Cum ne-am pus făină-n cap :)
La propriu făină în cap 🙂 De fapt, nu eu, doar Lidia, la spectacolul – petrecere „Priveşte, descoperă şi joacă-te cu Minnie Mouse”. Recunosc, chiar nu ştiam ce ne aşteaptă şi, ca de obicei, am avut parte de o surpriză plăcută, in compania Ioanei Ginghină Papadopol şi a echipei ei de la MiniArtShow. Ce am făcut pe scurt: Minnie Mouse (pe care o vedeţi în stânga pozei :D), o tipă micuţă şi ghiduşă, ne-a întâmpinat cu un ton simpatic, Lidia s-a pus la o măsuţă şi s-a apucat să facă ce-i place, adică să coloreze. Apoi Minnie a dat drumul la ţopăială, fază la care fi-mea, care nu prea le are cu zbenguiala în grup, a devenit brusc interesată de nişte capete mari de iepuraşi din plastic. Hm, bun, la asta am zis pas, acum ce urmează? (mă gândeam eu). Ne-am retras cu toţii pe nişte perne tip puf şi ne-am uitat (da, Lidia s-a uitat liniştită!) la spectacol. Nu vă povestesc exact ce se întâmplă acolo doar că e destul de antrenant ce face Ioana cu mâinile, picioarele şi tot corpul. Mai departe, am învăţat cu toţii să privim, mirosim, auzim, ajuntându-ne de obiecte taare speciale 🙂 Iar finalul marcant, joaca cu recuzitaaaa! Mai precis, rupt hârtie, simţit lut între degete şiiii băgat mănuţe în făină! Nu doar mânuţe, dacă mă înţelegeţi. La un moment dat, Lidia era albă dar extaziată. Apoi baloane îmbârligate şi gata party-ul.
Acasă, înainte de nani, am întrebat-o ce i-a plăcut cel mai mult. Răspunsul a venit prompt: „făina, să bag mânuţele în făină” 🙂
În concluzie, mergeţi, că merită. Programul săptămânal şi lunar, aici: http://mamicaactiva.wordpress.com/program-evenimente-miniartshow/
RĂSPUNDE