Când emoţiile mamei sunt declanşator pentru cele ale copilului

Când emoţiile mamei sunt declanşator pentru cele ale copilului

În afara casei, în societate, mă stăpânesc. Sunt Balanţa aia blândă, cu zâmbet cald, ochi de catifea şi voce plăcută, care pare zen-ul întruchipat pentru cei care mă văd rar. Unii au impresia că ascund ceva pentru că sunt calculată (prea!) şi mă pronunţ doar când am o părere avizată, altfel tac şi urmăresc (parţial adevărat…creierul îmi vuieşte de gânduri şi judecăţi pe care mă străduiesc să le liniştesc, dar gura a învăţat să nu se exprime pentru că posesoarea şi-a cam tot luat-o).

Acasă însă, deseori uit să mă controlez. Atunci când copilul nu are stare, când sunt obosită şi dornică să aud doar liniştea, când am nevoie să fiu ţinută în braţe şi aş prefera să nu o cerşesc asta efectiv, când sunt copleşită de probleme sau îmi zburdă hormonii. De cele mai multe dăţi mă scoate din sărite faptul că am nişte aşteptări de la cei din jurul meu şi ele nu sunt îndeplinite nici cât negru sub unghie (am mai povestit despre asta şi pe aici, într-o perioadă când am fost la psihoterapie). Şi atunci…mă transform. Probabil că vizibil deşi eu nu realizez decât târziu. Şi nu ştiu cum se face că Lidia simte. Oglindeşte emoţiile mele negative şi le amplifică. Bulgărele de nervi creşte şi, până să-mi dau seama, zbierăm amândouă ca nişte descreierate.

După ce trece furtuna şi eu sunt epuizată, mă uit în urmă şi mă întreb: „ce mă costa să las un pic aspiratorul, să mă aşez pe jos şi să o iau în braţe până îî trecea?”.

Cu siguranţă nu ar fi durat în total mai mult decât a durat scandalul care s-a terminat tot cu luat în braţe, atunci când niciuna dintre noi nu prea mai avea aer şi argumente.

E o matematică simplă, dacă am răbdarea necesară să nu-mi sară ţandăra în momentul ăla. Când simt că mi se umple creierul cu idei ţepoase ca nişte arici de mare, ar trebui să ştiu că o criză din partea Lidiei ar fi ca o butelie cu gaz pe flacără. Şi atunci o rezolvare ar fi să iau o gură de aer (la propriu) dar, ce să vezi? Pe ea tocmai asta o deranjează, că vrea să stea cu mine iar eu nu sunt acolo (fizic sau psihic).

Altă variantă ar fi să anticipez totul şi să organizez ziua în aşa fel încât să am timp şi pentru mine dar da….nervii nu sunt ceva care să se anunţe din timp, ca trenul în gară. Poate doar printr-o autocunoaştere extraordinară să simt că urmează aşa ceva.

O a treia opţiune (asta e pentru avansaţi 🙂 ) ar fi să rezist pe baricade, să empatizez cu ea, să îi explic ce simt şi să o încurajez să facă la fel. Dar…pfff, în condiţiile în care eu nu simt că alţii empatizează cu mine, iar vulnerabilitatea mea e la cote apocaliptice…

Controlul emoţiilor e ceva la care trebuie să mai lucrăm şi noi, cei mari, şi Lidia. Sunt convinsă că dacă noi vom evolua la capitolul ăsta, va fi şi pentru ea mai uşor. De fiecare dată când am citit cărţi în domeniul ăsta, am avut perioade mai liniştite, dar apoi informaţiile s-au estompat şi nu am avut timp să revin asupra lor. Mi s-au întipărit mai bine în minte anumite aspecte atunci când am văzut-o pe Aletha în conferinţă, când Gaspar ne-a povestit diverse experienţe de-ale lui şi s-a raportat la situaţii concrete, din viaţă. Să aud un terapeut cu experienţă vorbind despre lucruri care mă frământă, să discut despre ceea ce mă frustrează e o cale excelentă de a-mi linişti mintea şi a o elibera pentru a găsi soluţii şi, mai ales, răbdarea atât de importantă ca să pot merge mai departe.

Da, am nevoie de alţii (cu experienţă) care să-mi dea idei despre cum să-mi cresc odrasla. Instinctul nu e totul, e nevoie şi de exerciţiu. La fel ca deprinderea unui nou obicei, educarea unui adult în devenire e o treabă al naibii de grea.

De asta mă bucur că, pe 13 mai, va veni în România Laura Markam, doctor în psihologie clinică, fondatorul AHA! Parenting, autorul bestseller-urilor „Părinţi liniştiţi, copii fericiţi: cum să înlocuim ţipetele cu conectarea” şi „Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi: cum să creştem fraţi prieteni pe viaţă”. În cadrul conferinţelor Totul despre parentingCum să devii părintele blând de care are nevoie copilul tău şi Cum să creşti un copil inteligent emoţional, dr Laura Markham va oferi sfaturi prin care ne putem ajuta copiii să devină adulţi responsabili, siguri pe ei şi fericiţi.

“Cercetările au arătat că acei copii crescuţi într-o manieră convenţională şi autoritară au un coeficient de inteligenţă mai scăzut şi sunt şi mai puţin inteligenţi emoţional. Totodată, ei au şanse mai mari să aibă probleme de autoreglare a emoţiilor negative şi să se confrunte cu diferite forme de dependeţe (alcool, mâncare, internet). Copiii care, prin stabilirea unor limite empatice, sunt crescuţi să fie inteligenţi emoţional, vor fi mai fericiţi şi vor avea mai mult succes atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală“, a declarat dr. Laura Markham. (sursa: comunicatul de presă al echipei de organizare Totul despre mame)

Abonează-te la blog

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fără comentarii.