De-ale parenting-ului (III): Copiii neascultători
Odată cu apropierea de vârsta de 2 ani, Lidia mea începe să înţeleagă unele acţiuni de tip cauză-efect şi diverse concepte simple. Toate bune şi frumoase. Dar cu cât creşte, cu atât pricepe şi faptul că nu e musai să facă ce-i spun eu sau, mai rău, face lucruri special pentru a-i provoca pe cei din jur, aşa că se transformă în acel „copil neascultător” despre care auzi „ntz ntz ntz” şi vezi priviri dezprobatoare prin parc. So what, aţi zice voi, îi ignorăm pe cei din jur şi mergem mai departe! Mmmda, dar totuşi, chiar dacă nu se pune problema de corectat comportamentul prin bătaie sau ţipete, câte un ţignal mai îmi scapă câteodată atunci când începe să arunce absolut totul de pe masă pentru că aşa îi trece ei prin cap. Nu mai zic de binecunoscutele şi atât de dezbătutele temper tantrums. Şi atunci vine logica de mamă: vrea atenţie. Şi când n-o obţine aşa cum îşi doreşte ea, toţi ceilalţi factori (oboseala, stresul, foamea sau mai ştiu eu ce) se amplifică şi iau proporţii „monstruoase”, drăgălăşenia mică transformându-se în ceva ce l-ar face să roşească şi pe Sauron din Lord of the Rings.
Ce e de făcut când copilul „nu ascultă”? Păi în primul rând, trebuie înţeles mecanismul pe care el/ea îşi bazează comportamentul.
- Refuză să facă ceva doar ca să se „răzbune” sau ca să atragă atenţia?
- Are nevoie de mai multe informaţii, argumente pentru a înţelege de ce e nevoie să facă ceva anume?
- Ar vrea să facă asta împreună cu altcineva pentru că nu se descurcă sau nu-i place să rezolve singur(a) sarcina?
Cu siguranţă în majoritatea cazurilor, soluţiile le găsim dacă ne punem întrebările de mai sus sau unele asemănătoare. Pe mine una mă frapează cât de multe poate înţelege copilul meu la nici 2 ani de zile. Şi sunt convinsă că înţelege chiar mai multe decât îmi închipui eu. Dar uneori e mai greu să explici şi mai simplu să dai ordine, nu? Aici apare conflictul interior, pentru că educaţia pe care am primit-o e departe de convingerea că, deşi mic, copilul e o fiinţă umană separată de mine, cu o personalitate proprie şi are nevoie să fie şi ea, la rândul ei, ascultată şi respectată.
Subiectul e dezbatut azi de psihologul Laura Ciocoiu, pe canalul de Youtube al Totul despre mame:
Voi cum faceţi ca să nu va pierdeţi răbdarea când copiii se comportă astfel?
Fără comentarii.
Blogu' Mamei Începătoare
noiembrie 22, 2013mamicaactiva
noiembrie 23, 2013Ella
decembrie 2, 2013mamicaactiva
decembrie 4, 2013Relu
mai 16, 2014mamicaactiva
mai 16, 2014