Categorie: Evenimente

Vă invit la Summitul Încrederii, o conferință online despre armonia în relații

Ca să fie bine, copiii au nevoie de adulți care sunt bine. Atât în familie, cât și la școală. Să înțeleagă că viața nu e mereu simplă însă au pe cineva alături. Iar acea persoană are încredere în ei. Despre armonia în relații, fie că e vorba de colegi, familie, cuplu, servic...

Baby Boom Show – ediția de toamnă pentru copii și viitoare mămici

Cunoașteți zicala “Toamna se numără bobocii“, nu? Ei, iată că anotimpul în care culegem roadele semănate ne bate la ușă și fiecare din noi își va număra “bobocii”. Așa cum sunt ei, mai mici sau mai mari. Căci toamna vine în fiecare an bogată în fructe și legume, răcorit...

Influenţa stilurilor parentale asupra consumului de alcool la minori

În urmă cu o lună, am asistat la o „discuție relaxată despre subiecte dificile”. Dacă tot suntem în pline Sărbători de iarnă, m-am gândit acum că e un moment bun să vorbim despre alcool 😀 Revenind la conferință 🙂 întâlnirea a avut la bază amplul studiu „Stil...

8 lucruri simpatice din culisele Iarmaroc Zen

Pentru că Iarmaroc Zen a ajuns la cea de-a cincea ediție, se presupune că echipa de organizare a câștigat ceva experiență 😀 Inevitabil însă, experiența vine mereu la pachet cu întâmplări de tot felul. Așa că le-am provocat pe fete să-mi spună câteva chestii funny din culisele ce...

Digital Detox la Webstock 2019

Puneți telefoanele sub scaun/în geantă. Serios, nu faceți poze, nu dați check-in sau scroll, lăsați deoparte online-ul și fiți prezenți la ceea ce se întâmplă aici și acum… În fața noastră era o tipă într-o rochie maxi de blugi și în adidași. Cu părul strâns lejer în c...

Epic Talk 2019 – adevărul despre noi și despre relațiile care ne cresc

În timp ce cursorul clipocește ritmic pe pagina albă, mă gândesc….. De ce au oamenii nevoie pentru a-și recunoaște vulnerabilitățile? De alți oameni care le povestesc despre propriile răni? De specialiști care știu cum să-i asculte și să-i sprijine? De persoane care să îi acc...

Webstock = branduri și creatori de conținut la un loc

Odată cu copilul, am crescut și eu. Cum Lidia merge la școală (și îmi spune că îi place!), și eu simt nevoia să mă dezvolt. De la parenting, la content creator mai complex. Primul moment în care am ieșit efectiv din zona de confort, a fost Heritage Instameet, Cronicari Digitali. Despre ...

„Asaltul lupilor Family”, cursă cu obstacole pentru familii cu copii

Pe 29 septembrie, ne vom lua de mână toți 3, mamă, tată și copil, și vom lua cu asalt parcul Mogoșoaia 😆 Într-un cadru organizat, bineînțeles. Adică vom participa  la “Asaltul Lupilor Family”, singura cursă cu obstacole din România destinată familiilor cu copii. Eveniment...

Maratonul cursurilor și atelierelor PlaYouth (21-22 septembrie)

PlaYouth au ajuns în cel de-al patrulea an de cursuri dedicate copiilor. Ca în fiecare toamnă, odată cu începerea școlii, echipa organizează maratonul de ateliere demo, pentru ca cei mici să experimenteze și să-și dea seama ce le-ar plăcea să aprofundeze. Joaca și distracția educative...

Cyber Effect – ce trebuie să știm despre expunerea copiilor la ecrane

Un adult își verifică telefonul mobil, în medie, de 200 de ori pe zi (Dr. Mary Aiken, cyberpsiholog). Internetul e ca un imens aparat de jocuri tip slot-machine. În orice moment, putem găsi ceva care să ne atragă atenția, un link, un e-mail atractiv, o reclamă de interes. Aceasta poate ati...

%d blogeri au apreciat: