Selecția mea de evenimente în luna decembrie

Selecția mea de evenimente în luna decembrie

Ca să ajung la toate evenimentele frumoase despre care aflu, ar trebui să am o viață paralelă. În perioada următoare, sunt atât de multe și de drăguțe încât m-am gândit ca măcar pe câteva să le enumăr. Poate vă surâde și vouă vreunul.

So….here it goes, o selecție made by me de evenimente care vor avea loc în luna decembrie în București. Alese mai pe sufletul meu așa 🙂

3 decembrie

Club de carte de psihologie – în fiecare luni a lunii

4 decembrie

Conferințele Centenarului la Muzeul Literaturii Române – radiografierea evoluției societății și a culturii românești din ultima sută de ani, în contextul Centenarului Marii Uniri, aducerea în fața unui public larg a unor personalități marcante care vor aborda subiectele într-o manieră modernă, conferința propriu-zisă fiind însoțită de materiale video, foto inedite.

Grup de dezvoltare personală Pas spre tine, dedicat copiilor cu vârste între 4 și 6 ani.  Modelarea comportamentului copilului prin 9 module distincte cu obiective ce au în vedere dezvoltarea emoțională, cognitivă și corporală. Întâlnirile au loc în fiecare marți.

Moș Crăciun în era digitală – Jocul, jucariile, problematica recompenselor la copiii digitali. Eveniment din seria Social Moms.

5 decembrie

Atelier de turtă dulce – adresat copiilor cu vârste între 2 și 5 ani.

6 decembrie

Petrecerea Cristinei Oțel, aniversarea a 5 ani de blog. La cât mai mulți ani și cât mai mulți cititori, Cristina!

Dorință de Craciun – Red Carpet cu Supereroi, eveniment caritabil cu un strop de glamour, în beneficiul copiilor de la Touched Romania.

Portret de Familie 2018 – în fiecare zi până pe 12 decembrie, în intervalul 17:00 – 21:00.

7 decembrie

Se deschide Târgul cadourilor de Crăciun de la Romexpo și ține până pe 9 decembrie.

8-9 decembrie

Designers Fair – Winter EditionEtajul Designerilor Romani este un magazin conceptual ce ofera expunere unor tineri talentați designeri romani si uneste alaturi, prin evenimentele pe care le organizeaza, o comunitate de oameni care iubesc moda ridicata la rang de arta si articolele create hand-made cu multa pasiune si atentie la detalii, unicitatea prin diversitate!

The Room Showroom Pop-up Shop: creații diverse realizate de designeri români.

Workshop Iubire, Senzualitate și Unitate: Poarta către Tine – practici de lucru cu corpul, exerciții ce ne conectează la simțuri, la bucurie și la energia sexualității, a Vieții și metode meditative de conectare la câmpul inimii și la spațiul Unității.

X-MAS Decorations Workshop (8 dec)

Târgușor de haine (9 dec) – obiecte vestimentare și accesorii, create sau comercializate de către mame din comunitatea Work at Home Moms Romania.

9-12 decembrie: Concert extraordinar de Crăciun al corului Madrigal.

10 decembrie

Gala folk Om Bun.

Cerc de lectură pentru adolescenți Dincolo de zona de confortAventura începe dincolo de zona de confort.
Este asociată cu călătoria. O călătorie exterioară sau una înspre interiorul nostru.

12 decembrie

Mami Next Level – un eveniment pentru femeia din fiecare dintre noi, mamele

14 decembrie

Mame, Tocuri şi Rosé – ediția a treia: Petrecerea mamelor fără petrecere de Crăciun. Mai precis, a celor care stau acasă și nu le invită nimeni în oraș la o felie de cozonac și un pahar de vin 🙂

Primii pași pe Instagram, adică un #InstaWalkcuMamapeToc. Scopul principal al acestui #InstaWalk este ca participanții să realizeze cât mai multe fotografii, să-și pună amprenta personală în ceea ce privește editarea acestora și să primească feedback. 

15-16 decembrie

Love Yard Sale – târg de articole de îmbrăcăminte și încăltăminte, accesorii, bijuterii dar și podoabe de pom ori obiecte de decor, toate în stare bună și foarte bună, la prețuri mici și foarte mici.

17 decembrie

Christmas Dance Gala 2018 – balerini tineri și talentați, de la școlile de coregrafie din țară și din străinătate

18 decembrie

Concurs de Rentz. Vă amintiți jocul? Eu eram mega-fan Rentz, în tinerețe 😀 Nu știu cum să spun dar….m-aș cam înscrie 🙂

Piesa Magnolii de Oțel,o poveste de suflet și o comedie savuroasă cu o distribuție puternică: Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Victoria Cociaș, Ștefana Samfira, Ioana Barbu și Irina Ștefan.

19 decembrie

Sesiuni de răs Râzi cu poftă, în fiecare săptămână.

21 decembrie

Întâlnire în Piața Victoriei, dacă înțelegeți ce vreau să zic 🙂 La 29 de ani de la Revoluție, e timpul pentru Evoluție!

22 decembrie

Concert caritabil – Colinde de Crăciun susținut de Armata Salvării București.

Toată luna decembrie:

Până pe 15 ianuarie, se desfășoară târgul Poveste de Crăciun la Opera Comică pentru Copii. În cadrul târgului, se organizează Olimpiada Colindătorilor.

Expoziția de machete din piese LEGO Invazia Giganților continuă până pe 24 februarie 2019. E vorba de 100 de machete realizate din 7 milioane de piese LEGO® și fun park – o zonă imensă de joacă cu piese LEGO® pentru copii și adulți.

În perioada 20 noiembrie 2018- 30 ianuarie 2019, la Muzeul Naţional al Satului se poate vizita expoziţia-concept “Eroi de Război – 100 de portrete

În plus, până pe 18 decembrie, puteți dona în campania umanitară Haine groase pentru o iarnă rece.

 

Foto: arhiva personală

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Conținutul este protejat!