În ce direcție se îndreaptă parenting-ul?

În ce direcție se îndreaptă parenting-ul?

M-am întrebat de multe ori cine stabilește curentele, trend-urile. Cum se decide „trebuie urmat ce scrie în cartea asta” sau „dacă nu procedezi așa, ești nașpa”? Pe ce bază azi e cool să fii într-un fel, dar mâine ești deja perimat dacă nu te schimbi? În ultimii 6 ani, a fost un boom de informații, o agitație incredibilă în jurul conceptului de parenting. De la modul în care a ieșit copilul din mamă până la câte „nu”-uri aude pe zi, fiecare chestie e dezbătută și devine motiv de harță. S-au întors pe față și iar pe dos toate variantele pentru hrăna unui bebeluș, somnul, joaca sau ținutul în brațe.  S-au făcut tabere, s-a lăsat cu război, lacrimi, împăcări sau certuri iremediabile. Și, totuși, în anul de grație 2018, în ce direcție se îndreaptă parenting-ul?

Cine dă tonul?

Pe vremuri, erau radioul, televiziunea și presa cele care difuzau informații. Plus vecinii de bloc 😀 Apoi internetul a luat amploare. Iar acum, bloggerii și social media sunt pe val. De ce? Pentru că un text de pe un blog e mai aproape de emoție pe care o simte fiecare. E mai ușor de parcurs și de simțit decât un articol obiectiv de ziar, fie el și online. Da, mass-media rămân pe baricade, vecinii sunt și ei în ecuație, dar bloggerii vin tare din urmă. Îi poți urmări dând un click pe Facebook sau Instagram, viața lor se desfășoară sub ochii tuturor. Îți captează rapid retina și conexiunile neuronale. Te identifici imediat cu situațiile relatate pe blog.

Asta e marea responsabilitate a bloggerilor. Faptul că, prin cuvinte și câteva imagini, pot influența. În bine sau în rău. Interpretările sunt la îndemâna oricui. Ține de bloggeri cum induc cititorului schimbări, comportamente, idei. Despre subiectul de față s-a vorbit, poate mai mult decât dățile trecute, la Social Media for Parents. E benefic, zic eu. Față de conferința din 2017, acum a existat o componentă puternică de echilibrare a curentului. În plus, la partea de blog talk, s-a adus în discuție structurarea, formalizarea unui regulament care să ghideze bloggerii în meserie. Pentru că asta devine, o profesie. E nevoie de niște reguli pentru a diminua devianțele (de exemplu, bazaconiile de prost gust, pline de greșeli și cu un conținut penibil).

Sursă foto

În ce direcție se îndreaptă parenting-ul?

Las un pic deoparte bloggerii și aduc în prim-plan ceea ce ne unește: faptul că suntem părinți. Esențialul din prezentările celor care au ieșit pe scenă, este echilibrul. Indiferent de cărțile citite sau seminariile la care participăm, tot propria experiență e definitorie pentru stilul de parenting.

Cum spunea Otilia Mantelers, oricâte sfaturi am primi, chiar trebuie să trecem prin procesul nostru și să avem bunătate față de noi înșine.

Oricâte voci ar fi în jurul nostru, noi să ne concentrăm pe a fi ok cu varianta noastră good enough. Să nu căutăm perfecțiunea, ci apropierea de copiii noștri. Pentru că relația noastră cu cei mici se vede în comportamentul lor, inclusiv în cel legat de mâncare. Aici mi-a plăcut mult intervenția Mihaelei Bilic, a sumarizat perfect starea actuală în parenting. Exact ca în sloganul site-ului ei, e un nutriționist care chiar spune lucrurilor pe nume. A vorbit despre alimentație folosind cuvintele cheie echilibru, moderație, normalitate.

Copiii știu foarte bine ce e sănătos: mâncare grasă și hrănitoare. Oamenii, instinctiv, sunt lacomi, dezordonați, leneși. Suntem comozi și alegem cea mai la îndemână variantă, cea mai bogată în calorii, ușor de mestecat și dulce. Mișcarea înseamnă o nevoie de glucoză, iar copiii fac multă mișcare.

Ceea ce ne ajută în alimentație (și nu numai), a adăugat dna Bilic, este să ne punem repere, pentru ca lucrurile să nu o ia razna. Mâncatul sănătos înseamnă educație și reguli ferme pe care să le respecte și părinții, nu doar copiii. Soluția atunci când cei mici vor dulce: să le spunem că dulciurile nu sunt alimente. Le consumăm doar ca un mic răsfăț, din când în când. Important este ca dulciurile să nu fie la îndemâna copiilor în orice moment. Copiii care nu primesc atenție, mănâncă mult.

Mâncați cu copilul ce vreți să mănânce el. Gătiți împreună. Când sunteți lăngă copii, ei se hrănesc mai mult cu prezența voastră decât cu mâncarea. (Mihaela Bilic)

Sursă foto Pixabay

Pe aceeași direcție a mers și Georgiana Roșculeț, psihoterapeut la Salvați Copiii, în prezentarea dedicată proiectului Logopedia digitală. Tehnologia e inerentă în viața copiilor noștri. Și noi o folosim și ei sunt captivați de ea.

Dependența de dispozitive nu e despre tehnologie, e despre cum se simt copiii în relația cu adulții. Ei simt ceea ce simțim noi. Cu cât suntem noi mai bine cu noi înșine, cu atât sunt ei mai liniștiți.

Să lăsăm copiii să rămână conectați la propria busolă interioară. Rolul nostru e să le fim ghizi și martori și să creăm cadrul, contextul în care ei să-și audă propria voce. a adăugat Georgiana Roșculeț

Panelul de bloggeri din partea a treia a evenimentului, deși nu a venit cu detalii noi, a solidificat sentimentul de normalitate.

Ce avem de făcut în calitate de părinți conectați la social media

Să ne asumăm faptul că orice publicăm în online poate afecta viața uneia sau a mai multor persoane. E o răspundere pe care nu o au doar bloggerii, influencerii etc, ci toți cei care folosim social media. Copiii noștri cresc și evoluează în plin avânt al unor rețele sociale. E datoria noastră să fim exemple pentru ei și să le folosim cu cap. Dacă vrem să atragem atenția, o putem face foarte simplu dar cu grijă față de cei care citesc / privesc. Fără bullying, fără ură, înjurături sau informații care induc în eroare. Nicicând nu a fost mai rapidă comunicarea, limitele au devenit aproape inexistente. Acum e momentul să acționăm în favoarea bunului simț, a autenticității și să încurajăm atitudinea pozitivă prin ceea ce postăm. 

***

Conferința poate fi urmărită integral online, ceea ce mi se pare un avantaj foarte mare pentru cei care nu au reușit să ajungă. Mulțumim mult de tot, Evensys și partenerilor: Orange, Boiron, NUK, Napolact si HiPP Romania.

 

Sursă foto antet Pixabay

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comentarii (4)

error: Conținutul este protejat!