Desert rapid: biscuiți tip chocolate chip cookies

Desert rapid: biscuiți tip chocolate chip cookies

Dacă e weekend, e timpul pentru desert de casă. În timpul săptămânii abia apuc să fac o ciorbă, așa că sâmbăta și duminica încerc să gătesc mai multe feluri. Nu-mi iese mereu, uneori mergem la evenimente, ieșim la masă în oras sau comandăm cu livrare. De cele mai multe ori însă, bucătăresc de la micul dejun până la cină. Lidia cere mereu ceva dulce așa că experimentez câte un desert rapid: biscuiți, clătite, pandișpanuri, negrese, brioșe. O implic și pe ea la prepararea dulciurilor, așa că e și avantajul de a face o activitate împreună 🙂

Sâmbăta trecută am deschis o carte pe care o am în bibliotecă, „Bunătăți la cuptor”. Din ea, am adaptat și testat o rețetă nouă: biscuiții tip chocolate chip cookies sunt preferații mei. Au ieșit peste așteptări de gustoși!

Ingrediente:

  • 120 unt moale
  • 80 g zahăr brun (eu am avut brut, e cam același lucru, poate chiar mai ok)
  • 1 praf de sare
  • 1/2 linguriță vanilie măcinată (eu am folosit esență de vanilie de Madagascar)
  • 1 ou (merg și 2, dacă sunt mici)
  • 150 g făină
  • 1 linguriță praf de copt
  • 20 g praf de cacao neagră/amăruie (eu am pus 2 linguri cu vârf)
  • 100 g ciocolată (am cumpărat amăruie de menaj) sau chocolate chips
  • stafide (sunt opționale și pot fi înlocuite de nuci, alune fără sare, vișine, migdale, etc.)
  • 3 linguri de lapte

Preparare:

  1. Am dat drumul la cuptor și am scos tava mare, pe care am tapetat-o cu hârtie de copt
  2. Am tocat bucățele mici ciocolata (pas necesar dacă nu e mărunțită deja)
  3. Am amestecat cu mixerul: untul, zahărul, sarea și vanilia. După ce s-a mai topit zahărul, am pus și oul, amestecând în continuare
  4. Urmează făina, cernută peste compoziție, apoi praful de copt și cacaua
  5. La amestecul de mai sus, am adăugat bucățelele de ciocolată și stafidele după care am pus laptele și am înglobat totul cu lingura de lemn. Ar trebui să aibă o textură asemănătoare plastilinei 🙂
  6. Folosind o linguriță, am luat apoi porțioare din compoziție pe care le-am așezat în tavă, dându-le o formă rotundă și presând ușor. Vor ajunge ca niște discuri mai groase (forma de cerc nu e perfect regulată, nici nu trebuie, no stress 😀 )
  7. Gata, acum la cuptor cu biscuiții! În carte scrie 15 minute, la cuptorul meu trebuie verificat din 10 în 10 minute, pentru că se ard pe fund și rămân necopți la mijloc. Cred că i-am ținut cam 20 de minute. Trebuie să fie încă moi în cuptor, atunci când se răcesc se mai întăresc dar doar atât cât e necesar ca să se topească în gură
  8. I-am ținut vreo 4 zile într-o cutie de metal (mâncând zilnic din ei, evident 🙂 )

Voi ce mâncăruri sau deserturi mai gătiți?

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Conținutul este protejat!