Despre evoluţia intelectuală a copiilor până la 5-6 ani, cu dl prof Florian Colceag

Despre evoluţia intelectuală a copiilor până la 5-6 ani, cu dl prof Florian Colceag

Mi-am petrecut cea dintâi duminică după-amiază de primăvară într-un mod taare plăcut. Am fost la cea de-a 13-a întâlnire a Părinţilor Autentici (prima la care am participat dar se pare că pentru mine 13 e cu noroc 😀 ) care l-a avut ca invitat pe eminentul domn profesor Florian Colceag. Dânsul este „Expert internaţional în educaţia copiilor şi a excelenţei, fondatorul IRSCA Gifted Education, matematician, profesor”, aşa cum se intitulează pe pagina sa de Facebook. Eu l-aş descrie în primul rând OM. O persoană modestă, cu o voce un pic răguşită de la trecerea vremii, ajutându-se de un baston. Dar o persoană care emană caldură şi calm. Un om cu capul pe umeri care a trecut prin multe şi ştie că nu tot ce zboară se mănâncă. Mi-a plăcut nespus că, în ciuda vârstei (care, conform dogmelor din zilele noastre care sunt pe dos, în loc să-i laude înţelepciunea, l-ar defavoriza în ochii parenting-ului actual), este foarte la curent cu tot ce mişcă în zona educaţiei de calitate.

A început prin a ne spune că generaţia noastră trebuie să fie conştientă că a fi părinte e o meserie şi încă una grea. Pentru că suntem împinşi de context să ne „lepădăm” de unele dintre regulile învăţate din străbuni pentru a ne putea adapta la societatea actuală. De ce ne aşa de greu? Pentru că fiecare generaţie, în primul an de viaţă, absoarbe educarea socială de la generaţiile dinainte. Adică ce luăm de la mamele noastre, inclusiv ca zestre genetică, rămâne stocat în creierul nostru, ca o axiomă.  Copiii se nasc cu caracteristici deja formate.

Psihogeneza fiecăruia repetă, ia de la capăt istoria omenirii, spune dl Colceag.

Interesant este că încă de când sunt uter, copiii percep realitatea dar prin ochii mamei. Sunt pregătiţi, după trăirile ei, să recunoască lumea. Deci ei depind de proiecţiile noastre mentale. După ce se nasc, cei mici se emoţionează la trăirile mamei şi se exprimă în felul lor, chiar dacă nu sunt în aceeaşi cameră cu ea.

Mama e canalul principal de informare. Copilul vorbeşte în minte cu mama chiar înainte de a putea rosti cuvinte.

Sunt lucruri pe care nu le ştiam şi mi-aş dori să am pe cineva care să mă tragă de mânecă din când în când şi să-mi spună: „vezi că Lidia îţi simte toate frustrările şi supărările. Rezolvă-ţi-le ca să nu o încarci şi pe ea cu tot ce ai pe suflet”. Dar e extrem de greu…

Revenind la primul an de viaţă al copilului, am mai aflat că atunci se pierd jumătate din cele aproximativ 100 de miliarde de neuroni cu care se naşte fiecare. Şi asta pentru că neuronii nefolosiţi dispar! E esenţial ca mediul în care se dezvoltă copilul şi omul, în general, să fie extrem de variat, să îi provoace gândirea şi creativitatea, pentru a menţine neuronii în viaţă.

Copilul în perioada dezvoltării ştie mai multe decât noi! (prof Colceag)

Inteligenţa copiilor (tradusă de Florian Colceag ca o capacitate de înţelegere a unei situaţii) e influenţată direct de dezvoltarea periodică a matricilor cognitive. Domnul profesor le descrie ca nişte coşuleţe care aşteaptă să fie umplute. Practic, atunci când acestea se deschid pentru a primi conţinut, e perioada de maximă absorbţie a tipului de informaţie respectiv. De exemplu, în etapa comunicării verbale, dacă cel mic e crescut de o pisică, el va mieuna, nu va vorbi pentru că nu va şti cum. După ce se umple matricea cognitivă, va fi mult mai greu să colecteze acele informaţii la o vârstă mai înaintată. Dar nu imposibil pentru că natura ne mai dă o şansă iar reţeaua neuronală are abilitatea de a se reface dacă o stimulăm.

Stimularea inteligenţei pe etape de vârstă

Dacă în primul an, copilul este extrem de senzorial (vede culori de tot felul, gustă tot), e atent la detalii care pentru adulţi sunt irelevante, pe la 2-3 ani începe să pună întrebări pentru a-şi confirma propriile intuiţii. Atunci e bine să îi răspundem pentru că astfel îi sporim încrederea în forţele proprii şi stima de sine. Dl Colceag spune, oarecum contrar credinţelor parenting-ului actual, că „un copil mic este dependent de lauda mamei.” În sensul că are nevoie de confirmare la tot ceea ce face.

Prima amintire se declanşează atunci când omul devine conştient de propria personalitate (unii au amintiri chiar de la 4 luni).

Perioada 2-5 ani e o stare de „revoltă totală” fiindcă părinţii îşi schimbă comportamentul, din perspectiva copilului iar acesta îşi asumă tot ce e rău, îşi perde încrederea, de aici vin comportamente ciudate de genul muşcăturilor, îmbrâncelilor etc.

