Corina, între dragoste de oameni, exigenţă şi corectitudine

Corina, între dragoste de oameni, exigenţă şi corectitudine

Categorie:Interviuri

corina4

Ne întoarcem în zona de business, acolo unde pasiunea pentru resurse umane depăşeşte limitele. Şi nu, nu este vorba despre mine :), ci despre Corina, o persoană care abundă de căldură umană şi profesionalism. Am avut ocazia să o întâlnesc o singură dată „live”, dar o urmăresc în social media. Şi îmi place ceea ce văd. Pentru ea, serviciul e mult mai mult decât un job. Sunt convinsă că asta ştiţi deja, că altfel nu apărea aici, pe blog-ul meu :D.

Să vedem mai întâi însă cine e Corina – mama. Carla, 4 ani şi Rebecca, 7 ani sunt minunile ei. Mi-a plăcut că n-a uitat să-l menţioneze şi pe al ei soţ: „un soţ extraordinar, care mă iubeşte, mă înţelege şi mă sprijină, ceea ce este esenţial pentru a avea o familie unită.” Vorbind despre fete, Corina spune „Relaţia cu ele nu este uşor de gestionat pentru că sunt firi foarte diferite, dar au în comun ambiţia, inteligenţa, personalitatea puternică şi dorinţa de a învăţa cât mai multe lucruri. Timpul trece foarte repede şi minunat împreună cu ele şi mi-aş dori sincer să mă pot dedica mai mult lor. Rebecca e din toamnă în clasa a doua şi este campioană la înot, având un palmares de peste 30 de medalii, din care peste jumătate din aur la diverse concursuri la care a participat în intervalul ianuarie 2012 – prezent.  Detalii despre palmaresul ei puteţi găsi aici: http://www.amnb.ro/sportivi/1510.

Carla va fi în grupa mijlocie şi în fiecare zi îmi spune că-i este dor de doamnele educatoare şi mă întreabă cât mai este până începe grădiniţa.”

O ştiu din postările de pe Facebook cât este de mândră de copiii ei. Câteodată îţi vine să strigi în gura mare cât te bucuri de realizările lor. Dacă nu o poţi face tocmai atunci (pentru că fie ar cădea de pe scaun colegul de alături, fie tanti de pe scaunul din metrou s-ar uita urât şi ar murmura „tinerii ăştia…”), bagi o postare şi te simţi mulţumit că cineva, alături de tine, apreciază. Şi se bucură împreună cu tine, măcar o sutime din cât de mult simţi tu. 🙂

Corina se declara o pasionată de oameni. „Pun suflet în tot ce fac, mă implic, mă interesează. Sunt un formator prin definiţie, îmi place să formez oameni, să-i cunosc, să stau de vorbă cu ei, îmi place să ajut. Sunt un om exigent, dar extrem de corect, sunt deschisă şi foarte ambiţioasă, şi am curajul să spun lucrurilor pe nume. Dacă nu ştiu ceva, întreb, mă documentez, învăţ. Şi îi învăţ şi pe ceilalţi. Şi sunt convinsă că experienţa de până acum împreună cu toate ingredientele de mai sus fac casă foarte bună pentru un viitor care sună bine şi frumos atât pentru mine, cât şi pentru cei din jurul meu. În plus posed o foarte mare doză de bun simţ şi respect, calităţi pe care le consider absolut necesare pentru a reuşi, în ciuda tuturor lucrurilor care se întâmplă în jurul nostru şi care deseori demonstrează contrariul. De asemenea iubesc limba română şi sunt foarte exigentă în ceea ce priveşte gramatica şi utilizarea acesteia în comunicarea corectă atât cea scrisă, cât şi cea vorbită.
Am scos de curând o carte, Despre Oameni & Experienţe, de care sunt foarte mândră: http://florinrosoga.ro/blog/recenzie-carte-corina-neagu/. Şi intenţionez să mai public câteva, poate chiar şi cărţi pentru copii.”

A început munca „serioasă” încă din liceu, ca Project Manager în cadrul unui proiect iniţiat de Asociaţia Română Anti-SIDA şi Grupul pentru Dialog Social. „Voluntariatul mi-a deschis atât inima, cât şi mintea, pentru că m-am confruntat cu foarte multe situaţii inedite pe care a trebuit să le gestionez şi din care am fost nevoită să învăţ.”, spune ea. A urmat un parcurs relativ logic, de la entry-level până sus, la conducerea unui întreg Departament de Resurse Umane. La 19 ani lucra ca Asistent Manager în Coopers & Lybrand, ulterior PriceWaterhouseCoopers. Colegii i-au văzut potenţialul şi au încurajat-o să dea la Facultatea de Drept pe care a absolvit-o cu succes în 2001. Dar nu vă imaginaţi că totul a decurs că o poveste, job-ul ideal a apărut pe un cal alb şi a răpit-o într-o lume perfectă. Corina însăşi recunoaşte că „Am avut mai mulţi angajatori, pentru simplul motiv că până la un moment dat eram în căutări şi întotdeauna mi-am dorit mai mult, de la care am avut foarte multe de învăţat şi multora le sunt foarte recunoscătoare pentru toate experienţele la care am fost expusă.”

Prima interacţiune cu HR-ul a fost în 2000 şi apoi a urmat experienţa Nestle România când a pus bazele departamentului de HR trecând prin toate ariile: recrutare/training/dezvoltare/comunicare internă/beneficii etc. Acum e Director de Resurse Umane la Securitas România, o multinaţională cu peste 3500 de angajaţi. „Şi pe lângă satisfacţiile profesionale şi încrederea şi respectul întregii echipe de management şi cele ale colegilor şi angajaţilor, mă bucur de independenţă, de posibilitatea de a derula proiecte de training/coaching în colaborare cu parteneri externi, public articole în colaborare cu www.lifetraining.ro, www.avocatnet.ro, www.careerconnect.ro, www.femeiinafaceri.ro, revista HR Manager, sunt speaker la evenimente şi altele de acest gen. Am şi un blog pe care scriu în măsura timpului avut la dispoziţie: www.corinaneagu.ro.”

Nu mă pot abţine să mă gândesc la work-life balance-ul corporatist. Deci, cum stă cu el?

„Recunosc, nu este uşor să creezi un echilibru între viaţa personală şi cea profesională, dar eu am reuşit să le îmbin armonios, pentru că am plecat de la ideea că viaţa profesională e tot parte din viaţa noastră şi că numai de noi ţine să ne definim clar valorile, pasiunile, talentele, motivaţiile şi să vedem ce facem cu ele mai departe astfel încât să creăm o combinaţie reuşită. Iar familia este cel mai important factor în această relaţie, din punctul meu de vedere. Trebuie să punctez aici faptul că la un moment dat mi-ar plăcea să fac coaching cu copii şi părinţi”.

Cum le pot face femeile pe toate? Părerea Corinei e „să nu devină doar mame prin a renunţa să mai fie femei, să fie mereu deschise schimbărilor şi provocărilor, să nu accepte plafonarea şi rutina, să se iubească şi să se respecte mai mult, să fie mereu elegante şi îngrijite, să-şi facă timp liber şi pentru ele şi partenerul de viaţă, să citească şi să se perfecţioneze în permanenţă, să se joace cât mai mult cu copiii, să-i asculte şi să-i înţeleagă şi să nu le fie teamă să se reinventeze şi să-şi urmeze pasiunile, indiferent de vârstă.”

Autor

Abonează-te la blog

RĂSPUNDE

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: