Dilema „a citi cărţi” vs „a ne citi copiii”

Dilema „a citi cărţi” vs „a ne citi copiii”

Categorie:Reflectez

Imagine

Că s-au scris multe cărţi şi articole despre cum să ne creştem copiii, e un lucru ştiut. Că asistăm la o „revoluţie” a acţiunii în sine de a fi părinte, cu workshop-uri, conferinţe, grupuri de suport, şi asta e tare bine ştiut. 🙂
Şi cum orice flux are şi un reflux, există un val de adepţi ai „naturalismului” în a fi părinte, pe ideea de a ne deschide toţi receptorii cu care am fost înzestraţi, pentru a ne „citi” proprii copii, cu nevoile proprii şi cu unicitatea lor.
Deunăzi, stăteam lângă frumoasa mea adormită şi ţineam în mână, nu-i aşa, smartphone-ul de care nu prea mă mai despart în ultima vreme (urât, nu? :-D). Şi, ca de obicei, navigam pe net după articole şi tot felul. Printr-un schimb de sms-uri cu un prieten (yeah, I know, technology :-D) am realizat de fapt care e răspunsul meu la dilema din titlu: am nevoie de prima pentru a o susţine pe a doua.
Păi să ne gândim un pic: câţi dintre noi avem parte de o comunicare „ca unsă” cu părinţii noştri? Ok, nu generalizez. Iau cazul meu că e cel mai la îndemână: au fost n situaţii în care mi-aş fi dorit ca mamă să mă întrebe ce părere am despre o chestie care mă implica înainte să presupună ea că ştie deja. Sau, de ce nu, să aibă idee dinainte despre ce se întâmplă în mintea mea. Dar nu a fost aşa. Pentru că mintea ei nu funcţionează aşa. Şi ea şi bunica şi aşa mai departe au fost „programate” să nu fie prea democratice în relaţia cu copiii, să considere că „deh, ăia mari ştiu mai bine cum stă treaba”. Ce atâta filozofeala? Copilul nu are cum să-şi dea seama de multe chestii până creşte, deci opinia mea nu avea mare relevanţă…

Au avut ele ocazia, timpul să citească, să meargă la conferinţe, sau să audă măcar de „parenting” şi alte concepte în domeniu? Negativ.
Aşa că iată de unde vine aviditatea mea de informaţii. Din dorinţa de a diminua pe cât posibil acest spaţiu gol care se creează între generaţii, de a învăţa să „îmi citesc copilul”. Am nevoie de sprijin în cărţi sau alţi părinţi pentru că, da, mama nu-mi poate oferi toate datele. Nu înseamnă că iau ad literam ce citesc, nici nu înseamnă că îmi voi lăsa copilul complet independent, ca să experimenteze tot ce-i trece prin cap. Încerc să găsesc un echilibru, echilibrul care să ne definească pe noi, acela în care greşelile sunt permise de ambele părţi iar învăţarea şi evoluţia sunt continue, tot de ambele părţi.

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Conținutul este protejat!