Curajul de a fi vulnerabil

S-a uitat lung prin uşa de sticlă, a şovăit puţin şi apoi a intrat. A început să vorbească tare (lucru ciudat pentru acel loc) şi cu o fluenţă îndoielnică, despre filozofie, literatură, viaţă, teoretic subiecte tipice pentru spaţiul plin de cărţi în care se afla. Purta un dialog, de fapt un monolog, cu tânărul de la casieria/recepţia localului, el se uita la ea la început răbdător apoi vizibil contrariat dar fără să facă vreun gest de a o da afară. Doamna trecută de 50 de ani, cu o coafură care trăda nişte lupte interioare, clătinându-se pe picioare, a luat un pliant, a mai spus nişte vorbe „de duh” cărora doar ea le înţelegea sensul şi a ieşit. Însă a decis rapid să se întoarcă. Atmosfera devenea apăsătoare deoarece clienţii localului, care vorbeau pe un ton domol pentru a nu deranja, depuneau eforturi să se concentreze la ceea ce avea de făcut fiecare.

Îmi luasem o zi de concediu pentru că fii-mea urma să dea prima evaluare din viaţa ei, şi anume testarea psihosomatică de la grupa mare, pentru a se decide dacă e aptă pentru clasa 0 (având în vedere că împlineşte 6 ani la câteva luni după începerea şcolii). Am lăsat-o la ora 9:00 la grădiniţă, ca de obicei şi, în loc să mă duc la serviciu, fiind liberă m-am gândit să lucrez la un articol pentru blog. M-am îndreptat cu pas sprinten şi entuziast către Seneca Anticafe, care era la doar 2 staţii de grădiniţă, deci am luat-o pe jos. Ajunsă acolo, ca de fiecare dată, m-am lăsat cuprinsă de seninătate şi admiraţie pentru conceptul localului. Am observat că sala mare era pregătită pentru un eveniment şi organizatorii îşi aşteptau participanţii, deci urma să fie un pic mai multă agitaţie decât în mod normal acolo. M-am înfundat în canapeaua moale, cu 2 biscuiţi şi un ceai în faţă, cu laptop-ul sub nas. Am început să las cuvintele să curgă, evident nu înainte de a imortaliza momentul pentru eternitate, adică pentru Instagram şi Facebook :))

Cam pe la jumătatea textului, când scriam de zor, mi-a atras atenţia apariţia doamnei descrise mai sus. Am judecat-o rapid, că deh, om sunt, dar am continuat să o privesc, mai mult din curiozitate faţă de atitudinea tânărului de la recepţie, să văd cum reacţionează. Am dedus că era beată sau avea ceva probleme mentale, poate ambele. Dar mai mult ca sigur a fost o femeie cultă, la un moment dat. Auzeam doar frânturi din ce spunea şi îmi treceau prin cap gânduri despre ce o fi păţit de a ajuns în starea asta, o avea familie sau nu şi dacă are cineva grijă de ea ori îşi duce traiul singură. Simţeam o compasiune amestecată cu o nuanţă crescândă de enervare pentru că nu mă lăsa să-mi termin de aşternut rândurile iar timpul trecea şi trebuia să mă îndrept spre grădiniţă în curând.

A ieşit pe uşa transparentă care nici nu a apucat să o facă acel „clanc” discret, că doamna s-a răsucit pe călcâie şi a păşit înapoi. Am ridicat din nou ochii din laptop şi am auzit că a spus ceva legat de curajul de a fi vulnerabil.

Nu am fost atentă la context, probabil era tot o încercare de a exprima o frântură din sufletul ei, mintea părând să fie, din păcate, deja departe. Apoi a plecat, dar în urmă au rămas vorbele astea. Nu am de unde să ştiu ce reprezentau pentru ea, poate le-a citit într-o carte demult sau a auzit replica într-un film, poate le-a alăturat ea pentru a forma o expresie care-i descrie starea. Mai mult ca sigur nu voi afla niciodată mai mult detalii despre doamna în cauză.

Ceea ce am scris mai sus nu e reclamă la Seneca Anticafe (deşi i-aş promova oricând cu cel mai mare drag, pentru că merită), e o întâmplare aparent banală, un crâmpei din viaţa unei persoane pe care nu o voi cunoaşte dar care mi-a întipărit în minte un concept. În mod ironic, tocmai când textul pe care îl compuneam era despre valori.

De atunci mă gândesc ce înseamnă, pentru mine, curajul de a fi vulnerabil. Deocamdată, mi-au venit în minte următoarele:

• să plâng când simt că nu mai pot
• să recunosc atunci când greşesc (nu doar declarativ 🙂 )
• să fiu conştientă de propriile-mi limitări fără să fac mereu caz din asta
• să nu mă las descurajată de intenţii care nu mă privesc
• să nu mă mai deranjeze faptul că nu toată lumea mă vede în aceeaşi perspectivă
• când cad, să-mi acord puţin timp până mă ridic, nu sunt pe arcuri
• să-mi folosesc punctele vulnerabile ca pe nişte aşi din mânecă
• să mă accept pe mine şi să-i accept pe cei dragi
• să mă întâlnesc mai des cu oamenii alături de care vulnerabilităţile mele capătă noi valenţe şi devin super-puteri şi să-i las să mă aline

Pentru voi ce înseamnă curajul de a fi vulnerabil?