Despre visele copiilor şi Avionul năzdrăvan [CONCURS]

Despre visele copiilor şi Avionul năzdrăvan [CONCURS]

Voi când aţi avut ultima oară o conversaţie cu copilul vostru interior? Da, până de curând nu ştiam de conceptul ăsta. Cum nu-mi dădeam seama nici că Lidia m-a ales pe mine ca mamă pentru a mă ajuta să-mi rezolv anumite probleme, să-mi vindec nişte răni invizibile. Vă mai amintiţi ce vă doreaţi când eraţi mici? Eu aveam nevoie de tandreţe şi de înţelegere. Dar de asta nu-mi dau seama decât acum. Eu nu aveam visuri măreţe, de genul escaladatului unui munte înalt, al traversatului înot al vreunui fluviu adânc sau ceva care să implice efort fizic. Mereu am avut în cap telenovele (cum sună asta 🙂 ), poveşti de dragoste, relaţii interumane, inventam tot felul de discuţii şi controverse între păpuşi. Deşi nu ştiam de existenţa telenovelelor, pe vremea aia rula cel mult Dallas :)) Întotdeauna am fost fascinată de natura umană, fiind foarte timidă şi chiar „speriată de bombe” (cum zicea tata), deseori îi analizam pe cei din jur, dar când îmi făceau mie un rău psihic, nu ştiam să mă auto-analizez ca să-mi dau seama de ce m-au afectat atât de tare anumite gesturi. În mintea mea, mă imaginam actriţă sau scriitoare, uneori în lumina reflectoarelor alteori în umbră. Fără a mă dezice de la firea mea duală, aşa cum mă ştiţi 🙂

Bunicii destul de severi şi restrictivi care mă creşteau, părinţii care mă vizitau de câteva ori pe săptămână dar care nu se pricepeau să-mi ofere afecţiune şi să discute cu mine, comparaţiile mult prea dese cu colega X sau cunoştinţa Y, prejudecăţile cum că o fată bine-crescută trebuie să facă aşa şi nu aşa, toate astea mi-au înăbuşit, în acea perioadă, personalitatea şi m-au adâncit mai mult în nesiguranţa mea notorie. Dacă m-ar fi intrebat ce vreau să mă fac când o să fiu mare (nu ţin minte să-mi fi pus întrebarea), nu aş fi ştiut ce să zic, voiam multe dar, de fapt, nimic. Dacă m-ar fi sprijinit să-mi descopăr singură visele, dacă m-ar fi lăsat să fiu autonomă, poate aş fi găsit un răspuns. Poate nu aş fi ajuns la 31 de ani cu o dorinţă sufocantă de a evolua, de a ieşi din carapace, de a face chestii nebuneşti, lucruri pe care orice tânăr sau adolescent le putea face, în ale tinereţii valuri. Mi-am ascultat însă chemarea care a apărut după terminarea facultăţii (studii care nu au legătură cu domeniul). Nu am devenit inginer, doctor, chimist. Am mers pe drumul meu în resurse umane. O cale pe care au respectat-o deşi nu au înţeles exact cu ce mă ocup 🙂

Cred că, de cele mai multe ori, aş fi avut nevoie să fiu lăsată să simt şi apoi să discutăm despre asta, fără să fiu judecată. Să iubesc, să urăsc, să mă bucur de culorile vieţii, fără a le şterge cu nasul şi ochii, pe înfundat, în pernă, pentru că nu puteam să le povestesc bunicilor că eu m-am îndrăgostit şi el nu ştie. Ei, cei mulţi care nu au ştiut. Jurnalul meu a ştiut. Caieţelul ăla cu lăcăţel din care, mi-am dat seama târziu, bunicul meu (Dumnezeu să-l odihnească) citise. Pesemne nu a ştiut cum să abordeze subiectul. S-a gândit doar să vină la şcoală în clasa a 7-a şi să-i spună singurului băiat care m-a plăcut şi pe mine, la acea vreme, să o lase mai moale, că suntem încă mici. Băiatul, în naivitatea lui de atunci, îmi adusese un inel din tinichea aurie, frumos împachetat într-un trandafir din plastic. Eu, în momentul ăla nu eram îndrăgostită de el, ci de altul. Deci sufeream dar din alt motiv. Acţiunea însă, nu mi-a făcut deloc bine. Dar aşa a crezut bunicul meu că mă protejează. M-au hiperprotejat. Fiecare face cum consideră că e bine, în contextul dat.

