este unul dintre cele mai grozave şi fericite momente ale finalului de zi – când ne băgăm toţi 3 în pat şi începe joaca şi pupaceala şi gâdileala.
Şi în acelaşi timp în care îl încurajăm pe el să îşi identifice şi asculte nevoile şi chemările interioare, asta fac şi eu cu ale mele. Avem o relaţie foarte sinceră, în încredere şi o iubire care iartă şi spală orice supărare în câteva secunde…”
Şi am intrat un pic în „mintea” Laurei, care mi-a povestit cum gândeşte şi în ce fel a ajuns la relaţia ei de acum, contrazicând, aparent, conceptul meu de Mămică Activă, pe partea de ambiţii personale dar „recuperez” din plin la a-i fi copilului alături cât mai mult timp posibil. Arunc, pentru ultima oară în acest articol, mingea la fileul Laurei şi închei cu spusele ei: „Eu una ştiu aşa: de fiecare dată când am rezistat, m-am luptat, am refuzat să curg pur şi simplu cu experienţa de mamă, care mi-a schimbat viaţa radical, mi-a fost greu. Pentru că încercam să înot împotriva curentului. Când am lăsat însă să fie viaţa aşa cum era ea – cu nopţile nedormite, cu toanele copilului, cu faptul că de multe ori nu am înţeles ce vroia şi am acceptat asta, când pur şi simplu m-am lăsat cu totul în braţele experienţei mămitului, m-am relaxat şi totul a devenit uşor. Ăsta este sfatul principal: să curgem cu viaţa, să ne lăsăm ghidate ca mame de vocea aceea interioară micuţă care ştie ce şi cum, să ne observăm copiii şi să fim împreună cu ei, nu împotriva lor. Copiii noştri nu ne sunt duşmani, nici nu au vreun plan ascuns prin care să ne dea nouă viaţa peste cap. Ei vin curaţi şi sinceri, aşa cum noi am uitat că suntem. Dacă plâng, plâng pentru că au o nevoie neîndeplinită. Dacă sunt nesuferiţi, este pentru că au nevoie de iubire şi prezenţă şi atenţie. Iar prezenţa şi iubirea şi atenţia nu înseamnă “alinţi copilul, dragă, prea îl răsfeţi”, ci înseamnă exact asta: iubire şi prezenţă şi atenţie, de care absolut toţi avem nevoie, oameni mari sau mici, numai că ne-o refuzăm în mod constant. Ce o fi aşa greşit în a fi prezent 100% cu copilul, când are nevoie? Ce o fi greşit în a-l ţine în braţe, mângâia, pupa şi în a-i spune că îl iubeşti şi că îi eşti alături?
Şi încă ceva: primii 2-3 ani din viaţa copilului sunt decisivi. Aşa că îmi vine să repet ceea ce ne-a spus nouă Margarita Valencia, prietena noastră din Ecuador, specialistă în free education: fiţi cu el 100% în primii 2 ani din viaţa lui, dedicaţi-vă lui complet. Ce înseamnă 2 ani din viaţa unui om, când răsplata este apoi o viaţă întreagă de copil sănătos emoţional? Lăsaţi deoparte micile şi marile voastre ambiţii personale… şi fiţi doar mame, 100% mame şi femei, pentru copiii voştri, măcar în primii 2 ani de viaţă, ideal chiar în primii 3. Este cel mai mare cadou pe care ni-l putem face nouă înşine şi copiilor noştri.”

Abonează-te la blog

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fără comentarii.

  • avatar image

    Popescu Elena

    iulie 15, 2013 Reply
    Buna, As dori si eu sa aflu mai multe despre cursurile pe care le tine Laura. Laura si mai cum? :) Ca sa stiu cum s-o caut. Mersi frumos.
  • avatar image

    Popescu Elena

    iulie 15, 2013 Reply
    Multumesc frumos :)
  • avatar image

    mamicaactiva

    iulie 15, 2013 Reply
    Cu mare placere
  • avatar image

    gadjodillo

    iulie 15, 2013 Reply
    o fi ceva la facultatea aia... că şi eu tot acolo am terminat studiile şi tot cam genul ăsta de mamă încerc să fiu. e drept, am avut o etapă cu nu-uri multe, dar acum îmi revin...
    • avatar image

      mamicaactiva

      iulie 16, 2013 Reply
      :) Eu cred ca e ceva si cu generatia noastra. Incercam din rasputeri sa fim mai relaxati, mai deschisi provocarilor, schimbarilor.