Diversificarea, etapă grea: experiența mea și câteva sfaturi

Unul dintre lucrurile care m-au consumat suficient în perioada maternității a fost diversificarea copiilor. Această etapă are locul ei în topul evenimentelor de mare încercare din bebelușie și-mi doresc să vă împărtașesc experiența mea cu ea.

Așa cum se spune, cu primul copil a fost mai greu, cu al doilea mai ușor…

…în  sensul că nu am mai plâns pe umărul Domnului Soț că nu mănâncă nimic copilul, că oricum nu știa cum să mă ajute. Bine că măcar tăcea și mă lăsa să mă descarc.

Ei, ce să vă spun…”toate vechi și nouă toate” vorba lui Eminescu. Am început cu o confuzie, că „așa se cade bine” unei mămici neexperimentate. Medicul Pediatru spunea să încep cu câteva lingurițe de suc de măr, eu știam că trebuie să încep cu legume că așa am citit pe net. Mi-a mai zis să încep diversificarea de la 5 luni jumate că deja e mare. Eu știam că trebuie să aștept să stea bine în fund. Mama-mi spunea și ea să îi dau așa câte ceva că i-o fi și lui „poftă când ne vede pe noi mâncând”. Ce să mai…confuzie maximă.
Nici nu știam pe cine să cred, după cine să mă iau. Și când am mai auzit o vecină că a început și ea diversificarea înainte de 6 luni, copilul ei fiind cu o lună mai mare ca al meu m-am hotărât: încep și eu.

Începutul

Mi-am făcut o listă cu legume pe care să le am prospete mereu în casă, am umplut frigiderul, am decis să încep cu morcov, și mi-am zis că „de mâine încep”. Și când am început, să vezi dezastru. Nu numai că nu mânca nimic, dar se uita la ce e în castron ca la avioane. Nu deschidea deloc gura, se învârtea la 180 grade în scaun, îmi dădea peste castron de abia reușeam să-l iau din aria mâinilor lui…Uuhh, Doamne. Am rezistat refuzului o săptămână. Pe urmă pune-te pe plâns…la Domnul Soț. De parcă el, săracul, avea vreo soluție minune și nu voia să mi-o spună și mie 😊.

Când am văzut că nu merge cu el, că nu-mi dă nicio rezolvare, am început să-mi sun sora, o prietenă, cumnata și tot nimic. Partea bună este că aflam și înțelegeam că nu e nimic în neregulă cu copilul, ci doar cu mine. Așteptările mele erau enorme, răbdarea mea lipsea, ba uneori internetul mă și încurca, așa că de aici până la eșec nu a fost mult. După ce mă liniștisem și-mi vărsasem amarul pe umărul cui am putut, am prins idea că diversificarea înseamnă să astept, să îi dau copilului spațiu să se obisnuiască cu gusturi noi și texturi, iar cu timpul va mânca mai mult. Iar după ce a trecut, mi-am dat seama că aș fi putut să mă bucur mai mult de această “etapă grea”, despre care acum povestesc râzând și mă amuz de câte rețete minune am gătit, care au ajuns aproape toate la gunoi 😁.  

Dar, doar cine e direct implicat în mesele copilului poate înțelege cât e de greu să nu te consumi, ce frustrare poți trăi când vezi că bebelușul nu mănâncă și-n mintea ta pare că „moare de foame” sau când își face greață ca să nu îi mai dai.
Însă o data începută, diversificarea trebuie să continue. Așa că am continuat și eu. Cu pași mici dar siguri, până când a început să mănânce mai bine, mai mult, până i-am învățat gusturile și am început să-i gătesc ce îi plăcea.

La al doilea copil a fost într-adevăr mai ușor, cu mai puțin stres și gânduri negative, fară “căutat asiduu soluții pe internet”, dându-i să manânce cât voia, fără să îl forțez sau să îi distrag atenția să mai ia ultimele 2 linguri. Ca drept dovadă, și el a mâncat mai bine, mai mult, puțin mai variat.

