Ioana, actriţă şi mamă

Ioana, actriţă şi mamă

Categorie:Interviuri

photo

Sunt foarte bucuroasă şi mândră. Ioana a acceptat să-mi acorde un mini-interviu. Care Ioana? Da, este vorba despre Ioana Ginghina Papadopol 🙂 O vedetă pe blog-ul meu! Dar cu siguranţă ea nu ar vrea să fie catalogată drept „vedetă”, pentru că e o persoană mai profundă şi mai sensibilă decât ce se întâmplă la TV în zilele noastre. Nu generalizez, mai sunt şi emisiuni ok, deci nu tot TV-ul e câh 🙂 Anyway, haideţi să intrăm împreună un pic în lumea ei.
Mi-a spus că este actriţă de 12 ani şi a început de tânără la Teatrul pentru copii Ion Creangă, apoi s-a implicat într-un proiect foarte frumos şi delicat: „Clinicclown”, unde mergea în spitale pentru a înveseli copiii bolnavi. Îmi pot imagina bucuria celor care au avut ocazia să fie spectatori, când copilul îţi e bolnav şi nu ştii cum să-l înveseleşti, aşa ceva e foarte nimerit. Ulterior, a ajuns la TV şi aşa am ajuns să o cunoaştem mulţi dintre noi. Dar nu s-a oprit aici, s-a întors la marea ei dragoste: teatrul pentru copii. Şi nu oricum, ci cu un concept inovativ: „ateliere de educaţie timpurie prin teatru”, cum le numeşte ea. Adică MiniArtShow, despre care am vorbit în postarea anterioară. Îi găsiţi aici: http://www.miniartshow.ro/. De altfel, tot ce face Ioana e cu dragoste şi cu pasiune, spune că e greu să intri într-un proiect cu jumătate de măsură, mai ales când e vorba despre actorie. Iar despre MiniArtShow, declară că „E visul meu încă de când eram mică şi cred că dacă faci totul cu mult suflet şi pasiune, poţi „prinde aripi”.

Şi cine e cel mai înfocat fan al atelierelor ei de teatru? Tot un om mic şi frumos, aşa cum sunt toţi spectatorii ei. Ruxandră, „cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat în viaţă”. Fetiţa ei are 3 ani şi ceva şi e cea mai bună prietenă a ei, o însoţeşte în toate proiectele cu copii. „Este primul meu public atunci când lucrez la un spectacol.”
Curiozitatea mea veşnică: când are timp să le facă pe toate? Iată ce mi-a răspuns: „lucrurile sunt destul de simple, dacă găsim timp şi pentru copii şi pentru noi. Sincer, cred că atunci când eşti mama trebuie să înveţi să-ţi organizezi mai bine timpul. E greu, dar nu imposibil.”

Închei tot cu ceva spus de Ioana, care mi-a plăcut datorită simplităţii şi candorii. Parcă o şi văd, aşa micuţă, cu corpul tras prin inel, cu ochi mari, de copil, şoptind şugubăţ dar în acelaşi timp, plină de seriozitate: „Copiii sunt minuni de la Dumnezeu şi noi părinţii trebuie să avem grijă de ele”.

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fără comentarii.

error: Conținutul este protejat!