A 1826-a zi, în loc de bilanţ :)

A 1826-a zi, în loc de bilanţ :)

În 5 ani încap 1826 de zile (cu tot cu anul bisect). Lidia mea a avut grijă să le simt pe fiecare la intensitate maximă, de când s-a născut 🙂 Ieri a împlinit 5 ani. Cifra mea preferată de când mă ştiu şi, sper eu, una magică pentru anul care va urma. Ziua ei a fost una aşa cum şi-a dorit-o, cu ciocolată, ieşit în parc cu mami şi cumpărat o jucărioară de la taraba de acolo (motiv de scurtă supărare pentru că iniţial a vrut ceva, apoi să o schimbăm şi apoi iar ar fi vrut-o pe prima dar nu ne-am mai întors), citit poveşti şi apoi jucat şi pictat pe faţă cu prietenii ei cei mai buni în camera ei cea nouă. Pentru mine a însemnat cumpărături, curăţenie şi ordine prin casă (urmate de dureri de spate), am umflat baloane cu o pompă care nu avea cod de bare dar totuşi am reuşit să o achiziţionez din magazin şi apoi s-a rupt, am încercat să fiu gazdă ireproşabilă (aşa cum îi şade bine unei Balanţe) chiar şi atunci când copilul meu a început să ţipe la musafiri că sunt jucăriile ei şi nu are voie nimeni să se atingă de ele şi a plâns pentru că lucrurile trebuie să fie numai cum vrea ea.

5 ani sunt despre ea dar nu numai. Sunt despre toţi cei pe care apariţia ei i-a impactat. 5 ani sunt şi despre mine.

O perioadă în care am învăţat că a avea copil nu înseamnă doar să te pui pe planul 2 şi treaba merge. În plus, perfecţionismul nu-şi are locul, dar nici victimizarea. Echilibrul mult sperat constă în a nu uita de tine însuţi atunci când priorităţile se schimbă, a deveni cea mai bună versiune a ta, pe măsură ce copilul creşte şi nevoile se succed cu repeziciune.

Şi am respirat adânc. Cu siguranţă multe aspecte le putem face mai bine dar suntem totuşi oameni, o luăm încet. Ziua ei, a 1826-a din existenţa ei fizică pe Pamânt, mi-a arătat cât de imperfecţi suntem dar că nu trebuie să ne dăm bătuţi, resurse există. Avem de lucrat la adaptarea în societate şi în noianul de reguli aferent, la flexibilitate şi la felul în care perspectiva fiecăruia îi influenţează pe toţi, la controlul reacţiilor şi gestiunea demonilor interiori. În toiul zilei de ieri, am avut norocul să dau peste un articol care cred că îmi explică multe: http://kidsactivitiesblog.com/86431/sensory-processing-might-look-different-expect (şi îi mulţumesc providenţei şi Oanei Moraru pentru că mi l-a scos în cale). Cred că şi eu şi Lidia avem o personalitate bazată mult pe vizualizare. Dacă am în creier o imagine vie despre cum se vor întâmpla lucrurile iar ele nu vor avea loc aşa cum cred eu, logica spune că o iau razna. Cam asta e atitudinea ei mereu. A mea doar din când în când, pentru că eu mi-am format un scut şi-mi înnăbuş reacţiile, explodând în alte moduri sau contexte. Ea nu ştie să se controleze, nu are mecanismul ăsta intern, nu înţelege încă faptul că viaţa nu se va derula mereu aşa cum ţi-o închipui. Mi-aş dori să nu înveţe asta doar the hard way aşa că m-am decis să o înscriu la nişte ateliere de evaluare, despre care o să vă povestesc ulterior.

Bilanţul pentru anul 5 spre 6 nu e unul cu răsunet. La articolul anterior o să mai adaug câteva ingrediente necesare: rezilienţă (tradus furculision din engleză, în DEX găsiţi definiţie doar referitoare la materiale, nu şi la oameni) şi perseverenţă în a deveni o formă mai evoluată a ceea ce suntem acum. Încă nu ştiu exact cum, am detaliile în lucru, o iau pas cu pas 🙂

green plant growing from crack in asphalt
sursă foto green plant growing from crack in asphalt

 

Abonează-te la blog

RĂSPUNDE

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.