Revelația

Oricât de mult am încercat să le ofer copiilor mese diversificate, gătite sănatos, să nu credeți că deși au crescut, mănâncă mai bine. Probabil până în adolescență o să mai alerg cu lingura prin casă după Ciprian, o să-i fac usturoi la pește lui Ștefan iar Ciprian va mânca peștele gol și tot așa. Gusturile lor sunt foarte diferite, și împreună mănâncă cât un porumbel…sau poate doi.

Însă azi nu mă mai supăr, nu mai pun presiune pe mine să gătesc cine știe ce rețete ușor de făcut și gustoase, nu mi se mai pare că au probleme medicale, ci probabil ăsta e ritmul lor și trebuie să îi las în pace.

Revenind la diversificarea copiilor mei, sunt câteva lucruri pe care azi le-aș fi făcut diferit și cu siguranță mi-ar fi fost mai bine, mai ușor:

1. Oricât de mult vă documentați din diverse surse despre diversificarea copiilor, tot este posibil să simțiți angoasa și frustrarea care vă vor da târcoale dacă bebelușul nu mănâncă. Astăzi văđ acest lucru ca pe ceva firesc. Efectiv, nu îl poți ocoli. Dați-vă voie să simți aceste emoții, să discutați cu cineva de încredere despre ele și să mergeți mai departe
2. E important să îi dați spațiu și timp copilului să se obisnuiască cu noile gusturi și texturi…atât cât are el nevoie. Evident, e nevoie de o setare mentală pozitivă foarte puternică, dar azi chiar o consider esențială
3. Ascultați cel mai mult de sfatul medicului pediatru. Doar când acesta face recomandări “suspecte” de prea multe ori, îl puteți schimba cu unul cu care rezonați mai mult. Eu așa am făcut până la urmă și regret că nu am făcut-o mai devreme
4. Ar fi bine să aveți o prietenă, rudă sau o vecină mămică cu care să discutați despre bebelușie și “încercările ei”. Mie mi-a lipsit această persoană la Ștefan, însă am recuperat masiv la Ciprian și îi scriam Alinei și la 2 dimineața pe whatsapp, dacă așa simțeam. Ce bine mi-a fost fie doar și să scriu în neant cuiva despre zbuciumul meu știind că îmi va răspunde sigur când va vedea mesajul
5. Ascultați-vă instinctul. Astăzi, aș avea încredere mai mult în instinctul meu că fac bine ce fac, decât în poveștile despre rețete minune pe care le tot auzeam în parc și curajoasă nevoie mare veneam acasă să ofer și eu copilului meu la fel.

Mă refer aici la tot felul de combinații cu semințe, cereale, ingrediente bio (ca să crească copilul sănătos), dar care în cazul meu nu au dat roade deloc. Copiii mei sunt ca și noi: încântați de mâncăruri cu sos, ciorbe acre, carne normală, nu neaparat “cea mai cea carne” din magazine. Ștefan mănâncă fructe de toate felurile, Ciprian a vrut doar banană de la început și azi nici pe aia nu o mai vrea. Deci, cu toate recomandările medicilor pediatri, articolele citite pe net despre diversificarea clasică sau de altă natură și experiențele altor mame, copiii mei nu au agreat alte mâncăruri, decât cele tradiționale.  

6. Și aș mai face un lucru…mai des. Am mânca împreună de mici fiind. Noi ne creasem acest obicei doar seara, când era acasă și Domnul Soț. Însă cred că ar fi fost mai bine să mănănc și eu cu ei toate mesele din timpul zilei, fără să fiu (atât) de preocupată de mizerie, de cât le intră efectiv în gură și nu pe lângă, sau de timpul prea lung petrecut la o masă.

La voi cum a decurs această etapă, diversificarea? Ce ați face diferit la al doilea copil, sau poate deja ați făcut, și v-a ajutat?

Gânduri bune!

Foto antet AMSW Photography -Alisha Smith Watkins de la Pexels

Autor

Gabriela Olteanu

Profesionist HR, Young Blogger, Consilier despre Viață, Mamă de 2 băieți și Soție, Suflet Călător și Iubitor de Natură

See author's posts