În ceea ce priveşte timpul petrecut cu părinţii, îmi plăcea când ieşeam în Herăstrău, să ne plimbăm cu vaporaşul şi să mâncăm popcorn sau vată de zahăr, să jucăm pingpong, când mergeam în vizite sau când o luam pe cărări mai puţin bătătorite pornind din Cheia, Sinaia sau Predeal (micile excursii-aventuri). Nimic pompos dar îmi dădea un oarecare sentiment de „ieşit în lume”, uneori chiar mă aranjam, în felul meu. Era timpul meu cu ei. Fără o apropiere empatică, fără discuţii de auto-cunoaştere sau conversaţii pe subiecte delicate. Este golul pe care eu vreau să-l astup prin intermediul relaţiei mele cu fetiţa mea. Evident, contextul e diferit şi copilul meu intern tânjeşte în continuare, el însuşi, să fie ascultat şi încurajat. Dar lucrez şi la asta, în paralel cu a avea cu Lidia discuţii despre ce sentimente, despre vise şi visuri, despre cum să avem încredere în forţele proprii şi să comunicăm cu ceilalţi fără teamă şi preconcepţii. Aşa că mi-ar plăcea ca, pentru fetiţa mea, 1 iunie (dar şi restul zilelor din an), să reprezinte un prilej de a ne împărtăşi gânduri, trăiri, temeri, vise, pe baza a ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

1 iunie e despre a fi alături de ei când greşesc sau cad, când se bucură şi când plâng, despre a-i respecta aşa cum sunt, cu ceea ce ni se pare frumos la ei dar şi ce ni se pare mai greu de acceptat, cu ceea ce le place şi ceea ce îi pasionează, chiar dacă pentru noi poate nu are sens. Pe copii îi putem sărbători doar dacă suntem acolo, lângă ei (nu musai fizic, dar empatia compensează) doar dacă ne bucură în mod autentic veselia lor şi acceptăm că sunt unici şi că nu îi putem modela după cum vrem noi.

Claudia Groza ne propune un concurs prin care 2 copii vor câştiga câte o cărticică „Avionul năzdrăvan” (potrivită intervalului de vârstă 7-10 ani) şi câte un magnet în formă de avion. Povestea e despre Lia şi Matei, al căror vis de a zbura, s-a îndeplinit. Mai multe aici: http://www.librarie.net/p/265286/Avionul-nazdravan-Claudia-Groza.

Întrebarea la care vă îndemnăm să răspundeţi, până pe 28.05, este: Care este cea mai frumoasă amintire legată de 1 iunie, de când eşti părinte? Sau, dacă nu ai încă o amintire, ce reprezintă, pentru tine, 1 iunie?

Autoarea cărţii, Claudia Groza, despre care am povestit un pic aici, va alege cei 2 câştigători.

Abonează-te la blog

RĂSPUNDE

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fără comentarii.

  • avatar image

    Adi Lazar

    mai 16, 2016 Reply
    noi nu am avut parte decat de un singur 1 iunie, dar speram ca aceasta sa fie de poveste :)
  • avatar image

    Adi Lazar

    mai 16, 2016 Reply
    iesire in natura la iarba verde, asta daca permite vremea.
  • avatar image

    Gragarita

    mai 25, 2016 Reply
    Eram cu "gargaritele" mele iubite in parc. Atunci aveau 4 ani cea mare si aproape 11 luni cea mica. I-am cumparat celei mari inghetata (vafa) si cosuletul nu-i place sa-l manance. Mi-a zis sa il rup dar gargarita mica a intins mainile spre el si tipa: aaaaa......!!!!. Era prima data cand cerea ceva si insista. Degeaba i-am dat altceva, intindea mainile spre cosulet si il cerea. Pana la urma i l-am dat, era ca in povestea care o citim in aceasta perioada cu cocorul si vulpea cand nu putea sa manance de pe platou ciorba. Era toata murdarita de inghetata dar nu prindea si dadea cu limbuta pe buze simtind gustul dulce al inghetatie. Eu tot incercam sa ii spun ca nu e buna pentru bebe, e pentru copii mai mari. In final mi-a returnat inghetata razand. Era fericita ca i-am dat si a fost si ea copil mare.
  • avatar image

    Mihaela Nedelea

    mai 26, 2016 Reply
    Buna ziua. Anul trecut de 1 Iunie Alexandru avea 3 luni. Am facut o prajitura (din care a papat mami, dar a gustat si Alex prin intermediul lapticului de la san). De fapt, pana a implinit 1 an in fiecare luna, de ziua lui, am sarbatorit printr-o prajitura/tort. Anul acesta sarbatorim (daca vremea tine cu noi) afaraaaaaaaaaa! Ne jucam prin curte cu mingea, cu catelul, poate ajungem si prin parc. Pentru mine personal 1 Iunie a fost o zi de joaca maxima, o zi in care primeam cadouri (obicei pe care am reusit sa il ,,trag" dupa mine pana prin anul II de facultate) si cel mai important (pe atunci) nu faceam treaba!
  • avatar image

    Anca L.

    mai 27, 2016 Reply
    1 iunie reprezinta ziua in care nu doar copii nostri celebreaza aceasta zi speciala, ci si noi adultii, fii si fiicele parintilor nostri :) Cu totii suntem copii, cu totii meritam sa sarbatorim cu zambetul pe buze si voiosie 1 iunie.
%d blogeri au apreciat: