Cei care îi susţin pe copiii şi persoanele în doliu – campania #decenusemaiintoarce

Cei care îi susţin pe copiii şi persoanele în doliu – campania #decenusemaiintoarce

Îmi amintesc, de când eram mică, faptul că în fiecare seară mă rugam la Dumnezeu să îi ţină cât mai mult în viaţă pe bunicii şi pe părinţii mei (bunicii fiind cei cu care locuiam), am fost mereu foarte sensibilă şi anxioasă pe tema asta. Şi El mi-a ascultat dorinţa, nu am avut parte, în copilărie, de evenimente de genul ăsta. Eu, care plâng şi la un film animat de genul Inside Out (la cei 32 de ani ai mei), nu aş putea concepe ce simte un copil care a pierdut pe cineva apropiat. Livia şi Alex însă ştiu, iar pentru ei, a-i susţine pe cei care sunt în doliu, e activitate de zi cu zi. Am citit despre campania #decenusemaiintoarce a celor de la Psihomedeor şi, pentru că mi-au dat lacrimile numai la gândul unui copil în situaţia respectivă, m-am gândit să o întreb pe Livia cum de abordează o temă atât de grea şi de tulburătoare, inclusiv pentru terapeuţi şi cum reuşeşte să gestioneze emoţiile şi poveştile clienţilor, despre care presupun că sunt uneori copleşitoare. Livia Căciuloiu mi-a răspuns la un mini-interviu:

livia-caciuloiu

Oana, tema pierderii este una cu care m-am întâlnit foarte devreme eu însămi, aşa încât o cunosc prea bine. Cert este că doliul şi trăirile după pierderea unei relaţii semnificative şi a unui om drag – fie că vorbim despre deces, divorţ sau despărţire - sunt atât de personale şi de unice, încât este important că fiecare persoană care trece prin asta să înţeleagă că nu există reţete şi că resursele personale şi din contextul de viaţă o pot ajuta să se vindece. Abordarea mea pleacă de la această premisă şi mă uit la fiecare om încercând să îl văd şi să îl aud cât mai clar, să îi înţeleg contextul de viaţă cât mai bine, să îi respect această unicitate şi să îi ofer o relaţie cât mai sigură şi autentică, adevărată. Aşa că da, empatizez, însă nu mă afund până la identificare în emoţiile copleşitoare ale persoanelor cu care lucrez, asta fiind esenţial într-o intervenţie profesionistă, la care au contribuit formările şi analiză mea personală.

cover

În 18 noiembrie, la Bucureşti, oferim un workshop informativ şi interactiv pro bono consilierilor şcolari, profesorilor, părinţilor şi tuturor adulţilor care doresc să se familiarizeze cu modul în care copiii percep pierderea unui om drag şi care doresc să le fie aproape. Din experienţele de anul trecut pot să spun că fiecare workshop a adus în discuţie de fiecare dată alte situaţii şi întrebări, focusul nostru fiind ca şi până acum de a discuta cât mai aplicat cu participanţii provocările cu care s-au întâlnit. Noutatea campaniei de anul acesta este că ne-am străduit să ajungem la cât mai mulţi consilieri şcolari şi cadre didactice care interacţionează cu sute de copii şi care pot să facă o reală diferenţa în familiile pe care le întâlnesc.

3

Am fost puţin curioasă cine este Livia şi cum a ajuns ea la Psihomedeor. Mi-a mărturisit că este pasionată de psihologie şi s-a implicat în proiecte de voluntariat încă din 2003, când lucrând cu copii într-un centru de plasament a văzut cum „susţinerea oferită printr-o relaţie sănătoasă şi de încredere catalizează procesul personal de vindecare după pierderea părinţilor.” După facultate, s-a mutat în Bucureşti şi a continuat voluntariatul făcând terapie cu persoane afectate de boli cronice şi terminale.

Aici am avut câteva experienţe care mi-au influenţat în mod clar decizia de a mă orienta spre dezvoltarea serviciilor de sprijin psihologic pentru persoanele care au pierdut un om drag şi prin deces, întrucât am văzut cât de mare este singurătatea şi disperarea familiilor care rămâneau în urmă celor doborâţi de boală.
La începutul lui 2011 am înfiinţat Centrul Psihomedeor şi împreună cu soţul şi colegul meu Alex Caciuloiu (psihoterapeut şi specialist în dezvoltare organizaţională) am conceput structura serviciilor de sprijin psihologic pentru perioada de doliu pe care le-am oferit iniţial pro bono, într-o mică echipa de 3 persoane numită informal “Există viaţă după doliu”. Mică echipa a devenit asociaţia cu acelaşi nume după ce a fost înfiinţată la finele anului de către coechipieră noastră de atunci, care ne-a susţinut în promovarea şi comunicarea online a tuturor programelor de sprijin. Am continuat să dezvoltăm împreună organizaţia, au apărut şi alte filiale în ţară şi am construit programe de sprijin psihologic pe care le-am implementat în premieră în această echipa- cum ar fi tabăra pentru persoanele care şi-au pierdut partenerul de viaţă (în 2012) şi programele terapeutice dedicate familiilor formate dintr-un singur părinte şi copil, respectiv, adolescent (pe care le-am implementat în 2015). Tot în 2015, datorită unor diferenţe de viziune am decis să nu continuăm colaborarea menţionată mai sus aşa încât acum oferim nemediat aceste programe profesionale, direct prin societatea noastră civilă – Psihomedeor- persoanelor care au nevoie de noi.

Mie mi se pare de apreciat ceea ce fac ei, respect foarte mult oamenii care, spre deosebire de mine, au puterea să fie alături de persoanele care au astfel de dureri psihice. Am întrebat-o pe Livia ce proiecte vor mai avea.

Ca în ultimii ani, vom oferi un program de sprijin online în perioada sărbătorilor dedicat persoanelor care au pierdut un om drag iar de la anul vom iniţia noi grupuri terapeutice pentru adulţi şi copii. Însă persoanele care doresc să ia legătura cu noi ne pot scrie oricând direct pe pagina noastră, www.psihomedeor.ro, iar noi răspundem negreşit.

RĂSPUNDE