Cum îşi dezvoltă copiii autodisciplina şi stima de sine (partea I)

Cum îşi dezvoltă copiii autodisciplina şi stima de sine (partea I)

Când le spunem copiilor că nu pot face nimic legat de răul care li se întâmplă sau pe care îl observă, se închid în ei. Dar când le dăm şansa să găsească singuri soluţii, ei cresc în interiorul lor. Cam despre asta vorbea Laura Markham în momentul în care am intrat în sala cu candelabre de la Rin Grand Hotel. Pentru că a fost o zi lungă, în care mi-am notat mult şi am tot pozat slide-uri, voi încerca să structurez informaţia în două postări, ca să fie mai uşor de parcurs.

Disclaimer: Tot ce scriu mai jos este tradus de mine din prelegerea susţinută de Laura Markham sau preluat din prezentarea în PowerPoint a conferinţei, deci nu voi repeta autorul şi nu voi folosi ghilimele, pentru a evita redundanţa. Vă rog să mă scuzaţi dacă e ceva interpretat pe lângă, m-aş bucura chiar să îmi atrageţi atenţia în caz că am reţinut greşit.

Autodisciplina şi stima de sine sunt idisolubil legate de capacitate de gestionare a emoţiilor, autocontrolul şi rezilienţa, aşa că încep cu ele.

Emoţiile

Când copiii se împrietenesc cu propriile emoţii, atunci le pot controla. Când înţeleg ce simt, îşi pot regla emoţiile.

Valabil şi pentru adulţi, deoarece părinţii le sunt copiilor exemplu şi coach.

Sfaturi pentru părinţi:

  • Pentru emoţiile negative puternice, crează-ţi un buton de pauză (opreşte-te, retrage-te şi respiră) 
  • Nu acţiona sub influenţa furiei!
  • Nu o lua personal, nu te ataca.
  • Verifică-ţi priorităţile! Dacă nu e absolut urgent să îi faci baie copilului, e ok să mai aştepţi puţin. Senzaţia de urgenţă activează în creier panica, mecanismul fight, flight or freeze. În cazul în care nu e ceva de viaţă şi de moarte, încearcă să nu-l activezi pentru a evita o reacţie urâtă.

Poţi construi un creier mai bun, doar pe baza a ceea ce faci atunci când eşti supărat(ă).

Ştiinţific vorbind, materia noastră cenuşie îşi tot modifică sinapsele de-a lungul vieţii. Astfel, poate fi programată pentru reacţii în diverse cazuri. Instrumente la îndemână: meditaţia, gândul că avem o baghetă magică care ne relaxează, etc.

sursa foto

Plânsul este bun, face parte din metodele de descărcare a tensiunii psihice, alături de râs. Când nu mai e vreme de gâdilat şi glumit pentru a activa râsul, crizele de plâns sunt, pentru copii, soluţia cea mai la îndemână.

Plânsul este vindecător, ajută la reducerea anxietăţii, atâta timp cât copilul este ţinut în braţe, nu este pedepsit, iar părintele este calm, are o atitudine deschisă.

Joaca, timpul special 1 la 1 şi, deci, conectarea reprezintă mentenanţa preventivă, în preîmtâmpinarea momentelor tensionate. Astfel organismul secretă oxitocină şi dizolvă anxietatea, creierul învaţă şi are o mai bună capacitate de a procesa dificultăţile emoţionale.

Time in este alternativa pentru time-out. Atunci când copilul are un comportament care ni se pare neadecvat, în loc să fie trimis într-un colţ să se gândească la ce a făcut, este de preferat să ne retragem împreună cu el, să luăm o pauză împreună, pentru a ne linişti. Abia apoi, când suntem calmi, putem discuta despre ce s-a întâmplat.

Ataşamentul securizant contribuie la dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Acesta se poate obţine atunci când părinţii (sau cei care au grijă de copil) sunt receptivi.

Copiii invaţă să se liniştească singuri atunci când sunt liniştiţi de către noi, nu dacă sunt lăsaţi să plângă singuri.

Ghiozdanul cu emoţii – când copilul îşi întâlneşte părinţii seara, după o zi plină, ghiozdanul cu emoţii dă pe dinafară, se descarcă atunci când (şi mai ales cu cine) se simte cel mai în siguranţă.

Empatia

Emoţiile celorlalţi nu mă sperie. Le observ, le validez dar nu mă identific cu ele.

Pe copii îi putem învăţa despre empatie discutând diverse situaţii (prin care au trecut ei înşişi sau pe care le-au observat în jurul lor), dezbătând cum credem că s-au simţit ceilalţi.

Instrumente pentru părinţi în loc de pedeapsă sau clasicul „sa-ţi fie ruşine!”

  1. Descrie problema
  2. Ascultă perspectiva copilului
  3. Acceptă-i emoţiile
  4. Concentrează-te asupra soluţiilor
  5. Dă-i copilului posibilitatea de a le repara

Ştiaţi că disciplinarea fizică reduce IQ-ul (cu 10%), capacitatea de concentrare (cu 5%), capacitatea de autoreglare (cu 17%) şi capacitatea de empatie (cu 19%)? Laura Markham ne-a prezentat rezultatele unui astfel de studiu realizat pe copii care au fost loviţi o dată pe lună timp de 3 ani.

De ce sunt copiii neascultători?

  1. Le este teamă, se simt răniţi, neputincioşi sau frustraţi
  2. Doresc ceva şi nu le pasă dacă părintele le spune Nu deoarece nu sunt conectaţi cu acesta
  3. Mai au de învăţat, iar cortexul lor frontal este încă în creştere

sursa foto

Când copiii refuză să coopereze, problema este adesea acea încărcătură emoţională.

Rezilienţa

Emoţiile nu sunt periculoase, le pot face faţă.

Un adult sănătos şi echilibrat din punct de vedere emoţional, are posibilitatea de a nu-şi înăbuşi emoţiile dar de a şi le autoregla în aşa fel încât să nu acţioneze sub impulsul de moment al lor. E clar că în viaţă nu vom obţine tot ceea ce vrem, important e să învăţăm cu toţii cum să ne gestionăm dezamăgirile, frustrările, trăirile negative, inerente de altfel şi să ne dăm voie să ne plângem pierderile. Altfel, acestea se acumulează, se adâncesc şi ies la iveală mai târziu.

E dificil să treci peste o emoţie până ce nu o onorează cineva (Laura Markham s-a dat exemplu pe ea însăşi când s-a confruntat cu moartea cuiva drag şi nu a putut să se descarce prin plâns decât în prezenţa surorii ei).

Copiii nu au abilitatea de a se autocontrola până aproape de adolescenţă . La 6 ani, creierul îşi reface circuitele (mi-e clar acum de ce la 4-5 ani faptul că s-a spart balonul e o mare tragedie :)) ) Rolul nostru e să îi îndrumăm în a-şi exprima nevoile fără să fie agresivi şi fără să devină dependenţi de elemente care le înăbuşe emoţiile (dulciuri, jucării noi în fiecare zi, calculator/tabletă, etc.).

Autodisciplina este esenţială pentru atingerea obiectivelor proprii şi obţinerea succesului profesional şi personal.

Inteligenţa emoţională înseamnă 3 lucruri, interconectate:

  1. Îţi înţelegi propriile emoţii
  2. Ai capacitatea de a-ţi regla propriile emoţii şi anxietatea şi, astfel, comportamentul
  3. Înţelegi emoţiile celorlalţi

În a doua parte, voi scrie despre stabilirea limitelor, autodisciplină şi conexiunea lor cu stima de sine.

RĂSPUNDE