Ce nevoi au copiii la 2-3 ani? Libertate, curiozitate şi încredere (dl profesor Florian Colceag)

Curioşi dincolo de limite, au nevoie de libertate şi nu pot fi prinşi in reguli. Cineva din sală a întrebat despre limite. E un subiect foart delicat, bineînţeles, care depinde mult de valorile fiecărei familii, chiar de modul în care ne consultăm cu ei şi le cerem părerea, respectând-o. Copiii învaţă prin imitaţie. 

Copilul la 3 ani e genial!

Ţine în mare parte de noi să îi gestionăm abilităţile şi să-l lăsăm să şi le exprime cum ştie mai bine, să ne apropiem de el ca să înveţe să-şi rezolve singur problemele. Să nu îl încorsetăm cu porunci de genul „Fă asta!”. Cea mai fericită alegere este „Facem asta împreună?”.

Rolul nostru, ca părinţi, nu este să le dăm copiilor responsabilităţi ci să îi încurajăm să şi le asume. 

Luând un exemplu concret lansat de o mamă care spunea că al său baieţel e extrem de pasionat de maşini,, dl Colgeac a menţionat că: la 3 ani, copiii pot citi fără probleme, la 4 ani pot descifra un manual de utilizare, în primii ani de şcoală pot proiecta o maşină iar la 10 ani au 98% din inteligenţă formată deci pot construi acea maşină, dacă li s-a creat mediul prielnic dezvoltării în sensul ăsta.

Un note to self pe care mi l-am făcut:

Pentru dezvoltarea creativităţii şi stimularea inteligenţei calitative, foarte importantă pentru copiii mici este detalierea fiecărui lucru, crearea şi povestirea de scenarii care pot sta în spatele acţiunilor.

Eu cel puţin la capitolul de sus mai am de învăţat şi aprofundat 🙂

Un moment crucial în dezvoltarea copilul este cel în care decide şi declară cu voce tare că este mare. De obicei se întâmplă pe la 4-5 ani. Cam pe atunci e vârsta responsabilităţii sociale. Moment în care, spune dl Colceag, e prielnică proiectarea şi celui de-al doilea copil pentru că primul îl va lua „ca pe un cadou”, dacă îi e prezentat ca atare 😀 E bine ca cel mare să înveţe să fie responsabil, să fie de ajutor.

Dl Colceag a făcut referire şi  la „copiii duracell” (fără vreo legătură cu marca :D) care îşi folosesc foarte mult trunchiul cerebral. Mi-a captat atenţia prin faptul că a adus în discuţie poluarea şi intoxicaţia cu metale grele ca o cauză a agitaţiei excesive, a nervozităţii. Explicaţia ştiinţifică ar fi creşterea cantităţii normale de cupru din organism (2 mg), care are ca efecte accesele de furie, muşcăturile, automutilarea. O metodă de contracarare a efectelor este homeopatia, pe care o recomandă dl profesor, pentru a opri creşterea cantităţii de metale grele în corp.

Mai menţionez ceva care mi-a plăcut şi închei, că deja mă lungesc.  🙂 Aşa cum era de aşteptat, s-a intrat în discuţia legată de şcoli pentru că e un subiect pe buzele tuturor. Dl Colceag a zis că

„sistemul de stat e orb şi fără conducător, striveşte orice găseşte în cale, nu educă ci dresează. Randamentul sistemului de învăţământ de stat este de doar 6%”.

Şi ne-a sfătuit ca, atunci când căutăm o şcoală pentru copiii noştri să nu ne ducem direct la director, ci în clasă. Să nu ne uităm neapărat la curăţenie sau la îmbrăcamintea la 4 ace a profesorului, ci la căldura sufletească a cadrului didactic, la personalizarea clasei cu diverse obiecte ale copiilor, desene, flori…la comportamentul copiilor de pe săli. Şcolile private pot fi mai umane, mai inteligent construite dar depinde mult de cadrele didactice cum ştiu să folosească sistemele diferite de învăţare.

O să-mi închei postarea cu o analogie grăitoare pe care a folosit-o domnul profesor:

Copiii sunt precum arborii: dacă sunt hrăniţi puţin şi lăsaţi în ghiveci, fără a li se acorda prea multă atenţie, ajung bonsai. Dacă sunt în mediu fertil, ajung stejari. Diferenţa e dată de stilul de învăţare!

 

Sursă foto antet: Facebook

Abonează-te la blog

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fără comentarii.

  • avatar image

    mami pentru doi

    martie 4, 2014 Reply
    Imi place abordarea lejera, faptul ca, spre deosebire de parentingul strict si rigid, care e acum in voga, domnul Florian ia in considerare ca si noi parintii suntem oameni si ca vrem sa crestem si sa ii facem pe copiii nostri intai de toate oameni (nu roboti).
    • avatar image

      mamicaactiva

      martie 4, 2014 Reply
      Asta mi-a plăcut și mie foarte mult :) S-a vorbit și despre televizor și, inclusiv pe tema respectivă, dl Colceag are o abordare realistă în sensul că e ok să îi lăsăm la TV și calculator, atâta timp cât urmărim și noi ce văd acolo și nu devine o dependență, pentru că nu putem opri informația, nu ne putem opune fluxului ei continuu și din toate părțile.
  • avatar image

    Andrea

    martie 4, 2014 Reply
    Multumim de articol. Frumoasa ocazie, si eu as fi profitat de ea!
    • avatar image

      mamicaactiva

      martie 4, 2014 Reply
      Cu mare plăcere, Andrea. Poți să urmărești când mai au loc Întâlnirile Părinților Autentici și să participi, sunt foarte interesante.