Am găsit, în sfârșit, încălțăminte pentru școală

Am găsit, în sfârșit, încălțăminte pentru școală

Categorie:Am testat

Când mergem la cumpărături de încălțăminte sau haine pentru Lidia, trebuie să-mi iau cu mine o doză zdravănă de răbdare. Rareori reușim să găsim ceva care să i se potrivească. Toamna trecută a probat vreo 8 perechi, modele și măsuri diferite, dar la final am plecat fără nimic din magazin. Transpirasem toată și mă întrebam când o să explodeze vânzătoarea, de nervi. Din fericire, era o doamnă calmă 🙂 Îngrijorarea mea însă atingea cote înalte pentru că venea frigul și nu aveam cu ce să o încalț la școală. Așa că mi-am propus ca anul ăsta să rezolv din timp problema. Sunteți curioși ce „obstacole” întâmpinăm la shopping de încălțăminte pentru școală? Scroll down…

Prea strâmți

M-a moștenit pe mine, lăbuțele picioarelor îi sunt destul de late. Amândouă avem nevoie de un calapod mai de rățușcă pentru a ne fi comodă încălțămintea 🙂

Cusăturile o jenează

Aici avem probleme și când își pune șosetele, trebuie să fie aranjate cusăturile exact pe vârfurile degetelor. La fel și la încălțăminte, interiorul să fie neted.

Vârful o apasă pe degețele

Vi s-a întâmplat și vouă ca unii pantofi să fie prea înguști în partea din față? Ei, și la încălțămintea pentru copii sunt astfel de modele.

Ei îi plac dar culorile nu sunt potrivite pentru școală

Aici e discutabil, știu. În general însă preferăm să evităm sclipiciul sau curcubeele. Până la urmă, culorile neutre sunt mai versatile.

Sunt prea tari

Dacă încălțămintea nu se îndoaie când flexează piciorul, mi se pare că forțează piciorul și pe termen lung îî poate cauza deformări. În cazul ăsta, sunt eu a little freak. Când copiii se zbenguie dar și când stau în bănci, e important ca talpa să fie îndeajuns de moale. În plus, pentru ca piciorul să stea comod atâtea ore, musai ca încălțămintea să fie din piele.

Nu știe să-și lege șireturile

Da, nu am insistat ca Lidia să învețe legatul șireturilor. Încă. Probabil din comoditate și pentru că se găsesc atâtea modele cu „arici” sau fermoar. Momentan, mă bucur dacă ajunge singură în clasă fără să mai vin cu ea (în clasa I au mutat-o la etaj). Are timp să deprindă și „arta” șireturilor.

Perechea câștigătoare 😀

De data asta, când am căutat încălțăminte pentru școală, am schimbat abordarea

Ca să nu mai transpir în magazin, am ales să comandăm online încălțăminte pentru școală. Brand-ul românesc PJ Shoes mi-a atras atenția. Pentru că am încredere în încălțămintea din piele creată la noi în țară.

M-am uitat împreună cu Lidia pe site, i-am măsurat piciorul și….click. Coletul a venit a doua zi, prin Fan Courier. Nu fac reclamă la firmele de curierat dar, sincer, mi se pare că cei care lucrează cu ei au o bilă albă. Dintre toți, au cel mai ridicat nivel de eficiență și amabilitate.

Revenind la subiectul nostru, i-am înmânat triumfătoare cutia și am așteptat să probeze. Stupoare! Nu am nimerit din prima încălțămintea potrivită. Selectasem un model superb de ghete, dar Lidiei îi sunt înguste.

Buuun, am înghițit în sec și am solicitat retur, comandând în loc perechea de mai jos (ghete școală pentru fete Mae). Sunt mai late, nu puteam da greș. Curierul a venit a doua zi și am făcut schimb de cutii. Toate bune și frumoase, am ajuns acasă. Și astea o strângeau…

Ok, am luat din nou cutia la serviciu și am așteptat cuminte curierul, cu o mărime mai mare. În sfârșit! Îi vin, îi plac, am reușit! Probabil nu măsurasem corect. Încă nu-mi vine să cred că a ajuns la mărimea 32…! Mie îmi dau senzația că sunt cam lungi dar dacă ei i se par comode și îndeplinesc toate criteriile de mai sus, fine with me. În plus, sunt groase în interior (bune pentru o toamnă rece), au talpă antiderapantă, sunt din piele moale și susțin glezna.

***

La voi cum e? Găsiți ușor încălțăminte pentru copiii voștri?

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Conținutul este protejat!