ianuarie 1, 20164 ani, vremea schimbărilor
„Mami, atunci când o să fiu mare ca tine, o să fac caca la WC”… Fraza asta mi-a mâncat mie un sfert din neuroni, de aproape un an de când am încercat să o conving că fetiţele şi băieţeii de vârsta ei nu mai fac treaba mare în „pempărşi”. De pe la 3 ani, vezica şi-o goleşte cu succes in WC şi, ocazional, în oliţa cântătoare dar până acum o săptămână s-a încăpăţânat să facă caca în scutece de unică folosinţă, cu un întreg ritual, pe ciuci în dormitor. Discutând cu psihologi şi psihiatri (da, am ajuns până acolo şi din cauza crizelor de furie care păreau să nu mai aibă rezolvare) şi având istoricul de constipaţie destul de gravă, am lăsat-o să îşi găsească singură echilibrul şi confortul. Şi, slavă Cerului, le-a găsit înainte de Crăciun, când, chiar dacă am intervenit eu puţin, cred că a fost 90% hotărârea ei să facă schimbarea. Eu am impulsionat-o „invocându-l” pe Moş Crăciun, pe care acum fix 3 ani se pare că nu îl credeam de un asemenea ajutor. Pe scurt, Lidia a găsit o felicitare de Crăciun pe care am decis împreună să îi scriem Moşului cum ea a făcut la WC, ca să îi aducem o maaare bucurie. Aşa că, după prima reuşită de genul ăsta, în Ajun, copila a făcut un desen destul de plastic pe felicitare şi a lăsat-o sub brad. A doua zi, pe lângă cadoul pe care şi l-a dorit (o chitară cu microfon), Moşul i-a scris „BRAVO!” sub desenul ei (sunt curioasă dacă, peste mai mulţi ani, va face analiza grafologică şi îşi va da seama ca e scrisul meu 😀 ). Ştiu, un truc cam ieftin dar a funcţionat 🙂 De atunci, urmăresc cu bucurie „trofeele” din WC (as crazy at it sounds, cred ca majoritatea mamelor cunosc sentimentul 🙂 ).
Realizarea asta care mie mi-a luat un imens pietroi de pe suflet, a venit în tandem cu o perioadă de calm după ce cu numai o lună în urmă ajunsesem, toţi, la capătul puterilor din cauză că intra tot mai des în nişte crize de nervi din care efectiv nu reuşea să iasă. Chiar ea spune deseori că nu poate să se liniştească. E un semnal important că va trebui să lucrăm împreună la asta, probabil multă vreme de acum înainte pentru că, din punctul meu de vedere, autocontrolul e esenţial pentru o viaţă cât mai echilibrată. Cum spuneam mai sus, am ajuns, mai mult pentru a o calma şi pe maică-mea, la psihiatru şi, pentru a elimina posibile afecţiuni ale creierului, chiar la electroencefalogramă. Rezultatul a fost că e sănătoasă tun din punct de vedere fizic dar e nevoie să trasăm mai clar nişte reguli pe care să le respectăm noi înşine, adulţii, în primul rând. Mai puţine jucării şi dulciuri, mai multă atenţie, implicare, fermitate şi, nu în ultimul rând, acea dragoste necondiţionată pe care ne e tuturor atât de greu să înţelegem cum se manifestă în cea mai pură formă. În amalgamul evenimentelor, eu am fost pe punctul de a urma şedinţe de terapie psihologică dar printr-o succesiune de întâmplări, programul meu şi al psihologului nu s-au potrivit şi nu ne-am întâlnit, aşa că momentan a rămas încă la nivel de obiectiv (eu fiind convinsă de mulţi ani că mi-ar prinde tare bine o perioadă de terapie dar din varii motive, nu reuşesc să concretizez ce mi-am propus).
Şi uite aşa, pot să spun că împlinirea vârstei de 4 ani marchează pentru Lidia dar şi pentru noi toţi, o piatră de hotar, o maturizare, o liniştire a apelor tulburate din ultimii ani. Echilibrul la care balanţa din mine tânjeşte mereu. Un copil cu care pot să discut, care îmi explică atunci când nu-i place un anumit lucru şi motivează. Bineînţeles, nu e totul roz si zen mereu dar simt că mintea mea are parte de mai multe clipe în care să-şi concentreze energia bună pentru a risipi anxietatea. Atâta timp cât reuşesc să îmi găsesc acel mic răgaz pentru a înlocui furia, teama şi gândurile negative cu ceva pozitiv, mă simt în siguranţă.
Promisiunea mea pentru 2016, anul în care tocmai am păşit de mai puţin de 24 de ore, este ECHILIBRU. Îmi propun să găsesc timp şi energie pentru tot ceea ce consider important: corpul, mintea şi spiritul meu, copil, familie, prieteni, pasiuni profesionale.
Autor
RĂSPUNDE