
Activități distractive în vacanță (indoor)
Zilele libere le fac bine elevilor, nu neg asta. Școala e dificilă, temele multe, opționalele de după ore sunt și ele obositoare. Cum vremea nu permite înca mult timp petrecut afară, iar gripa încă dă târcoale, copiii vor sta în casă. Însă tentația ecranelor e mare, o las și la TV/tabletă dar cu măsură. Împreună cu Lidia v-am pregătit câteva sugestii de activități distractive în vacanță.
Idei creative

Deși obiectele create manual mă implică și pe mine (destul de mult), o captează și pe fii-mea. Mai sus, am urmat (cât m-am priceput) indicațiile din cartea Scrapbooking – minunății din hârtie și a ieșit chestiuța pe care o vedeți 🙂 N-a fost ușor dar am realizat ceva în echipă și am încercat să găsim soluții similare acolo unde materialele nu erau la fel cu cele din carte. Puteți găsi o grămadă de cărți din categoria hobby creativ la Editura Casa. Diversitatea e mare de tot și prețurile extrem de mici.
Piesă de teatru ad-hoc
Dacă cei mici au chef de un proiect mai complex și veleități actoricești, teatrul de păpuși poate fi o soluție.

Dintr-o cutie, o hârtie albă și o sursă de lumină e gata scena. Cât despre personaje, liber la imaginație. Doar să fie lipite pe niște scobitori sau bețe. Lidia a conceput o piesă întreagă, cu atâtea scene că pierdusem firul poveștii, la un moment dat 🙂 Cert e că întreaga activitate a ținut-o ocupată câteva ore. Yey!

Jocuri de societate
Eu nu le am cu jucatul, v-am mai zis. Dacă e vorba de inventat roluri, nu e stilul meu deloc. Dar board games sunt mereu primele în ierarhia preferințelor. Lidia nu e neapărat fan pentru că nu-i place să piardă. Lucrăm la asta încet încet, iar jocurile de societate sunt un bun exercițiu. A primit de ziua ei câteva plăcuțe gen Nu te supăra, frate. Mai avem Monopoly Junior și alte câteva.

Vrem să mai încercăm Roata Olarului, pe care a primit-o de ziua ei și am în plan să cumpăr Jenga (sau Marocco dacă se mai găsește pe piață) și Twister. Alte activități strânse de pe mai multe blog-uri, găsiți în partea întâi a acestei compilații. Spor la distracție în vacanță, indiferent ce variante alegeți pentru copiii voștri! Sursă foto antet
Comentarii (5)
Cris B
februarie 3, 2019Mămica Activă
februarie 4, 2019Cris B
februarie 4, 2019Idei de activități antrenante pentru copii [GUEST POST] - Mămica Activă - blog de parenting și lifestyle
februarie 11, 2021Mami, tati, hai să ne jucăm! Ce faci când nu îți place să te joci (P) - Mămica Activă - blog de parenting și lifestyle
iunie 8, 2021