Competențele copiilor noștri și CV-ul viitorului (guest post)

Competențele copiilor noștri și CV-ul viitorului (guest post)

Categorie:Am testat

Acest articol este scris de Logiscool, școala internațională de programare și robotică a cărei misiune este alfabetizarea digitală timpurie, esențială pentru CV-ul viitorului, al copiilor noștri. S-a discutat deja destul de mult despre meserii care încă nu există și despre faptul că generațiile născute în ultimii 15 ani trebuie echipate pentru un viitor în plină revoluție tehnologică.

Competențele viitorului

Revoluțiile industriale, iar mai nou, cele tehnologice, continuă să genereze competențe cheie pe care angajatorii le cer în piața muncii. Dacă pentru noi și părinții noștri, limbile străine, dar și studiile economice, au reprezentat atuul necesar în speranța unui viitor cu mai multe oportunități, astăzi competențele digitale, gândirea logică și cunoștințele de programare sunt avantajul pe care îl caută elevii pentru o poziție favorabilă în viitoarea piață a muncii.

Cu gadget-uri reinventate de la an la an și limbaje de programare în continuă evoluție, multe din locurile de muncă actuale vor fi, fie complet automatizate, fie considerabil devalorizate. “Pentru a ține pasul cu lumea anului 2050, va trebui să facem mai mult decât să inventăm idei și produse noi. Abilitatea cea mai căutată va fi să ne reinventăm iar și iar., este soluția oferită de profesorul Harari în cartea sa, 21 de lecții pentru secolul XXI.

Așadar, trendurile tehnologice nu garantează utilitatea limbajelor de programare actuale sau a roboților de azi în viitorul copiilor noștri, ci caută să mobilizeze populația tânără în procesul de adaptarea continuă la noutățile tehnologice. De aceea, școala de programare și robotică Logiscool învață tânăra generație noțiunile de bază din programare și robotică care-i vor ajuta mai departe să învețe orice limbaj, să înțeleagă noile tehnologii și să se adapteze la ele spre a deveni ei înșiși inovatori.

Înțelegerea sistemelor

Aflați în plin proces de inovație tehnologică, volumul informației crește de la o zi la alta. Dacă astăzi asimilăm tot ce putem despre codul digital compus din 0 și 1, mâine își vor face apariția  alte limbaje noi. Pentru a rămâne “fluenți” indiferent de trendurile digitale viitoare, Logiscool familiarizează copiii de peste 7 ani cu noțiuni de bază din programare și robotică, care cresc în complexitate treptat, pentru ca elevii să se adapteze constant la sistemele apărute.

“Prezentăm noutatea programelor și a sistemelor ca fiind ceva normal, firesc, iar copiii învață să se adapteze organic. În cadrul lecțiilor, îi învățăm pe elevi să structureze informația, să  identifice pattern-uri și să înțeleagă logic cum funcționează fiecare.”, povestește Iulian, coordonator instructori  Logiscool.

Dezvoltarea timpurie a alfabetului digital

Dacă a socoti și a cunoaște alfabetul sunt aptitudini de bază pe care orice elev le dezvoltă încă din ciclul primar, competențele digitale se vor poziționa în aceeași categorie. Vor deveni necesare pentru a avea succes în societate și pe piața muncii puternic digitalizată.

Cel mai probabil, majoritatea copiilor care intră acum la şcoală vor avea la maturitate joburi care încă nu există. Scopul cursurilor de programare și robotică este de a obișnui copiii cu alfabetul digital care va fi utilizat indiferent de domeniu profesional, fie tehnic sau creativ.

Acces la soft skill-urile complementare digitalului

Dat fiind că procesele de bază din producție și cele analitice sunt din ce în ce mai automatizate, “inserarea” competențelor denumite soft skills în cursurile pentru copii și adolescenți reprezintă unul din atuurile de care aceștia vor beneficia.

Prin numeroasele activități în echipă, aceștia descoperă și comunică ce asemănări și deosebiri există între ei, pe care ulterior le integrează în mod creativ în jocul creat sau în robotul proiectat.

“În timpul activităților, copiii dezvoltă diferite funcționalități pentru jocurile sau pentru roboții lor. Mare parte din proces este împins de comunicare și de lucrul în echipă, iar ei învață cum să-și transmită ideile într-un mod eficient, dar și cum să le pună în practică.” povestește Iulian, coordonator instructori Logiscool.

Comunicarea ideilor complexe 

Dezvoltarea economiei a dus la apariția și creșterea numărului de ocupații cu aptitudini complexe și variate. Printre competențele căutate se numără transmiterea și schimbarea constantă a ideilor și cunoștințelor, care este adesea corelată cu persoane care au avut parte de o educație individualizată, personalizată și care au urmărit o abordare multidisciplinară.

Copiii au nevoie de o revoluție a sistemului educațional. Prin personalizarea modului de a descoperi și asimila informația, elevul va putea decide asupra căilor de învățare și își va putea customiza competențele dorite.

Învățarea continuă

Evoluția tehnologică înseamnă învățare continuă. Iar investiția în învățare pe tot parcursul vieții reprezintă cea mai bună promisiune pentru a maximiza angajabilitatea în viitor.

Deschiderea la inovație și dorința de asimila noi competențe este și va rămâne una dintre cele mai atractive competențe în rândul angajatorilor. Deși general definită, această competență va fi identificată în CV-ul tinerilor prin numeroase aptitudini din diferite arii. Complementar integrate, acestea vor servi viitoarelor lor oportunități profesionale.

Abonează-te la blog

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.