Ce ar trebui să le învețe tații pe fetele lor

Ce ar trebui să le învețe tații pe fetele lor

„Încăpățănarea a moștenit-o de la ta-su!”…poate vă sună cunoscut. Sigur, ce preiau copiii de la noi, mamele, e foarte tare, nu? Dar ce e mai puțin „roz”, vine clar dinspre partea masculină 😀 Acum, lăsând la o parte genetica la care toți (nu) ne pricepem, sunt lucruri pe care doar de la barbați le-ar putea învăța copiii. Dacă tăticii (sau, de ce nu, bunicii de sex masculin) se străduiesc un pic, ei le pot transmite niște aspecte extrem de valoroase.

Ce ar trebui să le învețe tații pe fetele lor

1. Puterea concentrării într-o singură direcție

Se știe că bărbații preferă să facă o singură activitate, nu mai multe în același timp. Noi, femeile, ne disipăm energia și atenția în mai multe zări. Uneori, ineficient. Alteori, ne iese rezultatul scontat dar obosim groaznic. Dacă fetele observă exemplul masculin, poate la maturitate vor ști cum să se concentreze și să-și dozeze efortul. Tăticilor, faceți cât mai multe activități în tandem cu fetițele voastre! Fie că sunt jocuri de îndemânare, creativitate, motricitate sau reziliență/auto-control, e extrem de important să le deruleze cu voi.

2. Consecvența și tenacitatea

Sunt două caracteristici care se întâlnesc mai frecvent în tipologiile masculine. Laolaltă cu puterea de concentrare, pot face minuni pentru o fată care se pierde ușor și nu se poate aduna pentru a rezolva o problemă. Se pot cultiva tot prin jocuri, de exemplu cele de strategie sau activități în care e nevoie de perseverență pentru a le finaliza cu succes.

3. Simțul orientării

Explorarea naturii sau a orașului, cu o hartă sau fără, e foarte importantă pentru o fetiță care își dezvoltă simțurile. Noi, femeile, suntem cam deficitare la capitolul ăsta 😀 Coordonarea și abilitatea de a se descurca în situații inedite, pot fi învățate mai ușor alături de un bărbat.

 

4. Curajul și auto-apărarea

Abilități esențiale! O mamă o poate învăța pe fetița ei să se ferească de cei care ar putea să îi facă rău. Dar un tată îi poate insufla spiritul de auto-apărare. Îi poate arăta chiar, cum să procedeze atunci când un individ are intenții necurate. E o capacitate pe care eu consider că puține dintre noi o avem. Și nu știm să ne descurcăm în caz că suntem atacate.

Tati, exersează cu fetița ta mișcări prin care poate scăpa de un rău-făcător. Consolidează-i încrederea în propriile ei puteri și explică-i ce e ok și ce nu e în regulă să facă un băiat atunci când este cu ea.

5. Distracția fără limite 🙂

Uneori, când situația e anostă, tații trag un râgâit de râde toată familia. Sau spun o glumă care, din gurițele delicate de femei, nu sună la fel de savuros. Sau le lasă pe fete să se urce în copaci, să își julească genunchii și să se tăvălească prin praf. E ok, fetele trebuie să experimenteze și să-și descopere limitele, fără a fi oprite la fiecare pas pentru că „e periculos”. Nu spun că mamele nu le-ar permite să facă asta, dar încurajările unui tată sunt altfel.

6. Blândețea și protecția pe care le poate oferi un bărbat

Violența nu e o soluție în niciun context! E ceea ce ar trebui să le învețe tații pe fetele lor încă din primele clipe de viață. Fără abuzuri, fără chestii dubioase. Iubire sinceră de tată. Un echilibru sănătos în relația cu bărbații și-l poate cultiva o fată doar când se simte în siguranță și protejată de tatăl ei.

 

Respectul de sine

E un punct cheie la care, cu siguranță, contribuie ambii părinți, în mod diferit. Însă respectul pe care un băiat trebuie să îl acorde unei fete, nu poate fi „predat” de mamă. E un aspect care, mi se pare mie, la noi în țără e mult sub nivelul așteptărilor. Totul pornește de la faptul că un tată ar trebui să îi arate respect mamei copilului său (și reciproca, evident). Astfel, fata va reține, chiar fără să-și dea seama, ce fel de comportament să caute la un viitor partener. Și nu se va mulțumi cu orice fel de tratament, dacă nu se simte respectată. Bineînțeles, asta nu înseamnă ca tatăl să o țină în puf, ca pe o mimoză răsfățată 😀

Bărbaților le sare țandăra mai des decât femeilor. Ei simt nevoia să fie personajul autoritar din casă (sunt excepții, desigur). Fermitatea nu e ceva rău, atâta timp cât e împletită armonios cu momentele de atenție conștientă acordată copilei.

Ok, poate nu ești în elementul tău când împletești codițe sau când îi faci unghiile cu ojă fetiței tale. Dar, când îți povestește despre ponei sau te roagă să desenezi alături de ea, coboară-te la nivelul ei, privește-o în ochi și arată-ți interesul. 

Trateaz-o matur, ca pe o persoană importantă, chiar dacă e un copil. Ascultă-i activ poveștile despre ce îi place ei și, când ai ocazia, spune-i și tu ce pasiuni ai. Ieșiți împreună la pescuit, cu bicicleta sau pe munte, vorbiți despre cât mai multe subiecte. Arată-i că e în regulă să aveți opinii divergente și că o respecți pentru un punct de vedere diferit dar argumentat. Așa, ea va înțelege că nu tot ce zboară se mănâncă dar va ști cum să se replieze după o furtună.

Da, cavalerii pe cai albi poate nu există decât în telenovele, dar pentru fetița ta, tu ești eroul copilăriei ei, tati. Fă un basm din realitatea vieții voastre și, atunci când va fi mare, va avea mai multă încredere în magia forțelor proprii.

Toate pozele sunt achiziționate de pe Twenty20

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comentarii (2)

  • avatar image

    Oana Despa

    martie 11, 2018 Reply
    Da, da, sunt complet de acord, iar lista e cam cea la care mă gândesc și eu.
  • avatar image

    Razvan

    martie 17, 2018 Reply
    Uite, ca sa vezi ce inseamna articolul tau citit de un barbat: 1. Nu sunt de acord cu tine legat de puterea concentrarii - focusarea atentiei nu este apanajul barbatilor. Este un lucru educabil, pe care oricine il poate exersa si imbunatati. Gandeste-te la mindfulness. 2. Orice parinte ii poate da curaj copilului sau, asa cum orice parinte il poate invata cum sa se apere - si aici fac presupozitia ca si tu stii sa te aperi si esti curajoasa, prin urmare si tu poti sa inveti pe altcineva sa faca asta. 3. Distractia fara limite - da, da, da! 4. La respectul de sine cred ca ai fi vrut sa spui „cum un baiat ar trebui sa se poarte cu o fata”. Caci respectul de sine, in sine, se invata de la ambii parinti. Iar respect trebuie sa aratam tuturor, nu doar fetelor. Si sa nu uit, incapatanarea e de la maica-sa, nu de la mine!
error: Conținutul este protejat!